Când adolescența s-a întors la Arenele Romane: Three Days Grace și Breaking Benjamin au făcut două seri de rock memorabile REVIEW

Există trupe care rămân legate de o anumită perioadă din viață, indiferent câți ani trec și câte alte genuri muzicale ajungi să asculți între timp. Pentru mine, Three Days Grace și Breaking Benjamin sunt exact genul acesta de nume: trupe pe care le ascultam obsesiv în adolescență, când fiecare vers despre furie, anxietate, despărțiri sau supraviețuire părea scris special pentru tine.

Doar că muzica lor nu a rămas blocată acolo. A funcționat la fel de bine și mai târziu, ca adult, poate chiar mai bine în anumite momente. I-am ascultat cu alte urechi, i-am privit cu alți ochi… De aceea, cele două concerte de la Arenele Romane, Three Days Grace pe 26 iunie și Breaking Benjamin pe 27 iunie, au fost mai mult decât niște seri foarte bune de rock alternativ. Au fost două întâlniri cu piese pe care le știi din reflex, cu refrene pe care nu le-ai mai cântat de ani întregi cu voce tare și cu sentimentul că timpul s-a dat puțin înapoi.

Concertul Three Days Grace, între revenirea lui Adam Gontier și hiturile care nu îmbătrânesc

Three Days Grace au urcat pe scena Arenelor Romane pe 26 iunie, iar emoția de a-i vedea a fost amplificată de întrebarea pe care probabil și-au pus-o mulți fani: cum sună, live, actuala formulă cu Adam Gontier și Matt Walst împărțind partea vocală? Răspunsul este simplu: foarte bine. Cei doi nu par să concureze unul cu celălalt, ci se completează natural, iar această formulă dă pieselor vechi o energie diferită.

Povestea trupei merită spusă pe scurt. Three Days Grace a fost fondată de Adam Gontier, Brad Walst și Neil Sanderson, iar Barry Stock avea să completeze formula clasică la chitară. Adam Gontier a părăsit trupa în 2013, iar Matt Walst, fratele basistului Brad Walst, a devenit noua voce. În 2024, Gontier s-a întors, dar nu pentru a-l înlocui pe Matt, ci pentru a cânta împreună cu el. Astăzi, trupa îi are în componență pe Adam Gontier și Matt Walst la voce, Barry Stock la chitară, Brad Walst la bas și Neil Sanderson la tobe.

Vezi și:

Ce urmează după episodul de caniculă extremă. Zonele din România lovite de furtuni și vreme rea

Pe scenă, Three Days Grace s-au auzit foarte bine: puternic, clar și cu acel echilibru rar în care nu se pierde nici vocea, nici chitara, nici tobele. „Animal I Have Become”, „Pain”, „I Hate Everything About You”, „Time of Dying”, „World So Cold”, „Just Like You” și „Riot” au fost, evident, momentele pe care publicul le aștepta cel mai mult. Sunt piese care nu trăiesc doar din nostalgie. După atâția ani, încă au aceeași forță, iar refrenele lor rămân imposibil de ignorat.

Au existat și melodii mai noi, precum „Dominate”, „Kill Me Fast”, „Apologies”, „Don’t Wanna Go Home Tonight” și „Mayday”, care au arătat că trupa nu stă doar în propriul trecut. Totuși, cele mai intense reacții au venit la piesele care au definit adolescența unei generații. Când a început „Never Too Late”, o parte uriașă din Arene părea că știe fiecare cuvânt.

Three Days Grace, la Arenele Romane/Foto: Ozana Mazilu (Playtech)

Three Days Grace, la Arenele Romane/Foto: Ozana Mazilu (Playtech)

Three Days Grace, la Arenele Romane/Foto: Ozana Mazilu (Playtech)

Singurul moment frustrant al serii a fost concertul Lacuna Coil. Nu știu cauza, dar Italiencei Cristina Scabbia și colegilor ei li s-a făcut un mare deserviciu de sunet: instrumentele erau mult peste voce, iar piesele nu aveau claritatea pe care o merita o trupă cu o asemenea experiență live. Din fericire, Three Days Grace au reparat rapid atmosfera și au încheiat seara cu un show foarte tare, care a meritat așteptarea.

Lacuna Coil, în deschiderea Three Days Grace, la Arenele Romane/Foto: Ozana Mazilu (Playtech)

Breaking Benjamin, nostalgia dusă la un alt nivel

A doua seară, pe 27 iunie, a venit cu un alt tip de emoție. Breaking Benjamin au cântat la Arenele Romane într-un concert care a funcționat ca o întoarcere directă în perioada în care „The Diary of Jane”, „Breath”, „So Cold” și „I Will Not Bow” erau nelipsite din playlisturi. Pentru mine, Breaking Benjamin au fost mereu trupa pe care o ascultai când voiai ceva mai apăsat, mai melancolic și mai dramatic decât rockul radiofonic obișnuit.

Breaking Benjamin, la Arenele Romane/Foto: Ozana Mazilu (Playtech)

Breaking Benjamin, la Arenele Romane/Foto: Ozana Mazilu (Playtech)

Setul a fost exact ce speram: un tur generos prin piesele care au făcut trupa atât de importantă pentru fanii rockului alternativ. „I Will Not Bow”, „Until the End”, „Evil Angel”, „Crawl”, „Blow Me Away”, „So Cold”, „Polyamorous”, „Dear Agony”, „Breath”, „Dance With the Devil” au format coloana vertebrală a serii. Finalul cu „The Diary of Jane” a fost unul dintre acele momente în care publicul cântă atât de tare, încât trupa pare că devenea aproape secundară.

Unul dintre cele mai simpatice momente a fost apariția lui Ben Burnley pe scenă alături de fiul său. Acesta a cântat și vocal, dar a pus și mâna pe chitară, iar momentul a avut o naturalețe foarte plăcută. Într-un concert cu multă nostalgie și melancolie, scena tată-fiu a adus ceva cald și personal, fără să pară deloc forțată.

Ben Burnley a vorbit și despre faptul că nu zboară cu avionul, din cauza fobiei de înălțimi și de zbor. Nu este deloc întâmplător că unul dintre cele mai cunoscute albume Breaking Benjamin se numește „Phobia”. Solistul a povestit că a trebuit să ajungă în Europa prin alte metode și nu a intrat în multe detalii despre traseu, însă a părut sincer bucuros că a reușit să ajungă la București. A lăsat de înțeles că își dorește să revină mai des, poate chiar anual, iar reacția publicului a fost pe măsură.

Ambele seri au avut, evident, aceeași problemă tipic românească de concert: cozile la toalete și la baruri. Poți avea trupe excelente, public entuziast și o atmosferă foarte bună, dar pare imposibil să nu pierzi o parte prea mare din show dacă vrei apă sau ai nevoie la baie. În rest, însă, cele două seri de la Arenele Romane au fost foarte tari.

Three Days Grace și Breaking Benjamin au oferit două concerte diferite ca energie, dar unite de același sentiment. Muzica adolescenței nu dispare. Se schimbă doar omul care o ascultă. Am plecat cu vocea obosită, cu refrene care îmi rulau încă în cap și cu senzația că nostalgia chiar merită trăită live, atunci când piesele sunt atât de bune încât încă reușesc să vorbească cu tine, indiferent de vârstă.

Review concerte rock, Arenele Romane/Foto: Ozana Mazilu (Playtech)

Cât costă o apă plată la 500 ml pe litoralul românesc. Un turist a fotografiat prețul pentru dovadă: „Prețuri de Miami”