Celebrul actor Chuck Norris a murit la vârsta de 86 de ani. Fusese internat joi într-un spital din Hawaii

Celebrul actor Chuck Norris a murit la vârsta de 86 de ani. Fusese internat joi într-un spital din Hawaii
Imagine arhivă. foto: Profimedia

Actorul american Chuck Norris, fost campion de arte marțiale și una dintre figurile emblematice ale filmelor de acțiune, cunoscut mai ales pentru rolul din serialul de succes „Walker, Texas Ranger”, a murit la vârsta de 86 de ani, informează Variety.

Chuck Norris a murit

Potrivit familiei, acesta fusese internat joi într-un spital din Hawaii, iar decesul a survenit vineri dimineață.

„Deşi dorim să păstrăm confidenţialitatea circumstanţelor, vă rugăm să ştiţi că a fost înconjurat de familie şi s-a stins în pace”, a scris familia sa.

„Pentru lume, a fost un practicant de arte marţiale, un actor şi un simbol al forţei. Pentru noi, a fost un soţ devotat, un tată şi un bunic iubitor, un frate extraordinar şi sufletul familiei noastre”, se mai arată în comunicat. „Şi-a trăit viaţa cu credinţă, cu un scop bine definit şi cu un devotament neclintit faţă de cei pe care îi iubea. Prin munca, disciplina şi bunătatea sa, a inspirat milioane de oameni din întreaga lume şi a lăsat o amprentă de neşters asupra vieţii atâtor oameni”.

Puțini actori de acțiune au reușit să îmbine autenticitatea cu popularitatea așa cum a făcut Chuck Norris. Spre deosebire de mulți colegi de breaslă, el nu doar interpreta scene de luptă, ci venea cu o experiență reală impresionantă în spate.

Cariera sa cinematografică a fost consolidată încă din 1972, când a jucat alături de Bruce Lee în filmul The Way of the Dragon, o producție devenită rapid cult în lumea filmelor de arte marțiale.

Dincolo de roluri, Norris era un veritabil campion, deținând centuri negre în mai multe discipline, printre care judo, karate, Taekwondo, Brazilian Jiu-Jitsu și alte stiluri de luptă, fapt care i-a oferit un avantaj clar în fața altor actori din același gen.

Filmele care l-au consacrat

Sfârșitul anilor 1970 și anii 1980 au reprezentat perioada de vârf a carierei sale. Norris a devenit un nume de referință în cinematografia de acțiune, cu apariții în filme precum Good Guys Wear Black, The Octagon sau Lone Wolf McQuade.

Succesul a continuat cu producții populare precum Code of Silence, Firewalker, dar și cu francizele The Delta Force și Missing in Action, care i-au consolidat imaginea de erou dur, tipic american.

Revenirea pe marile ecrane

După o perioadă de absență, actorul a revenit în atenția publicului în 2012, când a apărut în filmul The Expendables 2, regizat de Sylvester Stallone. Pelicula a reunit unele dintre cele mai cunoscute nume ale genului, marcând o revenire spectaculoasă pentru Norris.

Un stil diferit față de alți eroi de acțiune

Deși avea o credibilitate greu de egalat, Norris nu a mizat pe replici ironice sau pe umor în rolurile sale, așa cum au făcut Arnold Schwarzenegger, Bruce Willis sau Jackie Chan.

În schimb, el a preferat un stil sobru și direct, devenind simbolul eroului clasic american: puternic, tăcut și eficient. Tocmai această abordare i-a adus un public fidel, care aprecia autenticitatea și rigoarea pe care le aducea în fiecare rol.