Mesajul umanității pentru extratereștri are propriul ceas radioactiv: secretul ascuns pe Discul de Aur Voyager

Discul de Aur Voyager este una dintre cele mai poetice idei trimise vreodată în spațiu de omenire. Lansate în 1977, sondele Voyager 1 și Voyager 2 poartă fiecare câte un disc fonografic cu sunete, imagini și informații alese pentru a spune, într-o formă simbolică, cine suntem, de unde venim și cum arată planeta noastră. Este, practic, o capsulă a civilizației umane, gândită pentru un posibil descoperitor aflat undeva, într-un viitor imposibil de imaginat.

Dar partea cea mai fascinantă nu este doar discul în sine, ci capacul lui. Pe lângă instrucțiunile necesare pentru redarea mesajului, capacul conține și un mic eșantion de uraniu-238. Nu este acolo ca sursă de energie și nici ca element decorativ. Este acolo ca un ceas. Un ceas radioactiv, conceput pentru ca oricine ar găsi discul să poată calcula cât timp a trecut de când Voyager a plecat de lângă Pământ, potrivit NASA.

De ce NASA a pus uraniu pe capacul discului

Pe capacul din aluminiu al fiecărui Disc de Aur Voyager a fost depus un eșantion extrem de pur de uraniu-238, într-o zonă de aproximativ doi centimetri. Alegerea nu este întâmplătoare. Uraniul-238 se dezintegrează într-un ritm cunoscut, printr-un lanț de produse rezultate din procesul radioactiv. Dacă un posibil descoperitor ar măsura cât uraniu a mai rămas și cât material rezultat din dezintegrare s-a acumulat, ar putea calcula vârsta mesajului.

Este o idee simplă, dar extraordinar de elegantă. În loc să presupui că o civilizație necunoscută va înțelege imediat calendarul nostru, anii noștri sau reperele noastre istorice, îi oferi un fenomen fizic universal. Dezintegrarea radioactivă funcționează la fel indiferent de limbă, cultură sau planetă.

Vezi și:

Locul de muncă unde ai şase luni libere pe an și ești plătit și când stai acasă. Nu ai nevoie de facultate, meseria atrage tot mai mulți tineri

Uraniul-238 a fost ales tocmai pentru că are un timp de înjumătățire foarte lung, de aproximativ 4,5 miliarde de ani. Asta înseamnă că după o asemenea perioadă, jumătate din cantitatea inițială s-ar fi dezintegrat. Pentru un mesaj care ar putea pluti prin spațiu sute de milioane sau chiar peste un miliard de ani, era nevoie de un ceas lent, nu de unul care se consumă rapid.

Un izotop cu timp de înjumătățire de câțiva ani sau câteva secole ar fi fost inutil pentru o asemenea misiune. Până când cineva ar fi găsit discul, proba ar fi putut deveni imposibil de interpretat. Uraniul-238, în schimb, rămâne măsurabil pe intervale de timp comparabile cu durata de viață a planetelor și stelelor.

Discul are și un al doilea ceas cosmic

Uraniul nu este singurul sistem de datare ascuns în designul Discului de Aur. Capacul include și o hartă a pulsarilor, asemănătoare cu cea folosită anterior pe plăcile sondelor Pioneer 10 și Pioneer 11. Aceasta indică poziția Soarelui în raport cu 14 pulsari, stele neutronice care emit semnale regulate și care pot funcționa ca repere cosmice.

Pulsarii se rotesc extrem de rapid, dar rotația lor încetinește treptat, într-un mod previzibil. Pe capacul discului sunt notate perioadele lor de rotație în cod binar. O civilizație capabilă să găsească și să analizeze Voyager ar putea compara valorile actuale ale acestor pulsari cu cele înscrise pe disc și ar putea estima cât timp a trecut de la lansare.

Astfel, discul oferă două metode independente de datare. Una se bazează pe dezintegrarea uraniului, cealaltă pe schimbarea ritmului unor obiecte cosmice. Dacă ambele metode duc spre același rezultat, descoperitorul ar avea mai multă încredere în calcul. Redundanța nu este accidentală, ci face parte din inteligența profundă a proiectului.

Discul de Aur Voyager nu a fost gândit doar ca un mesaj emoționant, ci ca un obiect tehnic aproape complet. El spune ce conține, cum poate fi redat, de unde provine și cât de vechi este. Pentru o sondă trimisă în necunoscut, acest nivel de rigoare este poate la fel de impresionant ca selecția de muzică, saluturi și imagini ale Pământului.

Cât poate rezista mesajul trimis în spațiu

Se spune adesea că Discul de Aur Voyager a fost construit pentru a rezista aproximativ un miliard de ani. Cifra nu trebuie înțeleasă ca o garanție exactă, ci ca o estimare legată de durabilitatea fizică a materialelor. Discul este realizat din cupru placat cu aur și este protejat de un capac din aluminiu, fiind montat pe corpul sondei.

În spațiul interstelar, principalele pericole nu sunt ploaia, vântul sau coroziunea, ci micrometeoriții și radiațiile cosmice. Acestea pot eroda treptat materialul, dar procesul este foarte lent. De aceea, estimările privind durata de citire a șanțurilor discului ajung la sute de milioane de ani sau chiar mai mult.

Ceasul cu uraniu este potrivit pentru această scară temporală. Pentru că uraniul-238 are un timp de înjumătățire de miliarde de ani, el poate rămâne util chiar și după ce discul însuși ar deveni greu de citit. Într-un fel, ceasul a fost proiectat să dureze mai mult decât mesajul pe care îl datează.

Sondele Voyager nu au fost trimise către o civilizație anume și nu există nicio așteptare realistă ca ele să fie găsite curând. Distanțele dintre stele sunt uriașe, iar întâlnirea cu un alt sistem stelar se măsoară în zeci de mii de ani. Totuși, dacă într-o zi, peste un timp pe care noi nu îl putem cuprinde, cineva va găsi acest obiect, va primi nu doar un mesaj de la Pământ, ci și o metodă sinceră de a afla cât de veche este vocea care i se adresează.

Greşeala care l-a costat viaţa pe turistul neamţ care a venit în vacanţă pe litoralul românesc. Avertismentul specialiştilor pentru cei care ajung la mare zilele acestea