Iulia Kelt

Iulia Kelt

Primul meu contact cu presa s-a întâmplă la vârsta de 11 ani, când ziarul călărășean Pământul mi-a oferit ocazia să public în rubrica destinată copiilor. Peste ani, ajungeam la Galați unde aveam să lucrez o perioadă la cotidianul local Viața Liberă. Între timp, mi-am ocupat timpul cu bloggingul, ajungând, în 2010, să câștig BLOGWARS, totul că în 2013 să particip din nou și să bifez locul al doilea. În ultimii ani am colaborat cu o serie de publicații online unde am scris despre politică și administrație. La PLAYTECH am ajuns din pasiunea pentru entertainment, știință, dar și tehnologie.
Când nu scriu, fotografiez cu pasiunea unui om care își închipuie că mâine este sfârșitul lumii.

„Anonimul” care a creat-o pe celebra Zaraza. Ion Pribeagu a fost interzis de legionari pentru că era evreu, iar de comuniști pentru că era „rău de gură”

27 oct. 2022
The Simpsons intră pe teren minat: parodia Death Note ți-i arată pe Homer, Lisa, Marge și Bart într-o nouă ipostază

Maria din Aiud, sclava cumpărată de un amorez și ajunsă Lady Florence Baker, la curtea Reginei Angliei. Viața de film a celei care a fost salvatoarea de sclavi

Duolingo se metamorfozează în „coșmarul” copilăriei tale: ce schimbări îți pregătește această „doamnă Isoscel” a aplicațiilor

Elon Musk „sărăcește” văzând cu ochii: câți bani a avut, câți i-au mai rămas

Gata cu individualismul. Apple, obligată să folosească mufele USB-C: când intră în vigoare noua măsură

Ce este pașaportul pentru animalele de companie: de unde îl obții, ce trebuie să conțină

Henry Cavill se întoarce în rolul lui Superman: ce a declarat actorul, recent

Meta pierde bani „pe bandă rulantă”: Metaversul îi mănâncă timpul, resursele și finanțele lui Zuckerberg

Vestea așteptată de toți șoferii români. E oficial și se aplică din 16 noiembrie: unde poți plăti rovinieta și taxa de pod

INTERVIU Justițiarul de Berceni - Vloggerul care prinde prădători în locul poliției: „Avea o funcție într-o organizație adresată minorilor, încerca să racoleze minore”
EXCLUSIV

INTERVIU Justițiarul de Berceni – Vloggerul care prinde prădători în locul poliției: „Avea o funcție într-o organizație adresată minorilor, încerca să racoleze minore”

27 oct. 2022
Drama lăutăresei care s-a pocăit și a ajuns să cânte numai muzică bisericească. Gabi Luncă sfârșește doborâtă de pandemie: „M-am jelit zile întregi”

26 oct. 2022
Filme numai bune să-ți dea o sperietură ca la carte, de Halloween, pe HBO Max

Tânăra alungată de mama ei vitregă, la îndemnul unei „oglinzi vorbitoare” și copiii-mineri care scotoceau după aur: presupusul „adevăr” din spatele poveștii Alba ca Zăpada și Cei Șapte Pitici

Cel mai înfricoșător personaj negativ din filmele horror: cine poartă „coroana răului absolut”, de Halloween