Soarele ar putea produce o erupție de zeci de ori mai puternică decât tot ce am măsurat până acum. O pată solară uriașă din 1947 dezvăluie un pericol pentru Pământ

Soarele pare o prezență constantă și previzibilă pe cer, dar în spatele luminii sale se ascunde o activitate magnetică extrem de complexă, capabilă să provoace explozii de energie de proporții uriașe. O nouă cercetare sugerează că steaua noastră ar putea produce erupții solare mult mai puternice decât cele înregistrate cu instrumentele moderne. Indiciul vine dintr-un eveniment petrecut în urmă cu aproape 80 de ani, când astronomii au observat una dintre cele mai mari pete solare documentate vreodată.

Potrivit publicației IFLScience, care prezintă noua cercetare despre capacitatea Soarelui de a produce supererupții , oamenii de știință au analizat pata solară gigantică observată în 1947 și au estimat câtă energie ar fi putut elibera aceasta. Rezultatele indică faptul că Soarele dispune de mecanismele necesare pentru a genera explozii de energie încadrate în categoria supererupțiilor, fenomene observate până acum și la alte stele asemănătoare.

Descoperirea nu înseamnă că o asemenea erupție este iminentă și nici că Soarele produce automat un astfel de eveniment la fiecare 100 de ani. Cercetarea arată însă că riscul unor fenomene solare extreme nu poate fi exclus atunci când sunt evaluate amenințările la adresa infrastructurii tehnologice de pe Pământ.

Pata solară uriașă din 1947 ar fi putut declanșa o explozie extremă

Cercetătorii de la Institutul Max Planck pentru Cercetarea Sistemului Solar din Germania, împreună cu specialiști de la Universitatea din Colorado, au analizat una dintre cele mai mari pete solare observate vreodată. Aceasta a apărut în aprilie 1947 și avea un diametru de aproximativ 40 de ori mai mare decât cel al Pământului, acoperind circa 0,6% din discul solar vizibil. Dimensiunile sale indică existența unei regiuni magnetice uriașe, capabile să acumuleze cantități foarte mari de energie.

Vezi și:

După câte ore de la ultimul pahar te poți urca la volan. Cât timp rămâne alcoolul în sânge și în aerul expirat

Pentru a estima potențialul acestei pete solare, oamenii de știință au analizat datele colectate de observatorul spațial Solar Dynamics Observatory al NASA între 2010 și 2016. Au comparat energia eliberată de cele mai puternice 300 de erupții solare din această perioadă cu dimensiunile regiunilor active în care s-au produs. Relația identificată a fost apoi utilizată pentru a estima câtă energie ar fi putut elibera pata solară din 1947.

Calculele indică o energie tipică de aproximativ 2,31 × 10³³ ergi pentru o erupție asociată unei asemenea regiuni. În anumite scenarii statistice, energia ar fi putut depăși 1,25 × 10³⁴ ergi, pragul de 10³⁴ ergi fiind utilizat pentru definirea unei supererupții.

Din fericire, nu există dovezi că pata solară din 1947 ar fi produs o asemenea explozie. Studiul arată însă că Soarele poate genera regiuni magnetice suficient de mari pentru a declanșa fenomene mult mai intense decât erupțiile observate în perioada modernă. Activitatea magnetică a stelei noastre și relația dintre petele solare și erupțiile puternice  reprezintă unele dintre principalele direcții de cercetare ale astronomilor care monitorizează vremea spațială.

Vezi și:

Un semnal misterios a călătorit peste 10 miliarde de ani până la Pământ. Astronomii au identificat cea mai îndepărtată explozie radio cunoscută

James Webb vede urmele unor coliziuni între lumi de mărimea lui Marte. Descoperirea poate explica trecutul violent al Pământului

O supererupție solară ar putea avea loc o dată la 100 de ani?

O cercetare anterioară, realizată de aceeași echipă de la Institutul Max Planck, a analizat activitatea a 56.450 de stele asemănătoare Soarelui. Rezultatele au sugerat că supererupțiile pot apărea, în medie, aproximativ o dată la un secol pe stelele cu caracteristici similare. Descoperirea a ridicat întrebarea dacă Soarele nostru este capabil să producă evenimente la fel de intense.

Totuși, această frecvență este o estimare statistică obținută din observațiile altor stele și nu reprezintă o predicție pentru activitatea Soarelui. Cercetătorii nu au demonstrat că steaua noastră produce o supererupție la fiecare 100 de ani și nici nu au identificat un ciclu regulat al unor asemenea fenomene.

Un reper istoric important este evenimentul Carrington din 1859, considerat cea mai puternică furtună geomagnetică documentată. Fenomenul a provocat perturbări ale sistemelor de telegraf și aurore vizibile la latitudini neobișnuit de joase. Intensitatea erupției care l-a precedat nu a fost măsurată cu instrumente moderne, astfel că valoarea exactă a energiei eliberate rămâne incertă.

Oamenii de știință studiază și urmele lăsate de evenimente solare extreme în inelele arborilor și în depozitele de gheață. Acestea pot păstra indicii despre episoade în care Pământul a fost expus unor fluxuri neobișnuit de intense de particule energetice. Totuși, asemenea dovezi nu demonstrează automat că fiecare eveniment a fost însoțit de o supererupție solară.

Ce s-ar întâmpla pe Pământ dacă Soarele ar produce o supererupție

O erupție solară eliberează cantități mari de energie sub formă de radiații electromagnetice și poate fi însoțită de o ejecție de masă coronală, adică expulzarea unor cantități uriașe de plasmă și câmp magnetic în spațiu. Dacă o asemenea ejecție se îndreaptă spre Pământ și interacționează puternic cu magnetosfera planetei, poate declanșa o furtună geomagnetică.

În cazul unui eveniment extrem, infrastructurile tehnologice ar putea fi afectate semnificativ. Sateliții, sistemele GPS, comunicațiile radio și rețelele de transport al energiei electrice se numără printre cele mai vulnerabile. O furtună geomagnetică severă poate induce curenți electrici în rețelele de înaltă tensiune, ceea ce poate deteriora transformatoarele și poate provoca întreruperi ale alimentării cu electricitate.

Riscurile sunt importante într-o lume în care numeroase servicii depind de infrastructura spațială. Un studiu despre vulnerabilitatea sateliților în fața furtunilor solare  a evidențiat cât de mult pot afecta asemenea fenomene echipamentele aflate pe orbita terestră.

Impactul unei supererupții ar depinde însă de mai mulți factori, inclusiv de direcția în care este eliberată energia și de caracteristicile eventualei ejecții de masă coronală. O erupție extrem de puternică nu ar produce automat o catastrofă pe Pământ dacă materialul expulzat nu ar intersecta planeta.

Din acest motiv, monitorizarea permanentă a activității solare este esențială pentru funcționarea sistemelor moderne. Observatoarele spațiale permit identificarea regiunilor active și urmărirea ejecțiilor de plasmă, oferind autorităților și operatorilor de infrastructură informații necesare pentru pregătirea unor măsuri de protecție. Importanța acestor sisteme este explicată și într-o analiză despre vremea spațială și riscurile pentru securitatea infrastructurilor de pe Pământ .

Noul studiu, publicat în revista „Philosophical Transactions of the Royal Society A”, nu anunță apropierea unei erupții solare devastatoare. El oferă însă noi dovezi că Soarele poate acumula energia necesară producerii unor explozii mult mai puternice decât cele observate în ultimele decenii, iar înțelegerea acestor fenomene este importantă pentru protejarea unei societăți tot mai dependente de tehnologie.

Se schimbă stimulentul de 1.000 de lei pentru copiii cu dizabilități din București. Cine va primi mai puțin din 2027