Serialul The Madison, cu Michelle Pfeiffer, vedetă pe streaming: nici n-a apărut sezonul al doilea, că l-au și anunțat pe al treilea
Succesul vine rapid pentru noul serial semnat de Taylor Sheridan. Platforma Paramount+ a decis să meargă all-in și a anunțat deja sezonul 3 din The Madison, chiar înainte ca publicul să vadă oficial sezonul 2.
Decizia spune multe despre impactul pe care l-a avut producția încă de la debut. Lansat în martie 2026, serialul a devenit rapid unul dintre cele mai urmărite titluri ale platformei, confirmând încă o dată că universul creat de Sheridan continuă să prindă la public.
Un debut uriaș care a convins Paramount+ să continue povestea
Primele episoade din The Madison au atras aproximativ 8 milioane de vizualizări la nivel global în doar 10 zile. Este, practic, cel mai puternic start pentru un serial semnat de Taylor Sheridan până acum, scrie Deadline.
În SUA, producția a urcat direct pe primul loc în clasamentele de streaming în prima săptămână de la lansare, iar estimările indică aproape un miliard de minute vizionate într-un interval foarte scurt. Cu astfel de cifre, decizia pentru sezonul 3 pare mai degrabă o formalitate decât o surpriză.
Interesant este că sezonul 2 nici măcar nu a fost anunțat oficial până acum, deși a fost deja filmat. Lansarea lui ar putea avea loc fie spre finalul lui 2026, fie la începutul lui 2027.
Distribuție de top și o poveste care prinde publicul. Unde îl vezi în România
Unul dintre marile atuuri ale serialului este distribuția. Michelle Pfeiffer și Kurt Russell conduc o echipă solidă, într-o poveste care combină două lumi total diferite: peisajele din Montana și ritmul alert din New York City.
Serialul explorează relațiile de familie, tensiunile și deciziile dificile, într-un stil emoțional care a rezonat atât cu publicul, cât și cu criticii. Performanța lui Pfeiffer a fost lăudată în mod special, fiind considerată unul dintre punctele forte ale producției.
Chiar dacă sezoanele sunt mai scurte decât în alte proiecte din universul lui Sheridan, cu doar șase episoade fiecare, impactul pare să fie mult mai concentrat și eficient.
În acest moment, rămâne de văzut câte episoade va avea sezonul 3, însă direcția este clară: The Madison este unul dintre pariurile majore ale Paramount+ pentru următorii ani.