The Lowdown a revenit cu sezonul 2. Ethan Hawke intră într-un nou mister în Tulsa, alături de Tommy Lee Jones și Betty Gilpin

The Lowdown a revenit cu sezonul 2. Ethan Hawke intră într-un nou mister în Tulsa, alături de Tommy Lee Jones și Betty Gilpin
foto - FX Productions
Ozana Mazilu
Google Urmărește pe Google

„The Lowdown”, serialul neo-noir creat de Sterlin Harjo și construit în jurul personajului Lee Raybon, interpretat de Ethan Hawke, a revenit cu sezonul 2. Primele două episoade au fost lansate pe 14 octombrie pe FX și Hulu, iar noul capitol aduce două nume importante în distribuție: Tommy Lee Jones și Betty Gilpin. FX confirmă că sezonul are opt episoade și continuă povestea jurnalistului autodidact din Tulsa, mereu atras de cazuri în care corupția și interesele locale se intersectează.

Debutul a fost primit pozitiv de presa americană. The A.V. Club descrie primele două episoade, „The Rupidoop” și „Whiskey Bent And Hell Bound”, drept un start solid pentru noul sezon, cu accent atât pe noul mister, cât și pe personajele care intră în viața lui Lee Raybon.

Tommy Lee Jones intră în poveste chiar din debutul sezonului

Una dintre cele mai importante noutăți este apariția lui Tommy Lee Jones în rolul lui Lee Raybon Sr., tatăl înstrăinat al protagonistului. Personajul își face apariția după o absență de 17 ani și complică imediat viața lui Lee, mai ales pentru că acesta îi spusese fiicei sale, Francis, că bunicul ei este mort. FX descrie relația dintre cei doi drept una tensionată, marcată de trecutul familiei și de refuzul lui Lee de a-l primi pe tatăl său înapoi în viața lui.

Personajul interpretat de Jones este cunoscut sub porecla Frog și are un trecut cel puțin dubios. Din primele două episoade aflăm că a fost, printre altele, predicator fals și proprietar al unui magazin pentru adulți. The A.V. Club notează că scenele dintre Ethan Hawke și Tommy Lee Jones sunt printre cele mai puternice momente ale premierei și oferă mai multe indicii despre originile comportamentului contradictoriu al lui Lee.

Revenirea tatălui său are loc într-un moment în care Lee tocmai primește premiul „Citizen Journalist of the Year” pentru articolul despre Dale Washberg, personaj central al misterului din primul sezon. Succesul nu îl ajută însă prea mult: discursul de acceptare devine rapid haotic, iar protagonistul ajunge din nou să își saboteze singur momentul de glorie. FX confirmă că exact această situație îl aduce în contact cu Ginger, personajul interpretat de Betty Gilpin.

Betty Gilpin deschide noul mister al sezonului 2

Ginger este avocat din oficiu și devine principala legătură a lui Lee cu noul caz. Unul dintre clienții săi, Mekko Dean, pare să fi dispărut dintr-o închisoare de stat, iar situația declanșează investigația care va domina sezonul. FX prezintă cazul printr-o întrebare simplă: cum poate dispărea cineva dintr-o închisoare?

Primele episoade complică rapid situația. Când Lee încearcă să-l găsească pe Mekko, apare un impostor în locul acestuia, iar oamenii care par interesați să oprească investigația devin tot mai agresivi. În centrul poveștii apare și McMann, un gardian din penitenciar, în timp ce Ginger pare să ascundă detalii despre legătura sa personală cu Mekko.

Serialul păstrează astfel structura din primul sezon: misterul nu este tratat doar ca un mecanism de suspans, ci ca o metodă de a explora puterea locală, corupția și personajele care alcătuiesc comunitatea din Tulsa.

The A.V. Club evidențiază și chimia dintre Ethan Hawke și Betty Gilpin, apreciind modul în care Ginger trece rapid de la ironie și siguranță de sine la panică și vulnerabilitate. Personajul nu este prezentat însă drept o simplă variantă a femme fatale-ului clasic, ci ca o prezență mai greu de încadrat în tiparele obișnuite ale genului.

Misterul îl duce pe Lee spre penitenciar și spre oameni periculoși

Al doilea episod introduce mai amplu și personajul Chili Franks, interpretat de Paul Schneider. Acesta este un fost gardian al penitenciarului Boontill și devine o sursă importantă pentru Lee. Informațiile pe care le oferă îl apropie însă periculos de mult de centrul conspirației.

Investigația se complică după ce Chili îl conduce pe Lee spre casa lui McMann, iar episodul se încheie violent. Moartea lui Chili lasă și mai multe întrebări fără răspuns și întărește ideea că dispariția lui Mekko Dean este legată de o rețea mai mare de interese.

Distribuția sezonului îl readuce și pe Keith David în rolul lui Marty, devenit între timp Managing Editor la Heartland Press. Personajul este unul dintre puținii aliați constanți ai lui Lee, iar actorul a sugerat anterior că Marty va avea un rol mai consistent în sezonul 2.

Mai apar Rafael Casal în rolul lui Johnny, Kaniehtiio Horn în rolul Samanthei și Ryan Kiera Armstrong în rolul lui Francis. Chris Mintz-Plasse intră și el în poveste în rolul lui Pook, un deținut care ar putea furniza informații despre Mekko Dean.

Sezonul 2 are opt episoade

FX confirmă că noul sezon „The Lowdown” este format din opt episoade, la fel ca primul. Sterlin Harjo revine în calitate de creator, scenarist, regizor și producător executiv, iar Ethan Hawke este, la rândul său, producător executiv. Din echipa de producție mai fac parte Garrett Basch, Ryan Hawke, Duffy Boudreau și Scott Teems.

Primul sezon fusese apreciat pentru combinația dintre dramă criminală, umor și portretul neconvențional al orașului Tulsa, iar succesul critic a dus la confirmarea sezonului 2 în ianuarie 2026. FX amintea atunci că serialul fusese inclus pe mai multe liste cu cele mai bune producții TV ale anului 2025 și fusese recunoscut de American Film Institute.

Primele două episoade ale noului sezon sunt disponibile acum, iar misterul dispariției lui Mekko Dean va continua în următoarele șase capitole. Pentru Lee Raybon, revenirea la investigații vine de această dată la pachet nu doar cu un nou caz, ci și cu reaparția unui tată pe care ar fi preferat să îl lase definitiv în trecut.