INTERVIU EXCLUSIV „Caliu: Nicidecum altceva, ce să fac altceva?”, filmul în care apare și Johnny Depp. Regizoarea Simona Constantin, despre povestea din spatele documentarului biografic

Playtech a avut acces în avans la screenerul documentarului Caliu: Nicidecum altceva, ce să fac altceva?, înainte de lansarea lui în cinematografele din România, iar după recenzia filmului am stat de vorbă și cu regizoarea Simona Constantin despre felul în care a prins contur această poveste. Documentarul, care ajunge pe marile ecrane din 27 martie, este mai mult decât un portret al unui artist legendar: este o privire intimă asupra lui Anghel Gheorghe, cunoscut publicului drept Caliu din Clejani, un muzician care și-a dedicat viața artei lăutărești și care a dus muzica românească până în cele mai îndepărtate colțuri ale lumii.

Filmul surprinde atât gloria internațională a lui Caliu, inclusiv întâlniri și prietenii improbabile, precum cea cu Johnny Depp, cât și prețul unei vieți trăite aproape exclusiv pentru scenă, muzică și familie. Cu imagini de arhivă, observație directă și momente de o sinceritate tulburătoare, producția vorbește despre ambiție, melancolie, sacrificiu și nevoia de a rămâne relevant într-o lume care se schimbă rapid. În interviul de mai jos, Simona Constantin povestește cum a început relația ei cu universul lui Caliu, cum a găsit echilibrul dintre legendă și omul vulnerabil din spatele imaginii publice și de ce a simțit că acest film trebuia făcut.

În continuare, vă invităm să descoperiți gândurile regizoarei Simona Constantin.

Vezi și:

Cine poate ieși mai devreme la pensie. Trei situații prevăzute de noua lege care îi avantajează pe români

INTERVIU Simona Constantin, regizoarea „Caliu: Nicidecum altceva, ce să fac altceva?”

Simona Constantin

Ozana Mazilu (Playtech): Cum a început relația ta cu povestea lui Caliu și care a fost momentul în care ai simțit că trebuie să faci acest film?

Simona Constantin: Pe Caliu l-am auzit prima dată în Grădina Uranus, la festivalul Balkanik din 2014. Aveam 20 de ani și nu mai auzisem niciodată lăutari live; țin minte valul de energie al concertului, care ne luase pe sus pe mine și pe ceilalți din public. Mi-a plăcut mult și am revenit la concerte cu lăutari și cu maneliști de multe ori în anii următori, ajungând și să fiu parte din echipa festivalului Balkanik, pe partea de video. L-am reîntâlnit pe Caliu și Taraf de Haidouks și am rămas în legătură cu Marius, colegul său acordeonist. Întrucât el venea destul de des la București, ne-am mai întâlnit, mi-a cântat, am vorbit și am făcut petreceri împreună.

Printr-un proiect al celor de la Balkanik, am făcut mai multe călătorii prin țară, în căutare de lăutari. Ne propusesem să facem un catalog cu ultimii muzicieni de tradiție orală din Români, iar eu mă ocupam cu coordonarea echipei de filmare și cu cercetarea – le mulțumesc și acum lui Bogdan Simion și lui Florin Iordan (Muzeul Național al Țăranului Român) pentru că mi-au dat primele direcții în cercetarea asta care părea imposibilă. Am mers prin țară luând orașele și satele la rând, întrebând Mai cântă cineva la voi?, filmând oameni și povești. Câte ceva din materialele de atunci sunt online aici (​​https://crescutpemuzica.ro/timeline/).

Voiam atunci să fac și un film despre lăutari, mă gândeam la un documentar de lungmentraj și eram în căutarea unui personaj principal. Am scris mai multe draft-uri pentru CNC (Centrul Național al Cinematografiei) care n-au sfârșit nicăieri: poveștile lăutarilor semănau foarte mult dar niciunul dintre el nu (mai) avea posibilitatea să lupte pentru muzica asta, într-un context în care statul român nu le oferea niciun sprijin, iar industria muzicală nu era o destinație posibilă sau sustenabilă pentru muzicienii din sate.

Vezi și:

Caliu: Nicidecum altceva, ce să fac altceva – “Ce trece timpul ăsta”, o viață de artist de văzut în cinema [REVIEW]

Am reluat proiectul filmului inspirată de entuziasmul lui Caliu. În noiembrie 2016, Stephane Karo, managerul Taraf de Haidouks a murit. L-am vizitat atunci pe Caliu în Clejani, împreună cu Marius, și ne-a povestit că, acum că Taraf de Haidouks nu va mai exista, el va începe un proiect nou: Taraf de Caliu. I-am spus că vreau să fac un film în paralel, iar planul inițial era ca acesta să fie despre primul album al trupei. Am considerat atunci că încercarea lui de a-și relua cariera ar putea spune o poveste puternică atât despre parcursul său personal și ambiția de a rămâne lăutar, cât și despre soarta acestei meserii într-o Românie în care adesea elementele de tradiție sunt remixate, reorganizate, reîmpachetate pentru a rămâne relevante.

Ozana Mazilu (Playtech): Caliu este o figură legendară, dar filmul promite să îl arate și dincolo de mit. Cum ai găsit echilibrul între artistul celebru și omul vulnerabil din spatele imaginii publice?

Simona Constantin: Filmările au început în 2016 și s-au încheiat în 2024. Odată cu timpul îndelungat pe care l-am petrecut împreună, Caliu a devenit din ce în ce mai confortabil cu noi (eu și echipa de filmare) și noi cu el. Cred că timpul acesta a ajutat cel mai mult ca să putem filma și explora diferite dispoziții, emoții sau opinii de-ale lui Caliu – pur și simplu a ajutat că am trecut împreună prin tot felul de situații.

Eu sunt o persoană curioasă în general, și la filmări încercam să-l întreb diverse lucruri, unele mai absurde decât altele. Dar am avut diferite etape: în primul an de filmări, de exemplu, toate cadrele ajungeau, mai devreme sau mai târziu, să fie cu Caliu povestind lucruri din trecutul lui către cameră. Era inevitabil, oricum ne poziționam în stil observațional sau indiferent de subiectul pe care propuneam să-l discutăm. Cred că avea nevoie să ne spună toate lucrurile acelea, să le știm, sau poate doar era obișnuit ca atunci când cineva îndrepta camera spre el să-l roage să-i povestească lucruri care se întâmplaseră mai de demult, din trecut. Cred că e foarte complicat pentru cineva al cărui trecut a fost atât de impresionant să se poziționeze în prezent, Caliu tinde adesea să se raporteze la cine-a fost.

În plus, de mare ajutor în a găsi echilibrul despre care spui au fost și discuțiile cu ceilalți oameni din echipă și contribuțiile lor. Probabil, cel mai clar a fost acest lucru atunci când am ajuns la etapa de montaj. Fiind de atâția ani în proiect, eu aveam deja destul de mult bias vizavi de material și nu cred că mai vedeam toate cadrele pentru ceea ce erau. Colega mea Ligia Popescu (editoarea) a adus multă energie nouă în proiect și îi sunt extrem de recunoscătoare pentru întrebările pe care le-a pus și propunerile pe care le-a făcut, prin care ne-am apropiat împreună de materialul filmat, găsind umorul, vulnerabilitatea și absurdul pe care acesta le conținea.

Ozana Mazilu (Playtech): Filmul vorbește despre identitate artistică și etnică. Cât de important a fost pentru tine să surprinzi aceste două dimensiuni împreună, fără să le simplifici?

Simona Constantin: Stilul și felul de a cânta ale lui Caliu au fost, pentru mine, primul motiv pentru care m-am apropiat de el și de lumea lăutarilor în general. În copilărie, timp de zece ani, am studiat pianul clasic. M-am oprit în clasa a VIII-a, deoarece simțeam că, în ciuda multor ani dedicați studiului, nu aveam nicio relație reală, puternică, cu muzica pe care o cântam. Cel mai dureros mi s-a părut că nu puteam să improvizez deloc, căci încă de la început învățasem totul pe note. Ani mai târziu, acesta a fost lucrul care m-a fascinat cel mai mult la lăutari, și pe care am încercat să-l înțeleg: de unde le vin ideile pentru improvizații, ce simt și ce cred despre muzica pe care o creează?

Am avut cu Caliu multe discuții despre muzică și l-am auzit cântând de zeci de ori. Uneori m-a emoționat extrem de tare, și simțeam că e emoționat și el. Am căutat să includem în film ceva din emoția aceasta.

În plus, călătorind cu el pentru diferite cântări, în România și în străinătate, și văzând toate provocările cărora a trebuit să le facă față, am apreciat extrem de mult devotamentul pe care îl are pentru muzica și meseria sa, crescut atât din nevoia cât și din plăcerea de a cânta. Cred că acest lucru e ceva rar, acest nivel de identificare cu creația, cu munca ta, nu numai pentru bani, faimă sau respectul celorlalți, cât și dintr-o dorință profundă de a face ceea ce faci pentru că așa ești tu.

Cât despre a doua parte a întrebării, privind identitatea etnică a lui Caliu, pot spune că în discuțiile cu el și în materialele pe care le-am filmat nu au fost atât de multe lucruri care să surprindă nuanțele acesteia explicit sau separat. Romanitatea a fost mai degrabă ceva ce a apărut în discuțiile din Clejani la intersecția identității artistice, a imaginii publice și a vulnerabilităților sociale. Mi-ar fi plăcut să o putem explora mai mult în film, însă mă bucur de felul în care a trasat direcții ale discuțiilor de după proiecții, pe care le-am avut până acum.

Foto: One World Romania

Ozana Mazilu (Playtech): Ai ales un stil observațional și participativ. De ce ai considerat că această formulă este cea mai potrivită pentru povestea lui Caliu?

Simona Constantin: Pentru mine, acesta a fost primul documentar lung. L-am început când nu terminasem de mult facultatea de film, unde focusul fusese mai mult pe film de ficțiune, deci nu pot să spun să știam prea multe despre ce e un documentar. Și cu siguranță nu îmi imaginam mare lucru despre ce înseamnă un proiect care se întinde pe atâția ani – timp în care te gândești și te răzgândești de sute de ori.

Mai presus de orice, noi ne-am dorit să putem să fim alături de protagoniști, ca aceștia și acestea să fie confortabili și confortabile cu noi.  Astfel, stilul filmului s-a creat din mers și mai ales ca răspuns al felului în care s-a construit relația dintre Caliu și celelalte personaje cu mine și colegii mei (Cosmin Filișan și Andrei Oană la cameră, Andrei Boanță la sunet). Dialogurile noastre, curiozitatea reciprocă și faptul că lui Caliu îi e greu să stea lângă cineva pur și simplu (multora dintre noi ne este, nu?) au trasat poate cel mai tare stilistica filmului.

În plus, în toți anii de filmare, am încercat diferite lucruri: unele dintre ele au rămas în film, altele nu. Am avut și surprize super plăcute, de exemplu că lui Caliu îi face mare plăcere să filmeze, și veți vedea în film unul dintre cadrele lui.

Ozana Mazilu (Playtech): Cum a reacționat Caliu la prezența camerei în momentele intime, în familie sau în confruntarea cu propriile regrete?

Simona Constantin: Caliu a fost extrem de generos cu noi, și ne-a lăsat să fim alături de el atât în momentele plăcute, cât și în cele tensionate sau încărcate de tristețe, lucru pentru care îi suntem extrem de recunoscători. Nu au fost momente în care să ne spună să oprim filmarea și nu ne-a spus niciodată că e ceva ce nu vrea să fie folosit în film. De aceea, pentru mine, cea mai grea proiecție a fost prima: în Clejani, cu el și cu familia. A fost și cea mai emoționantă, pentru toată lumea. S-a râs, s-a plâns, și s-au revizitat ultimii 10 ani (surprinși de noi) dar și începuturile anilor 2000 (din materialele de arhivă ale lui Michel Winter, incluse în film). Cred că abia atunci i-a devenit clar lui Caliu ce făcusem noi pe lângă el atâția ani, și mă bucur că i-a plăcut filmul și l-a considerat adevărat.

Ozana Mazilu (Playtech): În ce fel ai vrut să arăți diferența dintre gloria internațională a lui Caliu și lupta lui actuală pentru recunoaștere?

Simona Constantin: Extrem de grăitoare în această privință au fost materialele de arhivă ale fostului manager Taraf de Haidouks, Michel Winter, publicate pentru prima dată în documentarul nostru. Cu siguranță gloria din trecut e diferită de concertele din prezent ca scală, însă pentru mine e emoționantă și diferența dintre energia lăutarilor de atunci, lipsiți de griji și super-petrecătreți și cea de acum, în care sunt mult mai motivați dar par și mai tranșanți în legătură cu ce au de făcut. Prezentul îi găseșește îngrijorați pentru viitor, într-o industrie muzicală mult mai dură și mai competitivă.

Ozana Mazilu (Playtech): Satul natal, familia, turneele și spațiul scenei par să construiască împreună portretul personajului. Care dintre aceste spații ți s-a părut cel mai revelator pentru adevăratul Caliu?

Simona Constantin: Cred că adevăratul Caliu e de găsit doar la intersecția tuturor acestor spații, și se construiește din tensiunile și armoniile dintre ele. L-am auzit uneori spunând, când unul dintre medii în dezamăgea, că va schimba tot, adică se va muta sau va cânta doar în anumite locuri, însă mai devreme sau mai târziu s-a reîntors la toate cele de mai sus, pentru că le aparține tuturor.

Mi-aș dori însă pentru Caliu un sat unde comunitatea romă să nu fie discriminată ci să aibă acces la protecție socială la fel ca restul cetățenilor. Mai mult decât atât, mi-aș dori un sat, un județ și o țară care să îi celebreze personalitatea artistică și felul în care duce mai departe meseria de lăutar – atât lui, cât și celorlalți care încă o fac, cu mai multă sau mai puțină recunoaștere, în orașe și mai ales în sate. Astfel, cred că am putea încheia ciclul istoric în care vulnerabilitatea socială a făcut parte din caracteristicile acestei meserii.

Ozana Mazilu (Playtech): Prezența lui Johnny Depp este unul dintre elementele-surpriză ale filmului. Cum ai integrat acest moment în poveste fără să eclipseze traseul emoțional al personajului principal?

Simona Constantin: Întâlnirea cu Johnny a apărut destul de târziu în procesul de filmare al documentarului, fiind o surpriză și pentru noi. Pentru mine, importanța momentului (în film) a dat-o mai ales legătura dintre Johnny și Caliu, prietenia lor și felul de a fi împreună, deopotrivă afectuos și absurd. Ne-am dorit mult ca nimeni să nu îl eclipseze pe Caliu în film, deci mă bucur că m-ai întrebat acest lucru.

Foto: One World Romania

Ozana Mazilu (Playtech): Care a fost cea mai mare provocare în a filma un personaj atât de carismatic și de puternic, dar în același timp atât de fragil?

Simona Constantin: Cred că cea mai mare provocare a fost să reușim să fim alături de el pentru atât de mult timp, depășind lipsuri bugetare, nenumărate schimbări de plan, o pandemie (care a fost foarte dură pentru artiști și nu numai) și apoi, la montaj, să găsim sensul tuturor lucrurilor pe care le filmasem. Am avut câteva secvențe după care am suferit mult atunci când le-am tăiat, dar am prioritizat lucrurile care pot aduce publicul mai aproape de personalitatea lui Caliu și relația sa cu muzica lăutărească.

Ozana Mazilu (Playtech): Ce speri să descopere publicul despre Caliu după acest film: artistul excepțional, omul din spatele legendei sau poate chiar o parte din istoria unei comunități?

Simona Constantin: Pentru mine, a fost un privilegiu enorm să pot petrece ultimii 10 ani descoperindu-l și filmându-l pe Caliu, să stăm de vorbă în curte, să merg cu el la cântări, să ne certăm, să ne împăcăm, să îmi povestească trecutul și viitorul lui. Cu siguranță, nu mulți oameni au avut sau vor avea privilegiul ăsta, iar filmul e felul meu de a împărți ceea ce am surprins din viața lui Caliu, din felul lui de a fi și perspectiva sa. Sper ca publicul să descopere în film câte puțin din toate lucrurile menționate de tine, poate și ceva despre sine și, de asemenea, sper ca cineva care vede filmul să se poată simți, pentru 90 de minute, lângă și în prezența lui Caliu, un om extrem de special.

Facebook: https://www.facebook.com/caliuthemovie
Instagram: https://www.instagram.com/caliuthemovie/
TikTok: https://www.tiktok.com/@caliuthemovie

Când este considerat un angajat salariat de noapte. Ce spune Codul muncii