Bucureștiul încă așteaptă o sală de concerte a secolului XXI: Motivele pentru care n-avem parte de așa ceva

La finalul verii, Bucureștiul devine centrul muzicii clasice prin Festivalul Internațional George Enescu. În 2025, între 24 august și 21 septembrie, peste 4.000 de artiști de renume mondial vor urca pe scenele Capitalei. Însă, în ciuda prestigiului festivalului și a valorii sale culturale, evenimentul continuă să fie organizat în spații improprii pentru concertele de anvergură. Lipsa unei săli moderne de concert rămâne una dintre cele mai vizibile carențe ale infrastructurii culturale din România.

Deși s-a vorbit în repetate rânduri despre necesitatea unei clădiri emblematice, Bucureștiul nu are nici astăzi un spațiu cu acustică de nivel internațional, design contemporan și capacitate adaptată orchestrelor mari. Situația ilustrează, încă o dată, decalajul dintre ambițiile culturale și lipsa voinței politice.

Ateneul Român și Sala Palatului, soluții de compromis

Cele două spații principale care găzduiesc concertele Festivalului Enescu sunt Ateneul Român și Sala Palatului. Primul impresionează prin acustica remarcabilă, dar dispune de prea puține locuri și nu poate găzdui orchestre simfonice de mari dimensiuni. În schimb, Sala Palatului are suficient spațiu pentru public și pentru ansambluri mari, însă acustica sa este considerată dezastruoasă.

Construită între 1959 și 1960 pentru congresele Partidului Comunist Român, Sala Palatului nu a fost gândită ca sală de concerte. Structura sa masivă, materialele utilizate și compartimentarea fac imposibilă obținerea unei sonorități adecvate. Muzicieni de talie internațională au criticat de-a lungul anilor condițiile acustice, iar publicul a resimțit neajunsurile prin concerte în care sunetul se estompa sau era distorsionat.

Peste 400.000 de euro, obținuți la o gală caritabilă din București, vor sprijini comunitățile locale

Suma impresionantă cu care Irina Columbeanu și-a vândut un tablou. Fiica Monicăi Gabor face bani de când era mică

Organizatorii festivalului au apelat la soluții temporare, precum panouri acustice mobile sau reducerea capacității sălii prin montarea unor pânze speciale pentru a reflecta sunetul. Însă aceste măsuri nu fac decât să mascheze o problemă structurală mult mai profundă.

Proiecte, promisiuni și lipsă de voință politică

Discuțiile despre construirea unei săli moderne de concerte în București au început imediat după 1990. La fiecare ediție a Festivalului Enescu, tema revine în spațiul public, dar fără rezultate concrete. Deși există terenuri adecvate – precum Garajele Leonida de lângă Piața Victoriei, terenul viran de pe Calea Victoriei, Casa Radio sau spațiul din apropierea Bibliotecii Naționale – niciun proiect nu a depășit faza de intenție.

Fostul director al Artexim, Mihai Constantinescu, spune răspicat că problema ține exclusiv de lipsa voinței politice. De-a lungul anilor, niciun premier sau președinte nu a considerat construcția unei săli de concerte o prioritate. În schimb, în alte capitale europene, ridicarea unor astfel de clădiri a fost tratată ca proiecte strategice, devenind ulterior repere arhitecturale și centre culturale multifuncționale.

Un exemplu ilustrativ este chiar intervenția marelui dirijor Zubin Mehta, care a trimis la București un arhitect de la firma ce a proiectat Opera din Sydney, pentru a consilia autoritățile. Însă inițiativa a fost ignorată complet. Scrisorile semnate de Mehta și alți dirijori celebri, care avertizau că orchestrele internaționale ar putea refuza să mai concerteze la București, au rămas fără răspuns.

O investiție necesară pentru cultură și pentru oraș

Experții și artiștii sunt de acord că o sală de concerte de anvergură nu ar fi doar un lux, ci o investiție cu beneficii culturale, educaționale și economice. Violonistul Alexandru Tomescu subliniază că o asemenea clădire ar putea fi folosită nu doar pentru concerte simfonice, ci și pentru spectacole de teatru, proiecții de film, conferințe sau evenimente culturale majore.

Mai mult, o sală modernă ar atrage artiști internaționali care evită Capitala tocmai din cauza condițiilor precare. Ar contribui, de asemenea, la dezvoltarea turismului cultural și ar genera venituri consistente pentru oraș, așa cum se întâmplă în alte capitale europene.

Cristina Uruc, directoarea Artexim, subliniază pentru Europalibera că investiția ar fi rapid amortizată. În timpul Festivalului Enescu, mii de artiști străini și zeci de mii de spectatori contribuie direct la economia locală prin cazare, transport și consum. În lipsa unei săli moderne, România pierde însă șansa de a valorifica la maximum acest potențial.

În esență, problema lipsei unei săli de concerte nu este una financiară sau tehnică. Există bani, există specialiști și există terenuri disponibile. Ceea ce lipsește este o decizie politică fermă, care să transforme acest vis într-un proiect național.

Până atunci, Festivalul Enescu va continua să fie un paradox: unul dintre cele mai mari evenimente muzicale ale lumii, găzduit într-o sală care nu respectă standardele minime de acustică. Iar Bucureștiul va rămâne, în ciuda ambițiilor sale culturale, fără clădirea-simbol pe care democrația românească o așteaptă de peste trei decenii.