Elveția ascunsă sub Alpi: rețeaua uriașă de tuneluri care a schimbat pentru totdeauna transportul prin munți

Călătoria cu trenul prin Elveția poate părea banală: intri într-un tunel, dispar munții pentru câteva minute, apoi revii brusc la lumină, într-o altă vale. În realitate, sub Alpi se află una dintre cele mai impresionante rețele de infrastructură construite vreodată în Europa, o adevărată „a doua țară” ascunsă în stâncă.

Elveția are peste 1.400 de tuneluri, iar dacă sunt incluse și galeriile subterane pentru transport, apă, energie și siguranță, lungimea totală a rețelei depășește aproximativ 2.000 de kilometri. Nu este doar o demonstrație de inginerie, ci o strategie pe termen lung prin care țara încearcă să protejeze Alpii de trafic, zgomot, poluare și efectele tot mai vizibile ale fenomenelor meteo extreme, scrie About Switzerland.

O rețea uriașă ascunsă sub munți

Pe hartă, Elveția pare o țară definită de munți, lacuri și drumuri spectaculoase. Sub pământ, însă, există o infrastructură uriașă care leagă nordul de sud, orașele de văile alpine și Europa Centrală de Italia. Tunelurile feroviare, cele rutiere, galeriile de siguranță și traseele pentru apă sau energie fac parte dintr-un sistem gândit să mențină mobilitatea fără să transforme fiecare vale într-o autostradă aglomerată.

Cea mai importantă piesă a acestui puzzle este proiectul New Rail Link through the Alps, cunoscut drept NRLA. Sistemul include tunelurile de bază Lötschberg, Gotthard și Ceneri, construite pentru a crea o rută feroviară cât mai plată prin Alpi. Avantajul este major pentru trenurile de marfă: nu mai trebuie să urce pante abrupte, consumă mai puțină energie și pot transporta volume mai mari între nordul și sudul continentului.

Vezi și:

Declarația de avere a lui Nicușor Dan. Detaliul din conturi care atrage atenţia, ce bunuri deţine preşedintele

Piesa centrală rămâne, evident, Tunelul Gotthard, cel mai lung tunel din lume. Cu o lungime de aproximativ 57 de kilometri, acesta traversează masivul Gotthard pe sub munți și a schimbat complet modul în care se circulă între Elveția germanofonă și cantonul Ticino. Pentru pasageri, timpul de deplasare a scăzut, iar pentru transportul de marfă, tunelul a devenit o arteră vitală.

Miza reală nu este viteza, ci reducerea traficului greu

Elveția nu a investit în tuneluri doar pentru ca trenurile să ajungă mai repede la destinație. Obiectivul principal a fost mutarea transportului de marfă de pe șosele pe calea ferată. Într-o țară cu ecosisteme alpine fragile, fiecare coloană de camioane înseamnă mai mult zgomot, mai multe emisii și o presiune mai mare asupra comunităților mici aflate de-a lungul rutelor de tranzit.

Politica elvețiană de transfer al mărfurilor de pe șosea pe tren a redus numărul vehiculelor grele care traversează Alpii la sub un milion pe an. Potrivit autorităților, fără aceste măsuri și fără investițiile în calea ferată, alte aproximativ 800.000 de camioane și semiremorci ar fi traversat anual munții. În prezent, trenul deține circa trei sferturi din piața transportului transalpin de marfă din Elveția.

Asta înseamnă mai mult decât statistici bune într-un raport de mediu. Pentru localnicii din văile alpine, înseamnă nopți mai liniștite, aer mai curat și mai puține situații în care traficul greu blochează drumurile sau pune presiune pe infrastructura locală. Înseamnă și un risc mai mic ca zonele turistice să devină simple coridoare de tranzit pentru camioanele care circulă între Germania, Franța, Italia și restul Europei.

Tunelurile devin și o formă de protecție climatică

În ultimii ani, Alpii sunt afectați tot mai des de ploi torențiale, alunecări de teren, avalanșe și episoade de temperaturi extreme. Pentru o țară montană, infrastructura de la suprafață poate deveni vulnerabilă în perioadele cu vreme severă. Tunelurile și galeriile de protecție oferă o alternativă mai sigură atunci când drumurile expuse sunt închise sau devin periculoase.

Această infrastructură subterană nu elimină efectele schimbărilor climatice, dar poate reduce vulnerabilitatea transportului. O cale ferată care traversează muntele pe dedesubt este mai puțin expusă căderilor de pietre, acumulărilor masive de zăpadă sau alunecărilor decât o rută amplasată pe versant. În același timp, galeriile de protecție de pe șosele pot limita impactul unor fenomene naturale care altfel ar întrerupe complet circulația.

Construirea unor tuneluri de asemenea dimensiuni are, desigur, propriul impact asupra mediului. Tunelul Gotthard a presupus excavarea a peste 28 de milioane de tone de rocă, iar proiectele subterane consumă cantități uriașe de energie, beton și resurse. Diferența este că Elveția tratează aceste investiții ca pe infrastructură pentru decenii, nu ca pe soluții temporare pentru trafic.

În final, „a doua Elveție” de sub Alpi nu este doar o poveste spectaculoasă despre tuneluri. Este dovada că infrastructura poate fi gândită și ca instrument de protecție a mediului: muți traficul greu departe de sate și zone turistice, reduci presiunea pe munți și păstrezi legăturile economice dintre țări fără să sacrifici complet peisajul de la suprafață.

Capitala caută soluții după inundațiile care au paralizat Bucureştiul. Primarul: „Canalizarea nu mai face față”. ANM a emis noi avertizări de furtuni