Programul Artemis al NASA ridică semne de întrebare: baza pe Lună ar putea încălca legea internațională

Misiunea Artemis II marchează un nou pas important în revenirea oamenilor pe Lună, după mai bine de jumătate de secol de la epoca Apollo.

De această dată, însă, obiectivul nu mai este doar o vizită simbolică, ci construirea unei prezențe umane de durată pe suprafața satelitului natural al Pământului.

Planul NASA este ambițios, nu doar trimiterea astronauților pe Lună, ci și dezvoltarea unei baze funcționale, capabile să susțină viața pentru perioade îndelungate.

Asta implică utilizarea resurselor locale, cum ar fi gheața pentru apă sau materiale rare pentru energie și tehnologie. Conceptul este cunoscut sub numele de utilizare a resurselor „in-situ” și este esențial pentru orice tentativă de colonizare.

Vezi și:

Alertă meteo de furtuni în București și alte 12 județe până la ora 23:00. Sunt așteptate vijelii, grindină și ploi torențiale

Totuși, dincolo de provocările tehnologice evidente, apare o problemă mult mai complicată și mai puțin discutată: legalitatea acestor planuri.

Despre exploatarea resurselor de pe Lună și limitele tratatelor internaționale

În centrul controversei se află Outer Space Treaty, documentul fundamental care reglementează activitățile umane în spațiu. Acesta stabilește clar un principiu de bază: niciun stat nu poate revendica proprietatea asupra Lunii sau a altor corpuri cerești, scrie The Verge.

Interpretarea devine însă problematică atunci când vine vorba despre exploatarea resurselor. Poți să nu „deții” Luna, dar să extragi resurse de pe ea? NASA și guvernul american susțin că da, considerând că extracția nu echivalează cu o revendicare teritorială.

Mulți experți în drept spațial nu sunt de acord. Ei argumentează că această interpretare deschide o portiță periculoasă, care ar putea permite statelor să controleze indirect anumite zone lunare prin simpla exploatare a resurselor. Practic, nu deții terenul, dar îl monopolizezi prin activitate.

Pentru a-și susține poziția, SUA au promovat Artemis Accords, un acord semnat de peste 60 de țări. Documentul include principii generale privind cooperarea în spațiu, dar și prevederi care permit utilizarea resurselor și introduc conceptul de „zone de siguranță” în jurul activităților lunare.

Aceste zone pot limita accesul altor state, ceea ce, în practică, seamănă foarte mult cu o formă de control asupra unor regiuni strategice de pe Lună.

O nouă cursă spațială, cu mize geopolitice uriașe

Dincolo de argumentele juridice, mulți analiști cred că adevărata miză nu este știința, ci puterea globală. Revenirea pe Lună nu mai este doar o ambiție tehnologică, ci parte dintr-o competiție geopolitică tot mai intensă.

Un actor-cheie în această ecuație este China, care dezvoltă propriul program lunar și colaborează cu Russia pentru construirea unei baze alternative. Spre deosebire de partenerii NASA, aceste state nu au semnat Artemis Accords, ceea ce sugerează apariția a două blocuri distincte în explorarea spațiului.

În acest context, controlul resurselor devine esențial. Apa înghețată de pe Lună poate fi transformată în combustibil, iar elemente precum heliu-3 ar putea avea aplicații energetice majore în viitor. Cine ajunge primul și își stabilește infrastructura are un avantaj strategic enorm.

Criticii susțin că justificările oficiale ale programului Artemis sunt uneori circulare: avem nevoie de resurse pentru a construi o bază, dar construim baza pentru a găsi resursele. În spatele acestui raționament, spun ei, se ascunde dorința de a menține influența globală într-o nouă eră a competiției internaționale.

Companiile românești care puteau concura cu Digi pentru cele 196 de milioane de euro din SAFE. Cine putea primi contractul cu SRI