Neuroni umani, folosiți pentru computere. Experimentul care ar putea schimba inteligența artificială

Pe măsură ce marile companii tech ridică tot mai multe centre de date pentru a susține inteligența artificială, o întrebare care până nu demult părea desprinsă din literatura SF începe să fie pusă tot mai serios: pot fi folosite celule vii, inclusiv neuroni umani, ca parte a unui sistem de calcul? Un startup australian spune că răspunsul este da și susține că a construit deja un dispozitiv care permite rularea de cod pe neuroni umani crescuți în laborator.

Ideea nu înseamnă că laptopurile viitorului vor avea „creier uman” în interior, ci mai degrabă că anumite sarcini ar putea fi abordate altfel decât prin hardware-ul clasic pe siliciu. Miza este uriașă: mai puțin consum de energie, sisteme mai adaptive și poate o cale nouă pentru cercetarea în neurologie, medicină și AI. Tocmai de aceea, anunțul făcut în jurul platformei CL1 a atras atenția nu doar prin exotismul său, ci și prin promisiunea că ar putea deschide un drum complet nou în informatică.

Cum funcționează computerul bazat pe neuroni

Sistemul prezentat de Cortical Labs combină neuroni obținuți din celule stem cu cipuri din siliciu echipate cu microelectrozi. Pe scurt, neuronii sunt crescuți în laborator și apoi așezați pe aceste cipuri, care pot trimite și primi semnale electrice. Astfel, cercetătorii pot „vorbi” cu rețeaua de neuroni și pot interpreta reacțiile celulelor în timp real, transformând răspunsurile lor într-o parte a procesului de calcul.

Compania susține că aici apare diferența importantă față de experimentele academice clasice. Ideea de a crește neuroni în laborator nu este nouă, însă startupul afirmă că a reușit să standardizeze și să împacheteze acest proces într-o platformă mai ușor de folosit, fără setări de laborator extrem de complicate și personalizate pentru fiecare experiment. Cu alte cuvinte, ceea ce înainte cerea luni sau chiar ani de muncă specializată ar putea fi făcut acum în ore sau zile, tocmai datorită acestei integrări între biologie și hardware.

Dispozitivul CL1 este descris de companie drept primul „computer biologic” pe care poate fi rulat cod și care poate fi accesat inclusiv printr-o platformă cloud. Cortical Labs spune că lucrează și la facilități de calcul biologic în Melbourne și Singapore, iar pe site-ul său afirmă că astfel de sisteme sunt gândite atât pentru cercetare medicală, cât și pentru studierea modului în care neuronii procesează informația și învață. Compania mai susține că tehnologia poate funcționa luni întregi cu un consum redus de energie, dacă neuronii sunt menținuți în condițiile necesare de supraviețuire.

De ce promite atât de mult și unde apar marile semne de întrebare

Argumentul central al promotorilor acestui tip de tehnologie este eficiența biologică. Un creier uman și chiar o rețea simplificată de neuroni pot învăța din puține exemple și consumă incomparabil mai puțină energie decât marile sisteme de AI care au nevoie de cantități uriașe de date și de putere de calcul. În interviul acordat Euronews, reprezentantul Cortical Labs a explicat ideea printr-un exemplu simplu: un copil poate învăța ce este un câine după doar câteva imagini, în timp ce modelele de machine learning au adesea nevoie de zeci sau sute de mii de exemple pentru sarcini similare.

Mai există și un alt posibil avantaj: cercetarea biomedicală. Pentru că neuronii pot fi obținuți din probe donate, precum sânge sau piele, aceștia ar putea reflecta anumite trăsături genetice ale donatorului. Asta ar putea transforma astfel de platforme în instrumente utile pentru a testa reacția celulelor la tratamente, pentru a modela boli neurologice sau pentru a explora mecanisme cognitive într-un cadru de laborator mai apropiat de biologia umană decât testele clasice pe animale. Cortical Labs își promovează deja sistemul și ca alternativă „mai etică” la testarea animală.

Totuși, promisiunea nu trebuie confundată cu o revoluție deja confirmată. Chiar unul dintre experții citați în materialul Euronews atrage atenția că o rețea plată de neuroni umani, așa cum este folosită în aceste sisteme, s-ar putea să nu ofere avantaje majore față de computerele tradiționale pentru multe sarcini. El sugerează că structuri biologice mai complexe, apropiate de organoizii cerebrali tridimensionali, ar putea avea un potențial mai mare, însă tocmai acestea ridică și cele mai sensibile întrebări etice.

Aici se află și partea cea mai delicată a poveștii. Atât timp cât vorbim despre rețele simple de neuroni, unii cercetători consideră că riscurile morale sunt limitate. Dar dacă aceste sisteme devin mai complexe, apare inevitabil întrebarea care neliniștește deja comunitatea științifică: ar putea astfel de structuri să ajungă, într-o zi, la o formă rudimentară de experiență sau conștiință? Deocamdată nu există dovezi că CL1 s-ar apropia de așa ceva, însă tocmai această posibilitate explică de ce biocomputingul nu este doar un subiect spectaculos, ci și unul care probabil va cere reguli noi, supraveghere atentă și multă prudență înainte de a ieși cu adevărat din laborator.