Anul acesta la Alegerile Locale, pentru un al treilea mandat, candidează și Traian Băsescu. Fostul președinte, în ultima sa intervenție, a recurs la armele grele, dezvălund lucruri din trecutul Gabrielei Firea.
Alegerile Locale de anul acesta sunt atipice, din mai multe puncte de vedere. Odată din cauza crizei create de pandemia de COVID-19 și, pe de altă parte, de jocurile politice crâncene dintre candidați.
Sperând să câștige un nou mandal la Primăria Capitalei, Traian Băsescu a recurs la atacuri dure la adresa contracandidatei sale, Gabriela Firea.
Invitat la Adevărul LIVE, Traian Băsescu a scos la iveală unul din momentele penibile din trecutul actualului edil al Capitalei, Gabriela Firea. Fostul președinte și-a adus aminte care a fost primul moment când a auzit de Gabriela Firea, dar și locul unde s-a întâmplat asta. Întrebat când a auzit prima dată de Gabriela Firea, fostul președinte a răspuns:
”Gabriela Firea a fost prin curte la Modrogan până ce a dat-o afară Berceanu din curte. În istoria de început a anilor ’90, era o fătucă venită de la Bacău, respectabilă, muncitoare, dar nu ştiu ce s-a supărat Beceanu într-o zi şi le-a dat afară. Şi pe ea şi pe Mihaela Rădulescu.”, a răspuns Traian Băsescu.
Dezvăluirile făcute de fostul președinte merg mai departe, acesta declarând că cele două, Gabriela Firea și Mihaela Rădulescu ”acolo au deschis ochii în Bucureşti”, în sediul PSD din Modrogan.
”Erau nişte oameni modeşti, decenţi, amândouă. Şi Mihaela şi Gabriela. Nimic de reproşat din punctul ăsta de vedere. Dar cum era Berceanu smuncit, i-a venit într-o zi.. Deci ele au crescut acolo. Şi Gabriela Firea şi Mihaela Rădulescu, acolo au deschis ochii în Bucureşti.”, și-a continuat Băsescu dezvăluirile.
Tot în campania pentru Alegerile Locale de anul acesta, fostul președinte a mai făcut câteva dezvăluiri în ceea ce o privește pe Gabriela Firea. Acesta a venit și cu documente în a-și susține afirmațiile, iar dezvăluirile s-ar putea să-i dăuneze actualului edil pe 27 septembrie 2020.
”Firea e un om corupt până în măduva oaselor, acestă arătare care se îngrijește de oameni este falsă. Atunci când plânge de mila pensionarilor, a transferat bani din Crescent, fosta companie a Securității, în compania ei. 2,5 milioane de dolari. A transferat în Casa Press.
Vă pot arăta și semnătura doamnei Firea pe acte prin care împrumută bani de la Crescent Maritime din Cipru, banii Securității. Cum a făcut dna Firea să ia dolarii lui Ceaușescu să-i pună în buzunarele ei? Contractul de împrumut , 100.000 de euro și aici semnătura augustei și preacinstitei Firea.”, afost dezvăluirea candidatului Traiaan Băssescu.