Dunărea atinge un minim istoric, iar centrala de la Cernavodă intră în cursa contra cronometru. Ce urmează după scufundarea barjelor
Operațiunea de scufundare a patru barje încărcate cu piatră reprezintă ultima măsură prin care autoritățile încearcă să mențină în funcțiune Unitatea 2 a Centralei Nuclearoelectrice de la Cernavodă, însă efectele sunt limitate. Potrivit conducerii centralei, această soluție ar putea prelungi funcționarea reactorului cu doar două până la patru zile, iar în lipsa unor ploi consistente reactorul va fi oprit controlat, fără riscuri pentru securitatea nucleară.
Barjele reprezintă ultima soluție pentru menținerea în funcțiune a reactorului
Criza provocată de seceta extremă de pe Dunăre intră într-o etapă critică pentru Centrala Nuclearoelectrică de la Cernavodă. După dragarea albiei Dunării în zona Bala și detonarea stâncii de la Pârjoaia, autoritățile pregătesc scufundarea a patru barje încărcate cu piatră, o intervenție menită să ridice nivelul apei în zona de captare a centralei.
Operațiunea, programată pentru joi dimineață, este considerată ultima măsură disponibilă pentru această perioadă de secetă. Directorul centralei, Romeo Urjan, a explicat că efectele vor fi limitate și că intervenția poate oferi doar câteva zile suplimentare de funcționare.
„Cele trei operațiuni planificate pentru această perioadă ajută și sunt singurele de care am cunoștință în această perioadă: vorbim de dragarea albiei Dunării în zona brațului Bala, derocarea stâncii care s-a produs și barjele care vor fi instalate pe brațul Bala. Dragarea și derocarea au adăugat cel puțin trei, patru zile de funcționare pentru reactor. Amplasarea barjelor la fel poate să aducă două, trei, patru zile. În rest, alte măsuri în această perioadă nu sunt prevăzute”, a declarat directorul Centralei de la Cernavodă, conform Antena3 CNN.
Reactorul va fi oprit dacă Dunărea nu își revine
Conducerea centralei avertizează că, după această intervenție, nu mai există alte soluții de urgență pentru menținerea în funcțiune a reactorului în actualele condiții hidrologice.
Romeo Urjan a subliniat însă că o eventuală oprire nu are legătură cu siguranța instalației, ci reprezintă o procedură normală de exploatare atunci când nivelul apei nu mai permite funcționarea sistemului de răcire.
„Reactorul va fi oprit conform procedurilor noastre de operare, repet, ca să înțeleagă toată lumea, nu avem nicio problemă de securitate nucleară. Închidem reactorul controlat”, a declarat acesta.
Potrivit oficialului, dacă nivelul Dunării va crește din nou, reactorul poate fi repornit în aproximativ 48 de ore.
Expert: „Nu putem spera la prea mult”
Profesorul universitar Dan Stematiu, expert în inginerie hidrotehnică, consideră că toate intervențiile realizate în ultimele zile sunt doar soluții temporare și nu pot compensa lipsa apei din întregul bazin al Dunării.
„În tot bazinul dunărean e o secetă cumplită și până când nu o să se redreseze principalii afluenți nu putem spera la prea mult. Aportul de la cursurile noastre e relativ minor”, a explicat profesorul.
Acesta spune că nu furtunile izolate vor rezolva problema, ci doar precipitațiile de lungă durată, care să refacă debitele afluenților Dunării. În privința scufundării barjelor, specialistul îndeamnă la prudență în privința rezultatelor.
„Aceste barje care se doresc să facă devierea sunt poziționate într-o relativă zonă de acalmie în zona Dunării și la prea mult nu putem spera. Probabil la niște centimetri de creștere a cotelor pentru că marea problemă pentru reactoare e asigurarea cotei, că debitele sunt modeste. Dar nu avem cotă din cauza coborârii nivelului Dunării și pompele nu mai pot lucra”, a explicat inginerul.
În opinia sa, intervențiile sunt utile deoarece oferă timp suplimentar, însă impactul lor este redus și depinde aproape exclusiv de evoluția hidrologică din întregul bazin al Dunării.
Criza riscă să se repete fără investiții
Profesorul Stematiu avertizează că România s-a mai confruntat cu astfel de situații și că ele vor reapărea dacă nu sunt realizate investiții pe termen lung.
„La noi după ce trece perioada asta, peste trei luni am uitat complet și lucrurile rămân la fel și data viitoare vom trece prin aceeași situație de criză. Soluții tehnice există (…) nu gândirea ne lipsește. Prima dintre soluții e amenajarea brațului Bala. Această intervenție ar fi benefică și pentru navigație, poate chiar mai mult pentru navigatori decât pentru centrală”, a spus profesorul universitar.
Potrivit acestuia, proiectele tehnice necesare au fost aprobate în trecut, însă nu au fost urmate de finanțare și implementare.
Dunărea atinge un nou minim istoric
Situația este agravată de evoluția debitului fluviului. Institutul Național de Hidrologie și Gospodărire a Apelor estimează că joi debitul Dunării la intrarea în România va coborî la doar 1.400 metri cubi pe secundă, cel mai redus nivel înregistrat până acum.
Există totuși un semnal ușor pozitiv. Specialiștii estimează că până la începutul săptămânii viitoare debitul se va stabiliza în jurul acestei valori, fără o nouă scădere.
La Cernavodă, nivelul apei este în prezent de -214 centimetri, iar prognoza indică -231 centimetri până luni, o evoluție ușor mai bună decât cea estimată la începutul săptămânii. Comparativ cu prognoza anterioară, nivelul apei este cu aproximativ doi centimetri peste estimări și cu patru centimetri mai ridicat decât luni.
În contextul acestei secete fără precedent, după oprirea Reactorului 1, Guvernul a instituit stare de alertă la nivel național pe durata lunii august, ca urmare a reducerii producției de energie electrică și a presiunii exercitate asupra sistemului energetic național.