22 feb. 2023 | 08:40

Armata rusă l-a trădat pe Putin? Acuzaţia care îl poate distruge pe Serghei Şoigu

Politică Externă
Armata rusă l-a trădat pe Putin? Acuzaţia care îl poate distruge pe Serghei Şoigu
Ziua de marți, 21 februarie 2023, a fost o zi a declarațiilor anticipate

Ziua de marți, 21 februarie 2023, a fost o zi a declarațiilor anticipate, cel puțin referitoare la discursul lui Vladimir Putin. „Operațiunile speciale” vor continua în Ucraina, iar Putin a alocat cel puțin 30% din PIB pentru armata sa care luptă pe teritoriul ucrainean. Tot ieri au apărut și primele disensiuni la Moscova, iar declarațiile lui Evgheni Prigojin ar putea să destabilizeze echipa formată din Serghei Șoigu, ministrul Apărării, și Valeri Gherasimov, șeful Statului Major al armatei ruse.

Evgheni Prigojin, grupul paramilitar privat Wagner, și disensiunile cu Serghei Şoigu

Grupul paramilitar privat Wagner operează în Ucraina din 2014, când Rusia a anexat ilegal Crimeea și bucăți din estul Ucrainei. „Oamenii verzi”, cum sunt denumiți, au surprins comunitatea internațională în încercările sale de a găsi un antidot la războiul hibrid rusesc, dar nu mulți se așteptau ca aceștia să se dezvolte și să devină brațul militar neoficial al Rusiei în întreaga lume. Cu toate acestea, Grupul Wagner a fost aruncat în lumina reflectoarelor pe fondul invaziei lui Putin și a obligat comunitatea internațională să își remodeleze abordările față de mercenari.

De-a lungul acestor ani s-a tot discutat despre activitatea acestui grup paramilitar care promovează interesele de politică externă ale Rusiei în Siria, Libia, Africa subsahariană, Mali, Burkina Faso etc. Dar imaginea este mult mai amplă, având în vedere că Wagner ajută Kremlinul să mențină în viață axa autoritară și să răspândească ideile rusești.

Secretarul american Anthony Blinken și-a exprimat îngrijorarea profundă la summitul SUA-Africa cu privire la tacticile de exploatare ale grupului Wagner în Africa și la încălcările flagrante ale drepturilor omului în Ucraina, desemnând grupul drept o organizație criminală transnațională.

Deși considerată armata privată a liderului de la Kremlin, nu de puține ori ministrul Serghei Şoigu l-a criticat pe Prigojin, iar tensiunile dintre cei doi ajung astăzi la un nou nivel.

Vezi și: Ce armă vrea Rusia să construiască. Vladimir Putin are un nou plan diabolic

Șeful Wagner și acuzaţia care îl poate distruge pe Serghei Şoigu

Ziua de 21 februarie a fost o zi extrem de tensionată și așteptată, atât la Moscova, cât și în cancelariile occidentale. Și, așa cum era anticipat, Vladimir Putin nu s-a dezmințit, iar discursul său a fost unul clar legat de intețiile sale, cu doar trei zile înainte de punctarea unni an de la invazia în Ucraina.

Pe lângă anunțul legat de continuarea operațiunilor speciale din Ucraina, Putin a mai anunțat și anularea unui punct important dintr-o lege emisă, după ocuparea Transnistriei, prin care anulează conceptul de rezolvare a problemelor ținând cont de integritatea teritorială a Republicii Moldova, acesta fiind un semn că lucrurile s-ar putea precipita și în această direcție.

Dar, informația zilei nu vine de la Putin și discursul său previzibil, ci de la Evgheni Prigojin, iar acuzațiile sale ar putea să destabilizeze echipa Serghei Șoigu, ministrul Apărării, și Valeri Gherasimov, șeful Statului Major al armatei ruse. Conform unor surse care nu au putut fi verificate, se pare că Evgheni Prigojin i-a acuzat pe Serghei Şoigu, ministrul rus al Apărării și pe șeful Statului Major General de faptul că i-a lăsat fără muniție pe luptătorii săi din Ucraina, ceea ce, în opinia sa, echivalează cu o încercare de distrugere a grupării Wagner și, în consecință, o dovadă de trădare.

Evgheni Prigozhin, un milionar cu legături strânse cu președintele rus Vladimir Putin, a acuzat într-o declarație audio, difuzată prin intermediul purtătorilor săi de cuvânt, că „rezistența directă din partea armatei ruse nu este altceva decât o încercare de a distruge Wagner”. Declarațiile lui Prigozhin și ale luptătorilor săi au evidențiat tensiunile de lungă durată dintre armata rusă și Wagner, care are un statut juridic neclar, deoarece legislația rusă interzice companiile militare private.

Evgheni Prigozhin a spus că ministrul rus al apărării, Serghei Șoigu, și șeful Statului Major General, Valeri Gerasimov, împart ordine „în stânga și în dreapta” de a nu furniza grupării Wagner muniție sau transport aerian. Compania a fost implicată în luptele grele din estul Ucrainei, iar acest lucru, în opinia lui Evgheni Prigozhin, „poate fi comparat cu o înaltă trădare chiar în momentul în care Wagner luptă pentru Bakhmut, pierzând sute de luptători în fiecare zi”.

Vezi și: Planul de război al Ucrainei pentru invazia Rusiei. Anunțul venit de la Kiev

Rusia a suspendat singurul tratat nuclear major rămas cu SUA

Un alt aspect al discursului susținut ieri de Vladimir Putin, este anunțul suspendării participării Rusiei la tratatul „New START”, ultimul pact de control al armelor nucleare rămas în vigoare cu Statele Unite, ridicând brusc miza pe fondul tensiunilor cu Washington-ul din cauza luptelor din Ucraina. Genul acesta de discursuri aveau să apară la câteva zile după invazia din Ucraina, chiar din gura ministrul Serghei Şoigu, susținând ideea lideruli de la Kremlin.

Putin a mai spus că Rusia ar trebui să fie pregătită să reia testele cu arme nucleare dacă Statele Unite fac acest lucru, o mișcare care ar pune capăt unei interdicții globale privind testele cu arme nucleare în vigoare încă din timpul Războiului Rece.

Explicându-și decizia de a suspenda obligațiile Rusiei în cadrul „New START”, Putin a acuzat SUA și aliații săi din NATO că au declarat în mod deschis obiectivul înfrângerii Rusiei în Ucraina. Putin a argumentat că, în timp ce SUA a făcut presiuni pentru reluarea inspecțiilor la instalațiile nucleare rusești în cadrul tratatului, aliații NATO au ajutat Ucraina să organizeze atacuri cu drone asupra bazelor aeriene rusești care găzduiesc bombardiere strategice cu capacitate nucleară, și a declarația NATO care îndeamnă Rusia să permită reluarea inspecțiilor americane la siturile de arme nucleare rusești, considerând-o „un fel de teatru al absurdului”.

„Vor să ne provoace o înfrângere strategică și să încerce să ajungă în același timp la instalațiile noastre nucleare.

În acest context, trebuie să declar astăzi că Rusia își suspendă participarea la Tratatul privind armele strategice ofensive.”, a anunțat Putin, declarându-și decizia de a suspenda participarea Rusiei la acest tratat.

Armata rusă, prin vocea lui Serghei Şoigu, a declarat că a doborât dronele de fabricație sovietică care au lovit două baze de bombardiere din adâncul Rusiei în decembrie, dar a recunoscut că mai mulți militari au fost uciși de resturile care au avariat și unele avioane.

Liderul rus a mai precizat că declarația NATO privind „New START” ridică problema armelor nucleare ale Marii Britanii și Franței, care fac parte din capacitatea nucleară a alianței, dar nu sunt incluse în pactul americano-rus, aceeașia firmație fiind făcută și de Serghei Şoigu.

„Dronele folosite pentru aceasta au fost echipate și modernizate cu ajutorul experților NATO. Și acum vor să inspecteze instalațiile noastre de apărare? În condițiile confruntării de astăzi, sună ca o absurditate pură.

Ele sunt îndreptate și împotriva noastră. Ele sunt îndreptate împotriva Rusiei. Înainte de a reveni la discutarea tratatului, trebuie să înțelegem care sunt aspirațiile membrilor NATO Marea Britanie și Franța și cum luăm în considerare arsenalele lor strategice care fac parte din potențialul de atac combinat al alianței.”, a mai declarat Putin, conform AlJazeera.

Putin a subliniat că Rusia își suspendă implicarea în „New START” și nu se retrage încă în totalitate din pact.

Vezi și: Ce se va întâmpla cu Rusia dacă Vladimir Putin va folosi arme nucleare. Viitorul ruşilor nu arată deloc bine!

Tratatul „New START”, ultimul bastion anti-nuclear

„New START” este tratatul dintre Statele Unite ale Americii și Federația Rusă privind măsurile pentru reducerea și limitarea în continuare a armelor strategice ofensive. Secretarul de stat al SUA, Antony Blinken, a deplâns gestul lui Putin ca fiind „profund nefericit și iresponsabil”, menționând că „vom urmări cu atenție pentru a vedea ce va face de fapt Rusia”.

„Ne vom asigura, desigur, că în orice caz vom fi poziționați corespunzător pentru securitatea țării noastre și a aliaților noștri, dar rămânem pregătiți să discutăm oricând cu Rusia despre limitarea armelor strategice, indiferent de orice altceva se întâmplă în lume sau în relația noastră.

Cred că este important să continuăm să acționăm în mod responsabil în acest domeniu. Este, de asemenea, un lucru pe care restul lumii îl așteaptă de la noi.”, a declarat Blinken reporterilor în cadrul unei vizite în Grecia.

Secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, și-a exprimat, de asemenea, regretul cu privire la mișcarea lui Putin, spunând că „prin decizia de astăzi privind New START, arhitectura completă de control al armelor a fost dezmembrată”.

Tratatul „New START”, semnat în 2010 de președintele american Barack Obama și de președintele rus Dmitri Medvedev, limitează fiecare țară la cel mult 1.550 de focoase nucleare desfășurate și 700 de rachete și bombardiere desfășurate. Acordul prevede ample inspecții la fața locului pentru a verifica respectarea acestuia.

Cu doar câteva zile înainte ca tratatul să expire în februarie 2021, Rusia și Statele Unite au convenit să îl prelungească cu încă cinci ani. Rusia și SUA au suspendat inspecțiile reciproce în cadrul „New START” de la începutul pandemiei COVID-19, dar Moscova a refuzat toamna trecută să permită reluarea acestora, ceea ce a generat incertitudine cu privire la viitorul pactului. De asemenea, Rusia a amânat pe termen nedefinit o rundă planificată de consultări în cadrul tratatului.

Departamentul de Stat al SUA a declarat că refuzul Rusiei de a permite inspecțiile „împiedică Statele Unite să își exercite drepturi importante în cadrul tratatului și amenință viabilitatea controlului armelor nucleare dintre SUA și Rusia”. Acesta a precizat că nimic nu îi împiedică pe inspectorii ruși să efectueze inspecții ale instalațiilor americane. În același timp, discursul lui Joe Biden susținut la Varșovia l-a determinat pe Vladimir Putin să devină și mai incisv la adresa SUA și a NATO.

Parteneri
Care este numele real al lui Culiță Sterp. Ce apare în buletinul lui, de fapt
Redactia.ro
Clădirea emblematică din București, demolată. Palatul impunător a fost construit în mai puțin de un an
Click.ro
Decizie fără precedent a BEC. Un candidat la președinție trebuie să șteargă toate materialele de promovare online
Digi24
Imagini cu Mihaela Prigoană! Văduva afaceristului este cu mult mai tânără decât el FOTO
Vocea.biz
Femeia care le știa toate secretele rupe tăcerea! Ce a povestit Flora Năstase despre intimitatea relației dintre Adriana Bahmuțeanu și Silviu Prigoană. 'Silviu mă suna'
Unica.ro
Furtuna de zăpadă Jari. Meteorologii sunt derutați de amploarea dezastrului
EVZ.ro
Adriana Bahmuțeanu, primele declarații după ce băieții ei au fost luați de Protecția Copilului. Fosta soție a lui Silviu Prigoană nu și-a văzut nici acum fiii
Spynews
Apare o nouă taxă la bloc. O plăteşte toată lumea. Nu contează dacă te-ai debranșat și ai centrală
Capital.ro
Victorie pentru Adriana Bahmuțeanu! Copiii ei au fost scoși din casa tatălui decedat. Ce se întâmplă acum cu Eduard și cu Maximus
Avantaje
Putin se RĂZBUNĂ! RACHETA rușilor care a SPERIAT țările NATO
Mediaflux
Breaking news! Alina Petre a obținut un ordin de protecție pentru 5 zile împotriva celui de care s-a despărțit, dar care îi este încă soț. Vedeta se teme pentru viața ei
Spynews.ro
Două alimente consumate zilnic de români s-au dovedit a fi cancerigene
Realitatea.net
Cod roșu de viscol în mai multe județe ale țării! În ce zone sunt așteptate ninsori și vânt puternic. Ce au anunțat meteorologii
Antena 1
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Shtiu.ro