Marele Canion ar fi apărut după ce un lac uriaș s-a revărsat: noua ipoteză care rescrie povestea unuia dintre cele mai faimoase peisaje din lume

Marele Canion pare unul dintre acele locuri atât de emblematice încât ai impresia că știința i-a lămurit de mult originea. În realitate, geologii încă dezbat exact cum a reușit fluviul Colorado să taie una dintre cele mai spectaculoase răni din scoarța terestră. Acum, un nou studiu publicat în Science propune o explicație care ar putea închide o parte importantă din mister: înainte să sculpteze canionul așa cum îl știm azi, fluviul s-ar fi adunat într-un lac imens din actualul nord al Arizonei, iar apoi s-ar fi revărsat treptat, deschizând drumul prin rocă.

Noua lucrare încearcă să umple un gol de aproximativ 5 milioane de ani din istoria timpurie a fluviului Colorado. Cercetătorii au analizat granule minuscule de zircon din bazinul Bidahochi, aflat la est de Marele Canion, și au concluzionat că aceste sedimente proveneau din bazinul superior al fluviului Colorado încă de acum 6,6 milioane de ani. Asta sugerează că apa ajungea deja în acea regiune înainte ca fluviul să-și croiască ruta completă spre ocean.

Un lac vechi ar putea explica lipsa unei verigi esențiale

Miza reală a studiului este una simplă, dar uriașă: unde era fluviul Colorado în perioada în care încă nu străbătea complet Marele Canion? Autorii spun că răspunsul ar putea fi bazinul Bidahochi, unde apa s-ar fi acumulat într-un lac antic, numit adesea Hopi Lake. Pe măsură ce lacul s-a umplut, nivelul apei ar fi crescut suficient de mult încât să se reverse peste barierele topografice și să permită curgerea mai departe, începând să sape ceea ce avea să devină Marele Canion în jur de 5,6 milioane de ani în urmă.

Această ipoteză este importantă și pentru că ar ajuta la explicarea unei alte ciudățenii geologice: faptul că fluviul Colorado taie prin Kaibab Arch, o zonă înaltă vizibilă și astăzi din South Rim. Pentru mult timp, geologii s-au întrebat de ce râul a trecut peste sau printr-o structură ridicată, în loc să o ocolească. Susținătorii modelului cu lac spun că un bazin plin până la refuz, aflat la altitudine suficientă, ar fi putut furniza exact energia și nivelul necesare pentru o astfel de trecere.

Vezi și:

7 semne că un anunț de cazare de pe Booking ar putea fi fals. Ce trebuie să verifici înainte să plătești

Cercetătorii nu se bazează doar pe zircon. În sprijinul scenariului mai vin și alte indicii, inclusiv schimbări în tipurile de sedimente și fosile de pești mari adaptați la ape cu curgere rapidă, semne că regiunea trecea de la un mediu lacustru spre un sistem fluvial mai energic. Toate aceste piese împreună construiesc imaginea unui Colorado care nu a tăiat dintr-odată canionul, ci a avansat în etape, de la nord spre sud, pe măsură ce apa găsea sau forța noi ieșiri.

Nu toți geologii sunt convinși că misterul a fost rezolvat

Tocmai pentru că Marele Canion este atât de studiat, orice nouă teorie vine la pachet cu replici serioase. Mai mulți specialiști spun că noul studiu este valoros, dar nu închide definitiv disputa. Geologul Karl Karlstrom, de exemplu, a declarat că datele nu susțin neapărat concluzia puternică potrivit căreia revărsarea unui lac a fost mecanismul decisiv. El și alți cercetători contestă atât ideea unui lac atât de mare în Bidahochi Basin, cât și interpretarea conform căreia apa ar fi trebuit neapărat să se acumuleze acolo în loc să curgă deja printr-o trecătoare mai veche.

Criticii invocă și alte date care sugerează că Little Colorado River, un afluent al fluviului actual, ar fi putut tăia un fel de „notch” prin Kaibab Arch cu mult înainte ca fluviul principal să ajungă în zonă. Dacă acel pasaj exista deja, atunci apa nu ar mai fi avut nevoie să se adune într-un lac uriaș ca să înainteze, ceea ce slăbește scenariul revărsării. Cu alte cuvinte, consensul începe să se contureze în privința momentului și a traseului general, dar nu și asupra mecanismului exact.

Asta nu înseamnă că noua lucrare este mai puțin importantă. Din contră, ea mută dezbaterea într-o zonă mai precisă și oferă un set nou de dovezi concrete pentru o teorie discutată de ani întregi. Chiar și cercetătorii care nu sunt de acord cu interpretarea completă admit că domeniul se apropie de o imagine mai coerentă despre cum s-a format canionul. Iar pentru un peisaj care a provocat generații întregi de geologi, simplul fapt că misterul începe să se strângă într-un număr mai mic de explicații este deja un pas uriaș.

În momentul de față, cea mai bună concluzie este și cea mai prudentă: noul studiu nu „rezolvă” definitiv povestea Marelui Canion, dar oferă una dintre cele mai solide și fascinante explicații de până acum. Iar ideea că unul dintre cele mai celebre canioane din lume s-ar fi născut nu dintr-o singură catastrofă, ci din răbdarea unui lac care s-a umplut lent până a dat pe dinafară, are exact genul de forță care face geologia atât de spectaculoasă.