Neanderthalienii Europei au avut un singur „restart” genetic înainte de dispariție. Ce înseamnă asta, conform oamenilor de știință

Neanderthalienii nu au dispărut doar învăluiți în mister, ci par să fi trecut și printr-un episod dramatic de supraviețuire cu mult înaintea ultimului lor capitol. Un studiu publicat în martie 2026 în PNAS arată că aproape toți neanderthalienii târzii din Europa descindeau dintr-o singură populație maternă, care s-ar fi extins pe continent după ce a supraviețuit într-un refugiu din sud-vestul Franței, acum aproximativ 65.000 de ani.

Descoperirea schimbă felul în care este privită istoria târzie a neanderthalienilor. În locul unei imagini formate din multe grupuri regionale relativ distincte, studiul conturează un scenariu mai dur: o mare parte din diversitatea genetică mai veche s-a pierdut, iar un singur grup a ajuns să domine aproape întreaga Europă. Cu alte cuvinte, neanderthalienii de la finalul existenței lor nu erau urmașii egali ai tuturor populațiilor anterioare, ci mai ales ai unei linii care a reușit să treacă peste o perioadă extrem de dificilă.

Un refugiu în Franța și o revenire pe continent

Autorii studiului au analizat ADN mitocondrial provenit de la 10 indivizi neanderthalieni descoperiți în șase situri din Belgia, Franța, Germania și Serbia. Aceste date au fost comparate cu alte 49 de secvențe publicate anterior, pentru a reconstrui modul în care s-au schimbat populațiile neanderthaliene de-a lungul timpului. Rezultatul central este clar: aproape toți neanderthalienii târzii din Europa se încadrează într-o singură linie mitocondrială apropiată, semn al unei înlocuiri genetice pe scară largă.

Cercetătorii estimează că diversificarea principală a acestei linii a început în urmă cu aproximativ 65.000 de ani. Indiciile genetice și arheologice trimit spre sud-vestul Franței, unde un grup mai mic ar fi reușit să reziste în timpul unor condiții climatice foarte dure. Din acel nucleu, neanderthalienii s-ar fi răspândit din nou în Europa, repopulând mari teritorii din vestul Eurasiei. Ideea este susținută și de harta siturilor arheologice, care sugerează mai întâi o restrângere a arealului, apoi o nouă expansiune.

Vezi și:

Ce autostrăzi ar putea fi inaugurate până la finalul anului 2026. Peste 250 de kilometri de drum de mare viteză sunt așteptați

Acest tablou se potrivește cu ceea ce oamenii de știință numesc un refugiu climatic. În perioadele glaciare, frigul și uscăciunea extremă puteau fragmenta populațiile în grupuri mici, izolate, obligate să supraviețuiască doar în câteva zone mai favorabile. Dacă unul dintre aceste grupuri a avut avantajul ecologic potrivit, el a putut deveni, mai târziu, sursa principală pentru neanderthalienii europeni din ultimele milenii ale existenței lor. Asta nu înseamnă că peisajul cultural era uniform, ci doar că, la nivel matern, rădăcina genetică devenise surprinzător de îngustă.

Ce spune ADN-ul despre drumul spre extincție

Poate cea mai tulburătoare concluzie a studiului este reducerea accentuată a diversității genetice. Neanderthalienii mai vechi din Europa și din regiunea Altai prezentau ramuri genetice mai profunde și mai variate. În schimb, indivizii târzii, din zone întinse de la Spania până spre Caucaz, apar foarte apropiați între ei în datele mitocondriale. Această asemănare sugerează un „bottleneck”, adică o prăbușire a dimensiunii populației, urmată de refacerea acesteia dintr-un număr redus de supraviețuitori.

Studiul mai indică și un declin puternic al dimensiunii efective a liniilor materne începând de acum aproximativ 45.000 de ani, cu un minim în jurul a 42.000 de ani, foarte aproape de momentul dispariției neanderthalienilor. Aici apare una dintre cele mai importante nuanțe: cercetarea nu spune că acest colaps genetic explică singur extincția, dar arată că neanderthalienii intrau deja slăbiți demografic în ultima fază a existenței lor. O populație mai mică și mai puțin diversă genetic este, în general, mai vulnerabilă la schimbări de mediu, boli, fragmentare și competiție.

Există însă și o limită importantă. Analiza se bazează pe ADN mitocondrial, adică pe linia maternă, nu pe întregul genom. Tocmai de aceea, autorii spun că va fi nevoie de mai mult ADN nuclear pentru a vedea cât de profundă a fost, de fapt, această înlocuire de populație. Chiar și așa, studiul oferă una dintre cele mai coerente imagini de până acum despre ultimii neanderthalieni ai Europei: o retragere forțată de climă, supraviețuirea într-un refugiu și apoi o revenire spectaculoasă, dar dintr-o bază genetică mult mai fragilă.

În loc să privești dispariția neanderthalienilor ca pe un singur moment final, noua cercetare te obligă să o vezi ca pe un proces mai lung. Ei par să fi fost, cu zeci de mii de ani înainte de extincție, o specie deja trecută printr-o criză majoră. Iar uneori, în preistorie la fel ca în natură, supraviețuirea după primul mare șoc nu garantează și victoria la final.