În aceste licee niciun elev nu a trecut Bacalaureatul 2026. Ce au în comun cele mai multe dintre ele

În aceste licee niciun elev nu a trecut Bacalaureatul 2026. Ce au în comun cele mai multe dintre ele
32 de licee din țară au avut promovabilitate de 0%

Rezultatele înregistrate la examenul de Bacalaureat 2026, înainte de soluționarea contestațiilor, arată că 32 de licee din țară au avut promovabilitate de 0%, potrivit datelor centralizate de platforma BacPlus.ro. Numărul este identic cu cel consemnat în 2024, însă rămâne mai mic comparativ cu anii anteriori.

O analiză realizată de Edupedu arată că marea majoritate a acestor unități de învățământ sunt licee tehnologice, cele mai multe situate în mediul rural sau în orașe de dimensiuni reduse.

Cele mai multe unități cu promovare zero sunt licee tehnologice

Din cele 32 de licee fără niciun candidat promovat la Bacalaureat, 28 sunt licee tehnologice. Pe listă se mai regăsesc un liceu teoretic, două școli speciale și un liceu tehnologic special.

Dintre liceele tehnologice, 23 funcționează în comune sau în orașe mici, iar doar cinci sunt în municipii precum Baia Mare, Craiova, Curtea de Argeș, Iași și Târgu Mureș.

În mai multe cazuri, numărul candidaților a fost foarte redus. Șase licee au avut un singur absolvent înscris la examen, iar alte 21 au avut cel mult zece candidați. Doar trei unități de învățământ au depășit pragul de 20 de elevi înscriși, cel mai mare efectiv fiind de 33 de candidați, într-un liceu din Corabia.

Peste 100 de licee au avut promovare sub 20%

Datele BacPlus.ro arată că situația nu se limitează doar la cele 32 de licee cu promovare zero.

În total, 102 licee au înregistrat o rată de promovare cuprinsă între 0% și 20%. Dintre acestea, 96 sunt licee tehnologice, trei sunt licee teoretice, două sunt școli speciale, iar unul este liceu tehnologic special.

Alte 15 licee au avut o promovabilitate de cel mult 10%, toate fiind unități de învățământ tehnologic.

Comparativ cu anii precedenți, numărul liceelor cu promovare zero a evoluat astfel:

  • 2025 – 49 de licee;
  • 2024 – 32 de licee;
  • 2023 – 48 de licee;
  • 2022 – 64 de licee;
  • 2021 – 50 de licee.

Elevii din ruta tehnologică rămân categoria cu cele mai slabe rezultate

Potrivit statisticilor publicate de Ministerul Educației și Cercetării înainte de contestații, cea mai redusă rată de promovare s-a înregistrat și în acest an în cazul elevilor din liceele tehnologice din mediul rural.

Doar 53,4% dintre absolvenții promoției curente din această categorie au promovat examenul de Bacalaureat.

Nici în mediul urban situația nu este mult mai bună în cazul liceelor tehnologice, unde promovabilitatea a fost de 64,8%, sub media națională de 79,7% pentru promoția curentă și de 74,8% pentru totalul candidaților.

La începutul acestui an, Centrul Român de Politici Europene (CRPE) atrăgea atenția că performanța liceelor tehnologice nu ar trebui evaluată exclusiv prin rezultatele la Bacalaureat. Potrivit organizației, aceste unități ar trebui analizate și în funcție de criterii precum integrarea absolvenților pe piața muncii, experiența practică dobândită în timpul studiilor sau numărul certificărilor profesionale obținute.