P5 Symbol este primul smartphone Allview cu touch pen

, 12 Dec, 21:27

P5 Symbol este un smartphone dual sim nou nouț anunțat astăzi de Allview. Este primul terminal al companiei dotat cu stilou digital.

P5 Symbol

La interior, P5 Symbol nu este strălucit, dar, ținând cont (neapărat) și de prețul la care vine piață, devine de înțeles că nu le poți avea pe toate. Display-ul este capacitiv de tip LCD, de 4,63 inci, iar motorizarea se face printr-un Dual Core de 1,2GHz. Are două camere foto, de 5 megapixeli și de 0,3 megapixeli, și este capabil de înregistrare HD. Vine cu varianta 4.2. Jelly Bean a sistemului de operare Android.

Trei lucruri aș fi dorit eu, totuși, mai atent alese. În primul rând, memoria de 512 MB de RAM mi se pare mult, mult prea mică, un nivel de 1GB de RAM mi-ar fi transmis mai mult respect față de utilizatori. În al doilea rând, m-aș fi așteptat la o rezoluție puțin mai mare, 854×480 pixeli la o dimensiune a ecranului de 4,63 inci mi se pare o rezoluție infernală. Nu în ultimul rând, camera principală, cu tot respectul, este sub standardul minim la care a ajuns piața la ora actuală – măcar un 8 megapixeli ar fi fost decent.

Oricum, pentru exersarea abilității de a mânui touch pen-ul, P5 Symbol vine cu o serie de funcţii şi aplicaţii prin care utilizatorii au posibilitatea să-şi încerce talentul la desen, să creeze videoclipuri sau imagini originale şi să compună e-mailuri cu scris de mână sau prin comandă vocală.

Noul smartphone Allview oferă conectivitate HSPA+ cu o viteză de download de până la 21 Mbps, conexiune Bluetooth, wi-fi direct şi USB.

Pentru că tot vorbeam de preț, P5 Symbol poate fi deja cumpărat la 700 lei, mai exact 699 lei, cum este anunțat de Allview.

Ți-a plăcut acest articol?
Informează-te și ține-i la curent și pe prietenii tăi.
Abonează-te la newsletter pentru ultimele noutăţi!
Citeşte şi...

Comentarii

ce imi place cel mai mult la acest telefon este faptul ca in meniu gasesti foarte multe functii utile: Quick Search, editare poze, foarte multe efecte la camera; aplicatia Doodle este chiar dragutza! sunetul este foarte clar, GPS-ulse conecteaza foarte repede la sateliti, touchscreenul reactioneaza foarte bine la comenzile date de penul existent la acest model; sunt destul de multumit de acest model!

Comments are closed.

Aboneaza-te la newsletter

Aboneaza-te acum la newsletter și primești cele mai noi: Articole, Review-uri, Tutoriale și Prețuri direct pe adresa ta de E-mail