„Constelația Câinelui” nu are nevoie de zombi ca să te sperie. Josh Brolin fură filmul lui Ridley Scott, iar sfârșitul lumii arată surprinzător de uman – REVIEW

Sunt atât de multe filme post-apocaliptice încât, în momentul în care vezi un oraș abandonat, câteva mașini ruginite și un personaj cu o armă în mână, aproape că începi automat să cauți zombii prin fundal. „The Dog Stars / Constelația Câinelui” face însă ceva mult mai interesant: refuză să transforme sfârșitul civilizației într-un parc de distracții cu monștri. Noul film regizat de Ridley Scott, distribuit în cinematografele din România de Forum Film România, este inspirat de bestsellerul lui Peter Heller și spune înainte de toate o poveste despre supraviețuire, singurătate și felul în care oamenii încearcă să rămână oameni atunci când societatea nu mai există. Filmul ajunge oficial în cinematografe pe 28 august 2026.

Știam deja din trailer că „The Dog Stars” nu urma să fie un nou „The Walking Dead”, dar filmul merge și mai departe decât atât. Nu este construit în jurul întrebării „ce creatură apare după colț?”, ci în jurul uneia mult mai simple: ce faci când ai supraviețuit, dar aproape toate motivele pentru care merita să trăiești au dispărut? Iar aici Ridley Scott livrează un film bun, uneori chiar foarte bun, chiar dacă mi-aș fi dorit ca partea de acțiune să fie ceva mai generoasă și, mai ales, mai bine lăsată să respire.

Jacob Elordi supraviețuiește, dar Josh Brolin domină fiecare scenă

În centrul poveștii se află Hig, interpretat de Jacob Elordi, un pilot care a supraviețuit unei epidemii devastatoare ce a ucis o mare parte din populație. Și-a pierdut soția, trăiește într-un aeroport abandonat și încearcă să construiască un soi de existență funcțională alături de câinele său, Jasper, și de Bangley, un supraviețuitor cu pregătire militară interpretat de Josh Brolin. Un semnal radio misterios îl determină însă pe Hig să creadă că undeva, dincolo de mica lume pe care și-a construit-o, ar putea exista ceva mai mult.

Jacob Elordi este decent. Nu mi s-a părut nici slab, nici extraordinar. Hig este un personaj construit mai degrabă din tristețe, nostalgie și nevoia de conexiune decât din explozii emoționale, iar Elordi funcționează în această zonă. Are momente bune, în special când filmul îl lasă singur și nu îi cere să explice prin dialog tot ceea ce simte. După roluri mult mai apăsate, precum Heathcliff din „Wuthering Heights”, aici pare aproape reținut intenționat.

Vezi și:

Ai 35 de ani de muncă și mai lucrezi încă trei. Câți bani în plus poți primi la pensie pentru anii 36, 37 și 38

Dar Josh Brolin este genial. Pentru mine, Bangley este de departe cel mai bun personaj din film. Brolin intră într-o scenă și o confiscă instantaneu. Nu trebuie să ridice vocea, nu are nevoie de discursuri dramatice și nici de secvențe construite special ca să-i arate duritatea. Pur și simplu îl crezi. Bangley este omul care s-a adaptat perfect unei lumi în care regulile vechi au dispărut. Este pragmatic, violent atunci când situația o cere și permanent pregătit pentru ce e mai rău.

Tocmai relația dintre Hig și Bangley dă filmului o bună parte din personalitate. Hig continuă să creadă că merită să caute oameni și să spere, în timp ce Bangley pare convins că orice necunoscut este o potențială amenințare. Unul încă încearcă să salveze ceva din vechea umanitate, celălalt s-a adaptat la noua lume. Ridley Scott nu spune neapărat că unul dintre ei are dreptate. Iar asta mi-a plăcut.

Sfârșitul lumii fără zombi este mult mai interesant decât pare

Marele avantaj al filmului este că nu avem zombi, mutanți sau creaturi scoase dintr-un laborator secret. Amenințarea principală este lumea însăși și, inevitabil, ceilalți oameni. Civilizația a dispărut, resursele sunt limitate, iar fiecare întâlnire cu o persoană necunoscută poate însemna ajutor sau moarte.

Vezi și:

„Sicario 3” este oficial, iar Emily Blunt revine. Benicio del Toro și Josh Brolin se întorc și ei în continuarea thrillerului

Asta transformă „Constelația Câinelui” într-un film mai apropiat de o dramă de supraviețuire decât de un blockbuster post-apocaliptic convențional. Din punctul acesta de vedere, Ridley Scott se întoarce într-o zonă pe care o cunoaște foarte bine. Și „Prometheus” vorbea, într-o formă complet diferită, despre oameni aruncați într-un mediu ostil și despre deciziile pe care le iau atunci când regulile obișnuite nu îi mai pot proteja.

Hig zboară, caută resurse, vânează și încearcă să păstreze un soi de rutină într-o lume în care rutina a devenit un lux. Asta mi s-a părut mult mai interesant decât încă o poveste în care personajele trebuie să împuște 400 de monștri până la genericul de final. Filmul este despre adaptare. Despre ce păstrezi. Despre ce abandonezi. Despre cât de repede poți deveni un alt om atunci când supraviețuirea începe să aibă prioritate în fața moralității.

În călătoria sa, Hig o întâlnește și pe Cima, interpretată de Margaret Qualley, precum și pe tatăl acesteia, Pops, jucat de Guy Pearce. Allison Janney și Benedict Wong completează o distribuție foarte puternică, chiar dacă filmul rămâne în primul rând povestea lui Hig și Bangley.

Și poate tocmai aici filmul seamănă, ca intenție, cu alte SF-uri recente care au înțeles că spectacolul nu trebuie să însemne neapărat doar explozii. „Project Hail Mary” funcționa tocmai fiindcă, dincolo de aventura SF, avea o poveste despre izolare și conexiune. „The Dog Stars” este mult mai sumbru, dar urmărește ceva asemănător: după ce elimini tehnologia, confortul și societatea, ce mai rămâne din om?

Mi-aș fi dorit mai multă acțiune, iar unele confruntări se termină prea repede

Aici vine principala mea nemulțumire. Filmul avea nevoie de puțin mai multă acțiune. Nu pentru că aș fi vrut să devină „Mad Max”, ci pentru că universul construit de Ridley Scott te face să aștepți câteva momente în care tensiunea acumulată să explodeze cu adevărat.

Există scene de acțiune și există confruntări violente, însă unele dintre ele mi s-au părut pur și simplu grăbite. Filmul construiește pericolul, îți sugerează că urmează ceva important, apoi rezolvă uneori situația mult mai repede decât te-ai aștepta. Exact când ai impresia că urmează o secvență amplă, totul se poate termina în câteva minute.

Nu este neapărat o problemă de cantitate, cât una de ritm. Dacă tot petreci atât de mult timp construind lumea și explicând cât de periculoasă este, ai nevoie și de câteva momente în care să simți cu adevărat acel pericol. Aș fi vrut măcar una sau două secvențe de acțiune mai lungi, mai tensionate și mai memorabile.

Pe de altă parte, poate că tocmai această alegere explică foarte bine ce vrea filmul să fie. Ridley Scott nu pare interesat să transforme apocalipsa într-un spectacol. Filmul lui este mult mai preocupat de consecințe decât de explozii.

Ridley Scott adaptează romanul lui Peter Heller fără să uite oamenii

„The Dog Stars” este bazat pe romanul cu același nume publicat de scriitorul american Peter Heller, iar scenariul filmului este semnat de Mark L. Smith. Ridley Scott este și producător, alături de Michael Pruss, Mark L. Smith și Cliff Roberts, în timp ce Peter Heller se numără printre producătorii executivi. În distribuție îi mai găsim pe Margaret Qualley, Guy Pearce, Benedict Wong și Allison Janney.

Se simte că materialul vine dintr-un roman. Filmul își permite perioade liniștite, momente de reflecție și multe scene în care nu se întâmplă ceva spectaculos la suprafață. Pentru mine, asta nu a fost o problemă. Din contră, mi-a plăcut faptul că sfârșitul lumii nu este redus la o serie de atacuri și urmăriri.

„Constelația Câinelui” este despre oamenii care rămân după catastrofă și despre felul în care aceștia încearcă să redefinească lucruri pe care înainte le considerau normale: siguranța, prietenia, iubirea, încrederea sau simplul fapt că poți dormi fără să ții o armă lângă tine.

Nu este cel mai spectaculos film post-apocaliptic pe care l-am văzut și nici nu cred că încearcă să fie. Este însă un film bun, diferit de majoritatea producțiilor din gen și suficient de inteligent încât să înțeleagă că, după sfârșitul lumii, cea mai interesantă poveste nu este neapărat despre ceea ce ne atacă, ci despre ceea ce devenim.

Jacob Elordi își face treaba bine. Margaret Qualley și Guy Pearce adaugă greutate poveștii. Ridley Scott demonstrează din nou că încă știe să construiască lumi ostile. Dar, pentru mine, Josh Brolin este omul pentru care merită văzut filmul. Bangley putea foarte ușor să fie doar stereotipul supraviețuitorului dur cu armă. Brolin îl transformă însă într-un personaj pe care îl urmărești permanent, chiar și atunci când nu spune nimic.

Mi-aș fi dorit mai multă acțiune și mai mult timp acordat câtorva dintre confruntările importante. În rest, „The Dog Stars / Constelația Câinelui” este exact genul de film post-apocaliptic pe care mă bucur să îl văd din când în când: fără hoarde de zombi, fără monștri inventați doar pentru trailer și fără obligația ca lumea să explodeze la fiecare zece minute.

Doar oameni care au supraviețuit sfârșitului lumii și care acum trebuie să afle ce fac cu viața rămasă.

Verdict: un film bun, matur și surprinzător de uman, cu un Josh Brolin excelent și cu suficientă personalitate încât să nu fie încă o apocalipsă trasă la indigo.