Fenomen fără precedent în Arctica: cel mai cald an din 125 de ani și semnalul de alarmă al NOAA

Arctica, supranumită adesea „frigiderul lumii”, trece printr-o transformare accelerată care nu mai poate fi descrisă doar ca o variație naturală. Potrivit Administrației Naționale Oceanice și Atmosferice din SUA (NOAA), intervalul octombrie 2024 – septembrie 2025 a adus cele mai ridicate temperaturi din întreaga regiune arctică din ultimii 125 de ani de măsurători moderne. În același timp, oamenii de știință avertizează că Arctica se încălzește de până la patru ori mai repede decât media globală, iar această diferență nu este doar o statistică: ea schimbă modul în care funcționează clima planetei.

În raportările recente, Arctica apare ca un loc unde „regulile” anotimpurilor se rescriu. Căldura excepțională, care altădată se vedea mai ales vara, începe să fie vizibilă și iarna, influențând formarea anuală a gheții marine. În paralel, precipitațiile au atins valori record, iar o parte tot mai mare cade sub formă de ploaie, inclusiv în perioade când, în mod tradițional, ar fi trebuit să domine zăpada.

Ce înseamnă recordul NOAA și de ce Arctica se încălzește de patru ori mai repede

Recordul anunțat de NOAA pentru anul climatic octombrie 2024 – septembrie 2025 nu este izolat de restul tendinței. Ultimii 10 ani sunt descriși ca fiind cei mai calzi 10 ani înregistrați în Arctica, un semn că regiunea nu „revine” la un echilibru anterior, ci își schimbă permanent linia de bază. Când o zonă se încălzește mult mai repede decât media globală, efectul este de amplificare: schimbările locale devin suficient de mari încât să influențeze circulația atmosferică, oceanele și echilibrul energetic al întregii emisfere nordice.

Motivul pentru care Arctica se încălzește mult mai rapid este legat de un mecanism simplu, dar puternic: reflexia luminii. Gheața și zăpada reflectă o parte considerabilă din radiația solară înapoi în spațiu. Pe măsură ce ele se reduc, apar suprafețe mai întunecate de ocean și uscat care absorb mai multă căldură. Această căldură suplimentară accelerează topirea și, implicit, deschide și mai mult „spațiu” pentru absorbție. Este un cerc vicios care face ca Arctica să fie un accelerator al încălzirii, nu doar o victimă a ei.

Horoscop marți, 3 februarie 2026. Zi dificilă pentru două zodii, pot pierde o sumă importantă de bani

Cele trei zodii cu noroc la bani în săptămâna 2-8 februarie 2026. Vin câştiguri din multe direcţii

În această dinamică, expresia „frigiderul lumii” începe să devină mai degrabă o metaforă istorică decât o realitate. Arctica a funcționat ca un regulator climatic important, însă când „regulatorul” se încălzește și își pierde rapid gheața, efectele nu rămân la latitudini nordice. Sunt schimbări în umiditate, în tiparele de precipitații și în contrastul termic dintre poli și zonele temperate, contrast care influențează curenții de aer și stabilitatea anotimpurilor.

Gheața marină și precipitațiile: ierni cu ploaie și un sezon al recordurilor

Unul dintre cele mai vizibile semne ale schimbării este gheața marină. Conform datelor satelitare invocate în raportările NOAA, extinderea maximă a gheții marine în 2025 a fost cea mai mică din ultimii 47 de ani. În același timp, cea mai veche și mai groasă gheață din regiune a scăzut cu peste 95% față de anii 1980. Asta contează enorm, pentru că gheața multianuală este „armura” Arcticii: rezistă mai bine verilor calde și încetinește pierderea de masă. Când această gheață dispare, sistemul devine mai fragil, iar fiecare vară începe cu un dezavantaj.

O observație care îi îngrijorează pe cercetători este că efectele căldurii extreme nu mai sunt „conținute” în sezonul cald. Se vorbește tot mai des despre faptul că și iarna apar semnale atipice: ploaie în lunile reci, episoade de temperaturi anormal de ridicate și o formare mai dificilă a gheții. Practic, Arctica nu mai are aceeași capacitate de „refacere” în sezonul în care, în mod normal, gheața ar fi trebuit să crească și să stabilizeze sistemul.

La acest tablou se adaugă un alt record: precipitațiile. Anul descris a adus cele mai multe precipitații înregistrate în Arctica, iar o parte importantă nu se mai așază sub formă de zăpadă. În mod specific, suprafața stratului de zăpadă din iunie deasupra Arcticii este astăzi aproximativ la jumătate față de acum șase decenii. Este o schimbare care pare sezonieră, dar are implicații majore: zăpada întârzie topirea, reflectă lumina și susține ecosisteme. Când dispare mai repede, solul se încălzește mai mult, iar ciclurile de viață ale speciilor se dereglează.

De ce schimbările din Arctica ajung să afecteze restul lumii

Arctica nu este doar un „loc îndepărtat” cu gheață și urși polari; este o componentă activă a sistemului climatic. Când gheața marină se retrage, oceanul întunecat absoarbe mai multă căldură, ceea ce contribuie la creșterea temperaturilor globale. Chiar dacă topirea gheții marine nu ridică direct nivelul mărilor (pentru că plutește deja), ea amplifică încălzirea și poate accelera topirea ghețarilor de pe uscat, care, în schimb, contribuie la creșterea nivelului mării.

În 2025, NOAA a raportat că uriașa calotă glaciară din Groenlanda a pierdut 129 de miliarde de tone de gheață. Aceasta este genul de cifră care se traduce, pe termen lung, în presiune asupra orașelor de coastă și a infrastructurii, pentru generațiile care vin. În același timp, schimbările rapide aduc și riscuri locale acute: retragerea ghețarilor poate declanșa inundații periculoase, iar episoadele de ploaie peste zăpadă pot îngheța ulterior, formând o crustă care face hrănirea animalelor mult mai dificilă și deplasarea mai riscantă pentru comunitățile umane.

Efectele economice și sociale sunt, la rândul lor, în creștere. O Arctică mai caldă schimbă distribuția speciilor marine și rutele pescuitului, ceea ce poate influența inclusiv prețurile și disponibilitatea alimentelor din mare. În plus, când un „regulator climatic” devine instabil, apar efecte în cascadă: mai multă energie și umezeală în sistem înseamnă, adesea, mai multă variabilitate și evenimente extreme în alte zone. De aceea, mesajul din spatele recordului de 125 de ani nu este doar despre „încă un an cald”, ci despre o accelerare care redefinește condițiile de bază ale climei.

În esență, raportările NOAA descriu o Arctică aflată într-o etapă în care schimbarea nu mai este lentă sau graduală. Când temperaturile ating maxime istorice, gheața își pierde rezistența structurală, iar precipitațiile se transformă, regiunea devine un barometru care îți arată nu doar ce se întâmplă la poli, ci și ce urmează să se simtă, în timp, mult mai departe de ei.