‘Groufie’ este cel mai nou cuvânt pe care trebuie să-l ştiţi

, 13 Mai, 09:52

V-aţi săturat de cuvintele noi derivate anual din tehnologie? ‘Groufie’ este cel mai recent exemplu al acestui trend interminabil.

huawei-groufie

‘Selfie’ este deja prezent în toate dicţionare de engleză şi a ajuns să fie folosit oriunde pe glob cu exact acelaşi sens. care a imortalizat un grup de actori foarte cunoscuţi la Premiile Oscar a reuşit să depăşească recorduri de popularitate după ce a înregistrat 3,4 milioane de retweet-uri.

Partea interesantă intervine în momentul în care percepem noţiunea de selfie ad litteram şi observăm că de fapt face referire la o singură persoană. Plecând de la această premisă, cei de la Huawei vor să patenteze termenul ‘groufie’, ca fiind o combinaţie dintre ‘group’ şi ‘selfie’. Acest termen a fost folosit prima oară în public la evenimentul de lansare pentru .

Deoarece compania chineză este foarte serioasă când vine vorba de noua lor creaţie, deja a patentat cuvântul ‘groufie’ în SUA, China, Franţa, Germania şi Rusia. Pentru a adăuga o notă de complexitate termenului, Huawei vrea să includă şi mediul ambiant într-un groufie cumsecade.

Totul a pornit de la camera frontală de 8 megapixeli integrată în Ascend P7, care nu doar că este ideală pentru selfie-uri, dar vă permite şi să realizaţi imagini panoramice cu toţi prietenii voştri, fără a deforma la nici un nivel fundalul.

Deşi la această oră nu mi se pare că este la fel de uşor de pronunţat precum selfie, probabil că este doar o chestiune de timp până vom auzi ‘groufie’ din toate direcţiile şi ni se va părea normal.

Ți-a plăcut acest articol?
Informează-te și ține-i la curent și pe prietenii tăi.
Abonează-te la newsletter pentru ultimele noutăţi!
Citeşte şi...

Comentarii

Comments are closed.

Aboneaza-te la newsletter

Aboneaza-te acum la newsletter și primești cele mai noi: Articole, Review-uri, Tutoriale și Prețuri direct pe adresa ta de E-mail