Pensionarii care se mută în străinătate. Ce trebuie să facă pentru a nu pierde pensia

Pensionarii care se mută în străinătate. Ce trebuie să facă pentru a nu pierde pensia
Tot mai mulți români aleg să se stabilească în străinătate după pensionare

Tot mai mulți români aleg să se stabilească în străinătate după pensionare, fie pentru a fi alături de copii și nepoți, fie pentru un climat mai blând sau un cost al vieții diferit. Mutarea într-o altă țară nu înseamnă însă că dreptul la pensie se pierde automat, însă beneficiarii trebuie să respecte anumite obligații prevăzute de lege pentru ca plata să continue fără întreruperi.

Una dintre cele mai importante cerințe îi vizează pe pensionarii nerezidenți, adică pe cei care au domiciliul sau reședința permanentă în afara României. Pentru aceștia, Casa Națională de Pensii Publice (CNPP) solicită transmiterea periodică a certificatului de viață, document care confirmă faptul că beneficiarul este în viață și are în continuare dreptul la încasarea pensiei.

Certificatul de viață trebuie trimis de două ori pe an

Potrivit Legii nr. 360/2023 privind sistemul public de pensii, pensionarii stabiliți în străinătate trebuie să transmită certificatul de viață din proprie inițiativă de două ori pe an.

Documentul trebuie trimis:

  • până la 31 martie, pentru prima verificare anuală;
  • până la 30 septembrie, pentru cea de-a doua verificare anuală.

Certificatul trebuie semnat în fața unei autorități competente din statul în care locuiește pensionarul. Acesta poate fi certificat, după caz, de o instituție de pensii, o autoritate administrativă locală, un consulat sau o ambasadă a României, un notar public, un avocat, un consilier juridic, un medic de familie ori alte autorități recunoscute de legislație.

Ce se întâmplă dacă documentul nu este transmis

Netrimiterea certificatului de viață poate avea consecințe directe asupra plății pensiei.

Casa Națională de Pensii Publice precizează că acest document reprezintă instrumentul prin care se verifică periodic existența beneficiarului aflat în străinătate. Dacă obligația nu este respectată, plata pensiei poate fi suspendată până la clarificarea situației.

Certificatul poate fi transmis către casa teritorială de pensii prin poștă, e-mail, fax sau prin alte mijloace de comunicare, folosind datele de contact publicate de instituție.

Cine trebuie să trimită certificatul de viață

Obligația îi privește pe pensionarii nerezidenți care încasează pensia într-un cont bancar din România sau din străinătate și care nu au desemnat un mandatar prin procură specială cu obligația de a informa casa de pensii cu privire la modificările intervenite în situația beneficiarului.

În cazul persoanelor care se pensionează și se află deja în străinătate, dacă între depunerea cererii de pensionare și prima plată trec mai mult de șase luni, casa teritorială de pensii poate solicita transmiterea certificatului de viață înainte de efectuarea primei plăți.

Plata pensiei poate continua și în străinătate

Mutarea în alt stat nu duce automat la pierderea pensiei din România. Beneficiarii pot continua să primească drepturile de pensie, inclusiv prin transfer într-un cont bancar din străinătate, cu respectarea condițiilor prevăzute de legislație și a obligațiilor administrative impuse de CNPP. Pentru pensionarii nerezidenți ale căror pensii sunt virate în conturi bancare din afara țării, plata se efectuează potrivit calendarului stabilit de Casa Națională de Pensii Publice.

Respectarea termenelor pentru transmiterea certificatului de viață și menținerea unei comunicări cu casa teritorială de pensii sunt pași esențiali pentru ca plata pensiei să nu fie întreruptă pe perioada șederii sau stabilirii în străinătate.