O elevă a câștigat în instanță dreptul de a susține Bacalaureatul mai devreme. Acum legea s-ar putea schimba pentru toți absolvenții
Cazul unei absolvente din Cluj-Napoca, care a obținut în instanță dreptul de a susține Bacalaureatul în sesiunea specială, ar putea duce la modificarea regulilor pentru elevii care aleg să își continue studiile peste hotare.
După ce Ministerul Educației i-a respins solicitarea de a participa la sesiunea specială a examenului, tânăra a mers în instanță și a obținut o decizie favorabilă. Între timp, cazul său a generat inclusiv o propunere legislativă care ar putea extinde accesul la această sesiune și pentru absolvenții care susțin examene de admitere la universități din străinătate.
Cum a ajuns eleva să dea în judecată Ministerul Educației
Alexia Borza, absolventă a Liceului Teoretic „Avram Iancu” din Cluj-Napoca, a fost selectată pentru a susține examenul de admitere la o prestigioasă universitate de economie din Viena, Austria.
Problema a apărut după ce data examenului de admitere, programat pe 30 iunie, s-a suprapus cu una dintre probele scrise ale examenului național de Bacalaureat.
În prezent, regulamentul permite participarea la sesiunea specială doar anumitor categorii de elevi, precum olimpicii sau cei implicați în competiții sportive și artistice internaționale. Solicitarea tinerei nu s-a încadrat în aceste prevederi, astfel că Ministerul Educației a respins cererea.
Familia a decis însă să conteste decizia în instanță, iar Curtea de Apel Cluj i-a dat câștig de cauză.
A obținut media 9,51 la Bacalaureat
Deși hotărârea instanței era executorie, includerea efectivă pe listele pentru sesiunea specială nu a venit imediat. Potrivit avocatei sale, înscrierea a fost realizată cu aproximativ o oră înainte de expirarea termenului-limită.
Alexia a susținut examenul în cadrul sesiunii speciale organizate la Ploiești și a obținut media 9,51.
„Abia în vinerea dinaintea termenului limită am primit confirmarea că am fost admisă pe listă. Am plecat cu părinții mei la Ploiești, unde era organizată sesiunea specială. Toată lumea de acolo îmi spunea «Tu ești fata cu cazul special». Până la urmă totul a decurs bine, am susținut examenul și am obținut media 9,51”, a declarat absolventa.
Între timp, tânăra a trecut de etapa preliminară a procesului de admitere și urmează să susțină examenul la universitatea din Viena.
O schimbare care i-ar putea ajuta pe viitorii studenți
Specialiștii în educație spun că situații similare apar frecvent în cazul elevilor care aplică la universități din alte țări, unde examenele de admitere se suprapun adesea cu calendarul Bacalaureatului din România.
Potrivit reprezentanților companiilor de consultanță educațională, unii absolvenți sunt nevoiți să renunțe la anumite universități, să își amâne planurile cu un an sau să caute alternative în alte state.
După cazul Alexiei Borza, în Parlament a fost depusă o propunere legislativă care prevede extinderea accesului la sesiunea specială de Bacalaureat și pentru absolvenții care trebuie să participe la examene de admitere organizate de universități din străinătate.
Proiectul a primit deja aviz favorabil din partea Comisiei pentru Învățământ din Camera Deputaților, însă trebuie să parcurgă și celelalte etape legislative înainte de a deveni lege.
Dacă va fi adoptată, modificarea ar putea oferi o soluție pentru mii de elevi români care își doresc să studieze în afara țării și care se confruntă cu suprapunerea dintre Bacalaureat și examenele de admitere organizate de universitățile străine.