Cât înseamnă un baril în litri. Preţul petrolului continuă să crească, avertismentul specialiştilor
Prețul petrolului crește accelerat pe fondul tensiunilor din Orientul Mijlociu, iar piețele financiare reacționează imediat. În acest context, tot mai mulți oameni se întreabă ce înseamnă, de fapt, un baril de petrol și câți litri conține unitatea de măsură care stabilește prețul combustibililor la nivel global. Specialiștii avertizează că scumpirile ar putea continua și ar putea avea efecte asupra economiei mondiale.
Cât înseamnă un baril de petrol în litri
Barilul, cunoscut și ca butoi de petrol, este o unitate de măsură utilizată în industria petrolieră pentru a calcula producția și consumul de țiței. Un baril de petrol este echivalentul a 42 de galoane americane, adică aproximativ 158,98 litri sau aproape 35 de galoane imperiale.
Această unitate de volum este folosită în special în Statele Unite ale Americii, însă a devenit standard în tranzacțiile internaționale cu petrol. De aceea, prețurile la țiței sunt anunțate aproape întotdeauna în dolari pe baril.
Prețul petrolului a crescut puternic
Piețele financiare au reacționat rapid la tensiunile din Orientul Mijlociu. Acțiunile de pe Wall Street au scăzut joi, în timp ce prețul petrolului a ajuns la cel mai ridicat nivel din vara anului 2024.
Indicele S&P 500 a coborât cu 0,6%, iar Dow Jones Industrial Average a pierdut 1,6%, după ce în timpul ședinței de tranzacționare scăzuse temporar cu peste 1.100 de puncte. În același timp, Nasdaq a înregistrat un declin de 0,3%.
Creșterea prețului petrolului a fost alimentată de conflictul dintre SUA și Israel cu Iranul, iar investitorii se tem că tensiunile ar putea afecta economia globală.
Cât a ajuns să coste un baril de petrol
Prețul țițeiului american de referință a crescut cu 8,5%, ajungând la 81,01 dolari pe baril. În același timp, țițeiul Brent, considerat standardul internațional, s-a scumpit cu 4,9%, până la 85,41 dolari pe baril, aproape de cel mai ridicat nivel din 2024.
Specialiștii avertizează că o creștere de durată a prețurilor la petrol ar putea pune presiune pe economiile din întreaga lume și ar putea duce la majorarea ratelor dobânzilor.
Avertismentul FMI
Directorul Fondului Monetar Internațional, Kristalina Georgieva, a avertizat că economia globală este din nou testată de conflictul din Orientul Mijlociu.
Creșterea prețurilor la energie poate reduce puterea de cumpărare a populației și poate încetini ritmul de creștere economică la nivel mondial.
Strâmtoarea Ormuz, punctul cheie al pieței petrolului
Un factor decisiv pentru evoluția pieței rămâne situația din Strâmtoarea Ormuz, una dintre cele mai importante rute energetice ale lumii. Aproximativ 20% din petrolul global este transportat prin acest culoar maritim situat în largul coastelor Iranului.
Orice blocaj sau escaladare militară în zonă poate duce la scumpiri rapide ale petrolului și combustibililor.
Efecte deja vizibile pe piață
Creșterea prețului petrolului începe să se simtă și la pompă. În Statele Unite, prețul mediu al benzinei a urcat la 3,25 dolari pe galon, cu aproximativ 9% mai mult decât în urmă cu o săptămână.
Unii analiști avertizează că, dacă petrolul ar ajunge la 100 de dolari pe baril și ar rămâne la acest nivel o perioadă mai lungă, impactul asupra economiei globale ar putea fi semnificativ.
Turbulențele de pe piața petrolului s-au reflectat și în evoluția acțiunilor. Companiile aeriene au fost printre cele mai afectate, deoarece combustibilul reprezintă una dintre cele mai mari cheltuieli din industrie.
Acțiunile American Airlines au scăzut cu 5,4%, United Airlines cu 5%, iar Delta Air Lines cu 3,9%.
În același timp, bursele din Europa au înregistrat pierderi, cu indicele CAC 40 din Franța în scădere cu 1,5% și DAX din Germania cu 1,6%.
Specialiștii spun însă că piețele financiare au demonstrat de-a lungul timpului o capacitate rapidă de revenire după conflictele din Orientul Mijlociu, cu condiția ca prețurile petrolului să nu rămână ridicate pentru o perioadă lungă.