INTERVIU EXCLUSIV Radu Jude, despre „Jurnalul unei cameriste”, românii plecați în Occident și exploatarea modernă: „Am devenit societatea pe care o criticam?”

INTERVIU EXCLUSIV Radu Jude, despre „Jurnalul unei cameriste”, românii plecați în Occident și exploatarea modernă: „Am devenit societatea pe care o criticam?”
EXCLUSIV
„Jurnalul unei cameriste”, care intră în cinematografele din România pe 20 noiembrie 2026, distribuit de Independența Film.
Ozana Mazilu
Google Urmărește pe Google
Ce înseamnă să construiești o viață mai bună pentru copilul tău, atunci când prețul pe care trebuie să-l plătești este să trăiești departe de el? Cât de mult s-au schimbat, de fapt, relațiile de putere dintre cei care au bani și cei care muncesc pentru ei? Și cum arată exploatarea într-o societate modernă, în care inegalitățile nu mai sunt întotdeauna evidente, ci se ascund în spatele politeții, al bunelor intenții și al aparențelor civilizate? Sunt câteva dintre întrebările incomode pe care le ridică noul film al lui Radu Jude, „Jurnalul unei cameriste”, care intră în cinematografele din România pe 20 noiembrie 2026, distribuit de Independența Film.

Unul dintre cei mai apreciați, dar și controversați regizori români contemporani, Radu Jude revine cu un lungmetraj de 94 de minute care explorează migrația economică, diferențele de clasă, relațiile de putere și, mai ales, consecințele emoționale ale unei realități pe care România o cunoaște foarte bine: părinții care pleacă să muncească în străinătate, în speranța că le vor putea oferi copiilor un viitor mai bun, dar care ajung să rateze tocmai anii în care aceștia cresc.

Selecționat în cadrul secțiunii Quinzaine des Cinéastes a Festivalului de Film de la Cannes 2026, „Jurnalul unei cameriste” (Journal d’une femme de chambre) este inspirat liber din celebrul roman omonim al scriitorului francez Octave Mirbeau, publicat la începutul secolului XX. Însă Radu Jude nu și-a propus să realizeze o adaptare clasică a operei literare, ci să intre într-un dialog cu aceasta, aducând în prezent teme care, deși au trecut prin mai bine de o sută de ani de transformări sociale, rămân surprinzător de actuale.

O poveste despre maternitate, migrație și sacrificiile nevăzute ale românilor plecați în Occident

În centrul filmului se află Gianina, interpretată de Ana Dumitrașcu, o tânără româncă angajată ca menajeră pentru o familie burgheză din Bordeaux, Franța. Viața ei este împărțită între munca din casa angajatorilor, unde are grijă inclusiv de copilul acestora, și dorul permanent de propria fiică, rămasă în România.

Este unul dintre cele mai dureroase paradoxuri ale migrației economice: o mamă care îngrijește copilul altei familii, în timp ce propriul copil crește fără ea. Gianina muncește pentru a-i asigura fiicei sale un viitor mai bun, dar tocmai această încercare de a-i oferi mai mult o privează de prezența maternă de care are nevoie.

Pe măsură ce se apropie Crăciunul, speranța unei revederi cu fiica sa devine tot mai puternică, iar distanța dintre cele două capătă o greutate emoțională din ce în ce mai mare. Dincolo de dimensiunea personală, povestea reflectă realitatea a numeroase familii românești despărțite de granițe, de necesități economice și de promisiunea unui trai mai bun în Occident.

În paralel cu munca sa de menajeră, Gianina participă seara la repetițiile unei trupe de teatru amator, care pregătește o adaptare după Jurnalul unei cameriste, romanul lui Octave Mirbeau. Această construcție îi permite lui Jude să suprapună două lumi: cea a personajelor literare de la începutul secolului XX și cea a muncitorilor migranți din Europa contemporană.

Scenele de teatru devin astfel mai mult decât un simplu element narativ. Ele creează un dialog între trecut și prezent, între exploatarea descrisă de Mirbeau și formele mai subtile pe care aceasta le poate îmbrăca astăzi.

Acțiunea alternează între Bordeaux, orașul francez în care Gianina muncește pentru o familie înstărită, și România rurală, unde propria fiică își petrece copilăria. Contrastul dintre confortul occidental și comunitățile românești afectate de emigrație și depopulare vorbește, fără a avea nevoie de explicații complicate, despre dezechilibrele economice care continuă să separe diferite părți ale Europei.

Radu Jude/foto: Silviu Ghetie

Radu Jude evită clișeele despre exploatare și pune sub semnul întrebării relațiile de putere

Din distribuția internațională a filmului fac parte Ana Dumitrașcu, Mélanie Thierry, Vincent Macaigne și Marie Rivière, actori care contribuie la construirea unei povești în care relațiile umane nu sunt reduse la categorii simple de victime și agresori.

De altfel, una dintre intențiile declarate ale lui Radu Jude a fost tocmai evitarea clișeului angajatorilor occidentali abuzivi, care își tratează în mod evident și brutal angajații proveniți din țări mai sărace.

În schimb, regizorul explorează o formă de inegalitate mult mai greu de identificat și de contestat: cea care există chiar și atunci când oamenii sunt politicoși, aparent binevoitori și convinși că se comportă corect. Faptul că o relație profesională este civilizată nu înseamnă automat că ea este și egală. Diferențele de bani, statut social, libertate de alegere și oportunități continuă să existe, chiar dacă nu sunt însoțite de umilințe explicite sau de conflicte deschise.

În acest sens, „Jurnalul unei cameriste” nu este doar un film despre românii plecați la muncă în străinătate, ci și despre mecanismele economice și sociale care fac posibil ca bunăstarea unora să depindă de sacrificiile altora. Mai mult, povestea capătă o relevanță aparte în contextul României actuale, o țară care, după decenii în care a trimis muncitori în Occident, începe să devină, la rândul său, o destinație pentru oameni veniți din regiuni mai sărace ale lumii.

Această inversare a perspectivei ridică o întrebare incomodă: riscăm să reproducem, în relația cu muncitorii străini care vin în România, exact comportamentele și dezechilibrele pe care le-am criticat atunci când românii erau cei aflați în poziția vulnerabilă?

„Jurnalul unei Cameriste”/foto – Independența Film

Interviu EXCLUSIV cu Radu Jude, pentru Playtech, despre „Jurnalul unei Cameriste”

Cu ocazia lansării filmului „Jurnalul unei cameriste”, am stat de vorbă cu Radu Jude, într-un interviu exclusiv pentru Playtech, despre povestea din spatele acestei producții, motivele pentru care a ales să o realizeze acum și felul în care literatura de acum mai bine de un secol poate continua să spună lucruri esențiale despre lumea în care trăim.

Cu ironia, umorul și franchețea care îl caracterizează, Radu Jude vorbește despre cinema ca despre o formă de cercetare și de reflecție asupra lumii, nu ca despre un instrument menit să ofere răspunsuri definitive sau să mulțumească pe toată lumea.

Iată, așadar, ce ne-a povestit Radu Jude într-un interviu exclusiv Playtech despre „Jurnalul unei cameriste”, societatea românească, provocările cinematografiei contemporane și libertatea de a face filme care nu lasă publicul indiferent.

Radu Jude, în dialog cu Ozana Mazilu (Playtech)

Ozana Mazilu (Playtech): În primul rând, aș vrea să vă spun că am avut sentimente mixte după vizionarea filmului și sinceră să fiu, m-a răvășit, mai ales finalul. Vreau să vă întreb ceva despre această poveste. De ce ați ales să o spuneți acum și nu acum 10 sau 20 de ani?

Radu Jude: E o întrebare bună. Mă gândesc acum mai ales la a doua parte.

Ceea ce m-a atras ține de felul în care fac filme. Încerc să explorez diferite forme, genuri și realități. Povestea aceasta era un proiect mai vechi. Un producător francez, care lucrase cu cineaști precum Philippe Garrel și alții, mi-a propus să vin cu un proiect pe care să-l producă, cu condiția să fie o co-producție majoritar franceză.

Așa a devenit posibil proiectul. Am venit cu o idee, am dezvoltat-o și am încercat să fac un film. A fost o întâlnire între această oportunitate și câteva dintre temele care mă preocupau deja. Un fel de conjunctură.

Dar multe dintre filmele mele apar în felul acesta și nu am nicio problemă cu asta. Nu am o obsesie pentru un singur subiect. Sunt interesat de foarte multe lucruri, am propria perspectivă asupra lumii, anumite valori, dar asta nu înseamnă că nu pot fi curios și în privința altor lucruri.

De ce nu acum 20 de ani? În primul rând, pentru că oportunitatea aceasta nu exista. În plus, acum 10 sau 12 ani nu cred că mi-aș fi imaginat că voi putea obține finanțare pentru a face un film într-o țară occidentală, unde costurile sunt mult mai mari. De aceea, proiectul nu a pornit ca unul pe care îl aveam pregătit și pentru care căutam finanțare. A apărut în urma acestei propuneri.

În cazul meu, unele teme au nevoie de timp pentru a se dezvolta. De exemplu, vara aceasta am filmat un nou lungmetraj independent, alcătuit din două părți, un diptic pe nume „Cum vine blânda noapte„. Una dintre povești am scris-o pentru prima dată acum 24 de ani. Între timp, am și pierdut scenariul. Dar povestea mi-a rămas în minte până când am reușit să găsesc o formă în care să o transform într-un film.

Așadar, unele proiecte au nevoie de foarte mult timp. Am în jur de 20 de proiecte diferite, unele foarte avansate, altele aflate abia la început sau într-un stadiu intermediar. Uneori este nevoie de ani întregi pentru ca o temă să devină suficient de importantă pentru mine și, în același timp, posibil de transformat într-un film.

Ozana Mazilu (Playtech): Povestea originală este, totuși, de la începutul secolului XX. De ce credeți că este atât de actuală și astăzi?

Radu Jude: Povestea de la începutul secolului XX, cea a lui Octave Mirbeau, reprezintă doar punctul de plecare. Nu este propriu-zis subiectul principal al filmului. Filmul este inspirat de această operă, dar reprezintă și o intervenție modernă, contemporană, asupra poveștii lui Mirbeau. Părțile de teatru din film, repetițiile, sunt extrase din romanul lui Mirbeau.

Ceea ce mi se pare interesant nu este neapărat măsura în care opera rămâne relevantă astăzi, ci posibilitatea de a intra într-un dialog cu ea. Există foarte multe lucruri, realități sociale și umane, pe care Mirbeau le descrie și care nu au dispărut. Abuzurile sexuale, de exemplu, sunt în continuare prezente.

Dar eu am vrut să fac un alt tip de poveste, una care să intre în dialog cu opera lui Mirbeau și, uneori, chiar în contrast cu ea. Societatea s-a schimbat, desigur. Unele lucruri au dispărut sau au luat alte forme. Dar au apărut alte întrebări.

Exploatarea există în continuare, uneori într-o formă mult mai subtilă, ascunsă sub aparența corectitudinii politice și a altor mecanisme sociale. M-a interesat să pun aceste lucruri față în față inclusiv prin montaj, să creez un conflict între diferitele părți ale filmului.

Ozana Mazilu (Playtech): A existat vreo decizie artistică deosebit de dificilă pe care ați fost nevoit să o luați în timpul realizării filmului?

Radu Jude: Dificilă? Nu știu ce să spun… nu știu dacă a existat neapărat o decizie artistică foarte dificilă. Dar a fost un an destul de stresant.

Am lucrat cu actori francezi, cu o echipă franceză, cu oameni care aveau propriul mod de lucru. Au existat dificultăți în primele zile de filmare. Relația cu producția franceză a fost, de asemenea, mai complexă. Au existat momente dificile, mai ales din punctul de vedere al comunicării.

Dar, până la urmă, dacă trag linie, cred că experiența a fost una pozitivă.

foto – Radu Jude/arhiva personală

Ozana Mazilu (Playtech): Ați spus că ați făcut un film românesc cu bani francezi. Cât de ironic vi se pare că un film care vorbește tocmai despre relații de putere și inegalitate a ajuns să reflecte aceste lucruri inclusiv prin modul în care a fost finanțat?

Radu Jude: No comment. (n.r. râde) Nu știu ce să spun… Nu vreau să par că mă victimizez când vorbesc despre asta. Nu acesta era scopul meu.

Era vorba despre o sumă relativ mică. Aveam deja un proiect finanțat majoritar, iar România ar fi participat doar ca producător minoritar. Cu toate acestea, filmul nu a primit sprijinul respectiv.

Și cred că tocmai asta este important. Nu am vrut să fac contestație. Nu am vrut să atac pe nimeni. Nu am vrut nici măcar să transform situația într-o glumă. Am respectat decizia. Le doresc sănătate celor care au făcut parte din comisie.

Dar am vrut să spun că, în această situație, eu am fost nevoit să fac eforturi suplimentare. Poziția mea în cadrul întregii producții era mai fragilă. Și, într-adevăr, asta are legătură cu raporturile de putere despre care vorbim.

„Jurnalul unei Cameriste”/foto – Independența Film

„Jurnalul unei Cameriste”/foto – Independența Film

Ozana Mazilu (Playtech): Multă vreme, românii au fost cei care plecau să muncească în Occident, iar acum vedem că oameni din alte țări vin să muncească în România. Credeți că riscăm să devenim chiar societatea pe care o criticam?

Radu Jude: Da! Dacă nu am devenit deja. Și e cumva ironic…

Ozana Mazilu (Playtech): Dacă ar trebui să convingeți pe cineva care nu vă cunoaște absolut deloc cinematografia să meargă la cinema să vadă acest film, ce i-ați spune?

Radu Jude: Eu nu vreau să le spun oamenilor ce să gândească, nu vreau să fac marketing… Vreau să fac un film bun.

Dacă vrea să vadă filmul, bine, dacă nu, nu. Pentru mine un film e întotdeauna o propunere nu neapărat de a-mi arăta talentul sau calitățile, ci de a oferi un rezultat al unei investigații, cercetări… al unei căutări. „Cercetare” sună poate puțin pretențios. Să spunem că este o încercare de a descrie un anumit fenomen prin intermediul unui film.

După aceea, publicul poate să reacționeze cum dorește. Poate să accepte filmul, să-l respingă, să-l considere o prostie, să-l calce-n picioare sau să-l aprecieze. Nu am absolut nicio problemă cu niciun fel de reacție.

Ceea ce mi se pare important este să încerc să provoc puțină gândire, puțină reflecție. Să existe un moment în care filmul să poată merge mai departe decât ceea ce se vede pe ecran. Mă gândesc mereu la ideea că singurul mod de a critica un film este să faci un alt film, cum spunea Jacques Rivette.

Îmi amintesc, de exemplu, când Alexandru Nanau a făcut Colectiv. Erau foarte mulți oameni din lumea cinematografiei care spuneau că filmul nu este bun, că ar fi trebuit să facă asta sau cealaltă, că nu a făcut anumite lucruri.

Păi, ce te oprește pe tine să le faci? Nu trebuie să existe un singur film despre Colectiv. Pot exista o mie de filme despre Colectiv. Alex a făcut filmul lui. Ceilalți pot să facă alte filme, dacă au altceva de spus.

Dar să stai pe margine și să spui că nu este bine, că ar fi trebuit făcut altfel… Până la urmă, ce te împiedică să faci tu filmul respectiv?

„Jurnalul unei Cameriste”/foto – Independența Film

Ozana Mazilu (Playtech): Filmele dvs. provoacă adesea reacții foarte puternice. Există oameni care spun că nu le înțeleg sau care se enervează din cauza lor. Cum priviți aceste reacții? Le considerați un succes sau un eșec?

Radu Jude: Nu pot să generalizez. În primul rând, când cineva spune că nu a înțeles nimic, nu sunt convins că lucrurile stau chiar așa. Eu cred că filmele mele sunt foarte clare.

Am lucrat foarte mulți ani în televiziune. Am făcut și publicitate, am lucrat la emisiuni, am făcut tot felul de lucruri în televiziune. Știu foarte bine cum funcționează acest mecanism.

Există o anumită atitudine față de public, ideea că spectatorii sunt o masă de imbecili, niște oameni care trebuie tratați ca niște vite și cărora trebuie să le dai produse de proastă calitate, fiindcă oricum nu sunt capabili să înțeleagă mai mult.

Eu sunt complet împotriva acestei atitudini. Nu pot să pornesc de la premisa că oamenii care îmi văd filmele sunt niște cretini sau niște proști. Obligația mea, dacă vrei, este să încerc să fac filmul la capacitatea mea maximă.

După aceea, fiecare spectator îl va înțelege în felul lui, îl va interpreta în funcție de propria experiență și de propria sensibilitate. Nu trebuie să gândesc eu în locul celuilalt.

Așadar, obligația mea este să fac cel mai bun film pe care sunt capabil să-l fac. Și tocmai de aceea sunt împăcat cu ceea ce fac. Pentru că de fiecare dată încerc să realizez cel mai bun film posibil. Atât. Dacă filmul este apreciat, acceptat sau respins, asta este deja altceva.

Ozana Mazilu (Playtech): Există vreo problemă a societății românești care vă deranjează sau despre care crezi că ar merita să faceți un film, dar pe care nu ați abordat-o până acum?

Radu Jude: Eu deja fac asta, nu prea am frustrări în sensul ăsta…

Ozana Mazilu (Playtech): Mă refer la un subiect pe care nu l-ați abordat încă. Există ceva anume?

Radu Jude: Există, bineînțeles.

De exemplu, filmul pe care l-am făcut vara aceasta vorbește tot despre muncă și despre raporturile dintre România și Occident. Una dintre părțile filmului urmărește povestea unui personaj principal care lucrează în videochat. Cealaltă parte este despre relația dintre o văduvă și copiii ei cu un american venit în România. Sunt alte tipuri de relații pe care mă interesează să le explorez în cele două părți ale filmului.

Un alt proiect pe care îl pregătesc are legătură cu inegalitățile economice și despre raportul dintre tradiție și modernitate. Dar nu știu dacă voi reuși să găsesc forma potrivită.

Nu știu… Pe mine mă interesează totul! Chiar mă interesează foarte multe lucruri. Și, pe măsură ce descopăr mai multe despre un subiect, devin și mai interesat de el.

Ozana Mazilu (Playtech): Aș vrea să vă întreb și despre tehnologie. Inteligența artificială este deja folosită în cinematografie, cum ați utilizat-o cu ironie inclusiv în Dracula. Poate scrie scenarii, poate genera imagini și chiar secvențe video. Ce credeți că nu va putea face niciodată AI-ul în munca unui regizor?

Radu Jude: Cred că este complicat de spus, pentru că inteligența artificială poate deja să genereze foarte multe imagini. Eu nu cred că aceasta este neapărat o problemă.

Personal, încerc să evit anumite implicații și riscuri, dar am încercat să folosesc aceste programe ca pe niște instrumente de lucru. De exemplu, când am realizat anumite imagini pentru Dracula cu ajutorul acestor programe, rolul meu era să aleg. Programul genera imagini, iar eu trebuia să decid pe care să le folosesc.

Perspectiva mea, intervenția mea artistică, consta în alegerea respectivă. Asta mi se pare important. Inteligența artificială poate genera foarte multe lucruri, dar eu sunt cel care decide ce intră în film și ce nu. Am ales imaginile care mi s-au părut potrivite, de multe ori, pe cele mai proaste, mai penibile, care aveau un anumit umor, o anumită poezie.

Din punctul meu de vedere, este încă un instrument care creează lucruri pe care le poți introduce într-o construcție cinematografică. Dar decizia îmi aparține.

Dacă cineva scrie un scenariu cu ChatGPT, foarte bine. Am încercat și eu, mi s-au părut proaste toate scenariile. Poate, la un moment dat, va ajunge să scrie mai bine. Nu știu, nu mă sperie lucrul ăsta deloc în raport cu cinema-ul.

Există, desigur, și o altă problemă, legată de relația noastră cu lumea și de felul în care vom mai putea face diferența între imaginile create în mod tradițional și cele generate artificial. La fel și în cazul textelor. Cum vom mai ști cine le-a făcut? Aceasta este o problemă mult mai amplă, care nu privește doar cinematografia și asta e, într-adevăr, cam înfricoșător.

Eu sunt poate puțin naiv, dar prefer să văd partea bună. De exemplu, dacă am un text pe care trebuie să-l traduc pentru o aplicație sau pentru un proiect, pot să folosesc un astfel de program și în două minute am traducerea.

Sigur, mă uit peste ea, o verific și fac modificările necesare. Este un exemplu foarte simplu, poate chiar primitiv.

Dar, în același timp, îmi dau seama că există o problemă pentru traducători. Înainte apelam la un traducător care lucra două săptămâni la un text. Acum, același text poate fi tradus în două sau trei secunde.

Este într-adevăr un șoc. Dar este și fascinant.

Ozana Mazilu (Playtech): Care credeți că este lucrul pe care cinematografia românească nu are curajul încă să-l facă?

Radu Jude: Nu pot să privesc cinematografia românească drept un întreg atât de general și să spun că este sau nu este curajoasă.

Cred că lucrurile sunt mai complicate. Aș putea să răspund puțin indirect. Pot să spun ce mi se pare mie important și ce mi-ar plăcea să văd mai mult. Dar asta nu înseamnă că lucrurile respective nu există deja.

Ca spectator, m-ar interesa un anumit tip de cinema care să documenteze mai atent realitățile economice. Suntem o țară săracă, filmele costă din ce în ce mai mult și mi-aș dori să văd mai multe filme low-budget care abordează subiecte problematice, sub o perspectivă personală, artistică, originală.

Ozana Mazilu (Playtech): Vă mulțumesc foarte mult pentru timpul acordat și pentru răspunsuri. Acestea au fost întrebările mele. Felicitări pentru film și sper să auzim cât mai multe despre proiectele viitoare!

Radu Jude: Mulțumesc și eu mult!