Fizicienii au măsurat atracția gravitațională dintre cele mai mici obiecte de până acum. Experimentul deschide o nouă direcție în studiul gravitației cuantice
Gravitația poate fi măsurată chiar și între obiecte care cântăresc doar câteva miligrame. O echipă de fizicieni din China a reușit să determine atracția gravitațională dintre două plăcuțe de siliciu de câte 7,6 miligrame fiecare, stabilind un nou record pentru cele mai mici mase folosite într-un astfel de experiment. Rezultatul confirmă predicțiile legii gravitației formulate de Isaac Newton și reprezintă un pas către înțelegerea relației dintre gravitația clasică și mecanica cuantică.
Cercetarea a fost coordonată de Shan-Qing Yang, de la Universitatea Sun Yat-sen din China, iar rezultatele au fost publicate în revista Nature Communications. Deși experimentul nu demonstrează încă existența unor efecte cuantice ale gravitației, tehnica folosită ar putea permite măsurători la scări tot mai mici.
Cum au măsurat cercetătorii gravitația dintre două obiecte de 7,6 miligrame
În viața de zi cu zi, gravitația este asociată mai ales cu obiecte foarte mari, precum planetele, stelele sau găurile negre. Totuși, orice corp care are masă exercită o atracție gravitațională asupra celorlalte obiecte. Forța devine extrem de mică atunci când masele implicate sunt reduse, ceea ce face măsurarea ei o provocare pentru fizicieni.
Pentru a izola această interacțiune, echipa lui Yang a pornit de la un experiment celebru, conceput în secolul al XVIII-lea de savantul englez Henry Cavendish. Acesta a folosit o balanță de torsiune, formată dintr-o tijă suspendată orizontal, cu greutăți de plumb la capete. Alte greutăți, amplasate în apropiere, exercitau o atracție gravitațională asupra celor atașate tijei.
Această forță foarte slabă provoca rotirea tijei și răsucea firul de care era suspendată. Măsurând unghiul de răsucire, Cavendish putea estima atracția gravitațională dintre mase. Metoda a devenit un punct de plecare pentru experimentele moderne care încearcă să măsoare gravitația în condiții tot mai dificile.
În 2021, o altă echipă de fizicieni reușise să folosească o versiune miniaturizată a experimentului Cavendish pentru a măsura atracția dintre două sfere de aur de aproximativ 92 de miligrame fiecare. Cercetătorii au prezentat atunci rezultatul drept cea mai ușoară demonstrație de acest tip și au încurajat continuarea experimentelor cu mase și mai mici.
Noua cercetare a coborât semnificativ acest prag, folosind două plăcuțe de siliciu care cântăresc fiecare doar 7,6 miligrame.
O balanță de torsiune miniaturală și o roată cu 16 plăcuțe de siliciu
Pentru experiment, fizicienii au construit o balanță de torsiune miniaturală printr-o tehnică numită gravare profundă a siliciului. O plăcuță de 7,6 miligrame a fost montată la unul dintre capetele unei tije suspendate, în timp ce la celălalt capăt a fost amplasată o contragreutate.
În loc să folosească o singură masă apropiată, precum în experimentul clasic al lui Cavendish, cercetătorii au construit o roată pe circumferința căreia au dispus 16 plăcuțe identice de siliciu. Pe măsură ce roata se învârtea, fiecare dintre acestea trecea succesiv pe lângă masa suspendată și exercita asupra ei o atracție gravitațională foarte slabă.
Roata efectua o rotație completă la fiecare zece minute. Prin urmare, masa de test era atrasă de 16 ori în timpul unei rotații, generând un semnal repetitiv pe care cercetătorii îl puteau distinge de zgomotul de fond. Această configurație a făcut posibilă identificarea unei forțe extrem de mici, care ar fi fost dificil de separat de alte influențe într-un experiment obișnuit.
Aparatul a fost amplasat într-o cameră vidată, iar între roata cu masele rotative și balanța de torsiune a fost montată o membrană subțire de siliciu acoperită cu aur. Aceasta avea rolul de a reduce interferențele provocate de forțele electrostatice, care ar fi putut afecta rezultatele.
O altă componentă importantă a fost sistemul electronic de feedback. În loc să lase balanța să se rotească liber sub efectul atracției gravitaționale, cercetătorii au menținut-o aproape perfect nemișcată. Sistemul măsura forța necesară pentru a contracara atracția dintre cele două mase, permițând calcularea cuplului gravitațional.
Ce au descoperit fizicienii și cât de mică este forța măsurată
La cea mai mică distanță dintre mase, cercetătorii au măsurat o forță gravitațională de 471 de attonewtoni, echivalentă cu 0,000000000000000471 newtoni. Este o valoare extrem de mică, de aproximativ 20 de miliarde de ori mai slabă decât forța gravitațională cu care Pământul atrage un grăunte de nisip de un miligram.
Cu toate acestea, măsurătorile au fost compatibile cu predicțiile legii gravitației universale formulate de Newton. Rezultatul arată că relația matematică descrisă de fizician continuă să funcționeze chiar și atunci când interacțiunea este măsurată între obiecte de dimensiuni foarte mici.
Pe baza datelor obținute, echipa a calculat și constanta gravitațională universală, notată cu G. Valoarea determinată a fost compatibilă cu cea recomandată la nivel internațional, cu o incertitudine de 5,3%. Această constantă descrie intensitatea interacțiunii gravitaționale și este una dintre valorile fundamentale folosite în fizică.
Experimentul nu rezolvă însă problema gravitației cuantice. Relativitatea generală descrie gravitația prin curbura spațiu-timpului, în timp ce mecanica cuantică explică comportamentul materiei și energiei la scară microscopică prin reguli probabilistice. Ambele teorii au fost confirmate prin numeroase experimente, dar cadrele lor matematice nu se potrivesc complet.
Fizicienii caută de mult timp o teorie care să explice cum funcționează gravitația atunci când efectele cuantice devin importante. Pentru a ajunge acolo, trebuie să poată măsura interacțiunea gravitațională dintre obiecte suficient de mici încât comportamentul lor să fie influențat de mecanica cuantică.
De ce experimentul ar putea apropia fizica de gravitația cuantică
Următoarea etapă presupune reducerea suplimentară a maselor folosite în experimente și dezvoltarea unor metode prin care influențele externe să poată fi eliminate aproape complet. Balanțele de torsiune sunt doar una dintre variantele analizate. Alte echipe încearcă să suspende obiecte foarte mici folosind lumina sau câmpurile magnetice, pentru a le izola cât mai bine de mediul înconjurător.
Provocarea este cu atât mai mare cu cât cercetătorii trebuie să controleze interferențele și să păstreze stările cuantice delicate ale obiectelor studiate. O măsurătoare relevantă pentru gravitația cuantică ar trebui să arate cum interacționează gravitațional două obiecte ale căror proprietăți sunt guvernate de mecanica cuantică.
Echipa lui Yang consideră că progresul simultan al acestor tehnici, fiecare adaptată unor intervale diferite de masă, ar putea face posibilă observarea interacțiunilor gravitaționale dintre obiecte aflate în stări cuantice în viitorul previzibil.