Decizie la Bruxelles: bagajul de mână inclus în prețul biletului de avion, iar întârzierile de trei ore rămân compensate
Pasagerii aerieni din Uniunea Europeană ar putea beneficia de reguli mai clare și mai avantajoase atunci când cumpără bilete de avion. Cele 27 de state membre au convenit să păstreze pragul actual de trei ore pentru acordarea compensațiilor în cazul întârzierilor și să ceară mai multă transparență pentru taxele aplicate bagajelor de mână.
Potrivit Reuters, propunerea urmează să fie analizată de Parlamentul European, astfel că noile reguli nu sunt încă definitive. Dacă forma actuală va fi adoptată, companiile aeriene ar putea fi obligate să includă costul bagajului de cabină în prețul de bază al biletului, cu posibilitatea de a oferi reduceri celor care aleg să călătorească fără el.
Compensațiile de până la 600 de euro rămân în vigoare
Regulile actuale permit pasagerilor să solicite despăgubiri cuprinse între 250 și 600 de euro atunci când ajung la destinație cu o întârziere mai mare de trei ore, în funcție de distanța zborului. Comisia Europeană propusese anterior ridicarea pragului la patru ore, iar unele state susținuseră plafonarea despăgubirilor la 500 de euro.
Acordul actual păstrează însă sistemul existent, ceea ce reprezintă o victorie pentru organizațiile de protecție a consumatorilor. Playtech.ro a mai scris despre presiunile companiilor aeriene pentru compensații mai mici și taxe mai mari pentru bagaje, pe fondul costurilor tot mai ridicate din aviație.
Bagajul de mână, inclus în tariful afișat
O altă schimbare importantă vizează taxele pentru bagajele de mână. Statele membre vor ca acestea să apară direct în prețul de bază al biletului, astfel încât pasagerii să poată compara mai ușor ofertele companiilor aeriene și să nu descopere costuri suplimentare abia la finalul rezervării.
Subiectul este intens discutat de mai mult timp, inclusiv în România. Playtech.ro a prezentat anterior propunerea privind bagajul de mână de 10 kilograme inclus în bilet, dar și diferențele dintre regulile operatorilor în privința dimensiunilor și greutății valizelor de cabină.
Propunerea mai păstrează dreptul unui adult de a sta lângă un copil fără taxă suplimentară și interzice obligarea pasagerilor să descarce o aplicație pentru a primi cartea de îmbarcare. Forma finală va fi stabilită după negocierile dintre statele membre și Parlamentul European.