Quechua – un nou smartphone bun de luat la trântă

, 02 Dec, 15:00

Realizat în colaborare cu , Quechua este un terminal cu Android care, înainte de orice, este rezistent la şocuri şi intemperii.

Quechua Archos smartphone rezistent rugged

Într-o lume guvernată de smartphone-uri din ce în ce mai mari şi tablete din ce în ce mai performante, există şi un segment de piaţă dedicat celor care sunt dornici de aventură. Aceştia din urmă îşi doresc un aparat care să reziste la trânte şi să nu se strice când ajunge în apă sau e ţinut pentru perioade lungi de timp la minus 30 de grade.

Un astfel de dispozitiv este creaţia din imaginea de mai sus. Deşi poartă numele de Quechua fără vreun număr de model sau altceva, acesta de fapt este rezultatul colaborării dintre două companii, . După cum se poate observa şi cu ochiul liber, nu este cel mai suplu gadget pe care îl puteţi achiziţiona pentru a vorbi la telefon. Smartphone-ul este construit în jurul unui panou HD cu diagonala de 5 inci. La interior va ascunde un procesor de 1,2 GHz quad core creat de Qualcomm ajutat de 1GB de memorie RAM DDR3. Camera principală este de 5 megapixeli, iar cei patru GB de memorie internă, deşi nu sunt foarte mulţi, pot fi extinşi prin achiziţia de carduri MicroSD. Bateria foarte mare de 3500 mAh ar trebui să vă ţină departe de priză cu mult peste alte modele cu specificaţii similare. Sistemul de operare preinstalat va fi Android 4.1 Jelly Bean, cu acces la Google Apps, YouTube, Maps şi altele.

Nu avem încă informaţii legate de un moment exact al lansării, dar știm că telefonul Quechua certificat IP54 va avea un preţ de aproximativ 310 dolari.

Ți-a plăcut acest articol?
Informează-te și ține-i la curent și pe prietenii tăi.
Abonează-te la newsletter pentru ultimele noutăţi!
Citeşte şi...

Comentarii

Comments are closed.

Aboneaza-te la newsletter

Aboneaza-te acum la newsletter și primești cele mai noi: Articole, Review-uri, Tutoriale și Prețuri direct pe adresa ta de E-mail