Câinele care rescrie istoria: cel mai vechi exemplar confirmat genetic a trăit acum 15.800 de ani

Legătura dintre oameni și câini pare să fie chiar mai veche decât credeau cercetătorii până acum. Două studii publicate recent în revista Nature mută înapoi cronologia domesticirii câinelui și aduc în prim-plan un exemplar descoperit la Pınarbașı, în actuala Turcie, datat la aproximativ 15.800 de ani. Descoperirea este importantă nu doar pentru că stabilește un nou record, ci și pentru că arată că acești câini trăiau deja alături de comunități de vânători-culegători cu mii de ani înainte de apariția agriculturii.

Până acum, cele mai vechi dovezi genetice clare pentru câini domesticiți erau mai recente cu aproape 5.000 de ani. Noul tablou sugerează că procesul de separare dintre câini și lupi s-a produs cu mult înainte, probabil înainte de maximul ultimei glaciațiuni, adică înainte de 24.000 de ani în urmă, deși specialiștii spun că există încă un grad mare de incertitudine privind momentul exact. Ce este însă tot mai clar este faptul că, la sfârșitul Epocii Glaciare, câinii nu mai erau o apariție rară, ci făceau deja parte din viața oamenilor din mai multe regiuni ale Eurasiei.

Descoperirea care schimbă cronologia domesticirii

Exemplarul de la Pınarbașı, identificat pe baza ADN-ului extras din resturi osoase, este considerat în acest moment cel mai vechi câine cunoscut și confirmat genetic. Situl din Turcia a fost folosit de comunități umane de vânători-culegători, iar cercetătorii spun că animalul provenea dintr-o populație veche de lupi diferită de lupii moderni. Cu alte cuvinte, nu vorbim despre un lup aflat întâmplător în apropierea oamenilor, ci despre un animal care aparținea deja unei linii distincte, aflate pe drumul domesticirii sau chiar dincolo de acel prag.

Importanța descoperirii este amplificată de faptul că nu vine singură. În același val de cercetări au mai fost identificate alte câteva exemplare foarte vechi, datate între 15.800 și 14.300 de ani, inclusiv resturi canine din Gough’s Cave, în apropiere de Cheddar, în Anglia, și din Elveția. Asta înseamnă că acești câini nu reprezentau un fenomen izolat, local, ci o prezență deja răspândită în vestul Eurasiei. Cercetătorii spun că până în urmă cu cel puțin 14.000 de ani, câinii erau distribuiți pe arii vaste și deveniseră o componentă stabilă a culturii umane, într-o lume care încă nu cunoștea fermele, satele agricole și domesticirea altor animale precum caprele, oile sau vitele.

Vezi și:

Alertă meteo de furtuni în București și alte 12 județe până la ora 23:00. Sunt așteptate vijelii, grindină și ploi torențiale

Un alt aspect esențial este metoda folosită. Scheletele câinilor timpurii și ale lupilor sunt extrem de asemănătoare, iar diferențierea pe baza formei oaselor este adesea dificilă sau chiar imposibilă. De aceea, genetica a devenit cheia marilor clarificări din ultimii ani. În unul dintre studii, cercetătorii au analizat 216 resturi antice, vechi între 46.000 și 2.000 de ani, din mai multe țări europene și din Turcia. Ei au reușit să identifice 46 de câini și 95 de lupi, într-unul dintre cele mai ample proiecte de acest tip realizate până acum.

Foto: Nature

Ce spun noile date despre relația dintre om și câine

Poate cel mai fascinant rezultat al acestor studii este că relația dintre oameni și câini pare să fi fost profundă încă de la început. La Pınarbașı există dovezi de înmormântări umane și canine în același context arheologic, iar cercetătorii cred că animalele erau suficient de importante pentru a fi tratate ritualic. În plus, analiza a indicat că acești câini erau hrăniți de oameni, inclusiv cu pește, ceea ce întărește ideea unei relații apropiate și constante, nu a unei simple toleranțe reciproce între prădători care împărțeau același teritoriu.

Această apropiere este relevantă și pentru înțelegerea motivului pentru care câinele a fost primul animal domesticit de om. Spre deosebire de alte specii, domesticite mai târziu în mod clar pentru lapte, carne, lână sau muncă, câinele pare să fi ocupat de la început un loc mai complex. Sigur, ar fi putut ajuta la vânătoare, la pază sau la detectarea pericolelor, funcționând ca un fel de sistem de alarmă al Epocii Glaciare. Dar oamenii de știință subliniază și un rol mai greu de măsurat arheologic: compania. Faptul că, în multe epoci și culturi, câinii nu au avut un rol strict utilitar susține ideea că apropierea emoțională dintre om și câine este extrem de veche.

Vezi și:

Câinele tău poate suferi în tăcere, iar tu să nu-ți dai seama: semnele discrete de durere pe care mulți stăpâni le ratează, conform cercetătorilor

A crezut că a cumpărat un cățel, dar era o vulpe: descoperirea care a șocat o femeie

Noile date genetice arată și că acești câini timpurii erau mai apropiați de strămoșii raselor europene și din Orientul Mijlociu de astăzi, cum sunt boxerii sau saluki, decât de rasele arctice, precum husky siberian. Asta sugerează că marile linii genetice canine erau deja conturate încă din Paleoliticul superior. Altfel spus, moștenirea acelor câini de acum aproape 16.000 de ani nu a dispărut complet, ci continuă într-o anumită măsură și în câinii moderni.

Misterele rămase și de ce contează această descoperire

Chiar dacă studiile oferă cele mai solide dovezi de până acum, marile întrebări nu au dispărut. Cercetătorii nu pot spune încă precis unde a avut loc pentru prima dată domesticirea câinelui și nici de ce a început acest proces. Ipoteza dominantă este că evenimentul s-a produs undeva în Asia, dar regiunea exactă rămâne necunoscută. De asemenea, nu este încă stabilit dacă domesticirea a fost un proces rapid sau unul desfășurat pe perioade foarte lungi, în care anumite populații de lupi s-au apropiat treptat de taberele umane, iar oamenii au tolerat și apoi au încurajat această apropiere.

Descoperirea contează enorm pentru că schimbă nu doar istoria câinelui, ci și istoria omului. Dacă aceste animale erau deja răspândite printre grupurile de vânători-culegători înainte de agricultură, atunci câinele a însoțit omenirea în unele dintre cele mai dure și mai transformative etape ale existenței sale: finalul ultimei glaciațiuni, migrațiile, adaptarea la medii diferite și formarea unor comunități din ce în ce mai complexe. Câinele nu apare, așadar, ca un produs secundar al civilizației, ci ca unul dintre partenerii ei timpurii.

Mai este un detaliu care face această poveste și mai puternică. Primii câini nu semănau, probabil, cu multitudinea de rase spectaculoase de astăzi. Erau, cel mai probabil, animale încă foarte apropiate ca aspect de lupii din care proveneau. Și totuși, chiar și în acea formă timpurie, ei reușiseră deja să ocupe un loc special lângă oameni. Tocmai aici stă forța acestor studii: în ideea că prietenia dintre om și câine nu este o invenție recentă, ci o relație construită în zeci de secole de conviețuire, adaptare și încredere reciprocă. Iar câinele de la Pınarbașı, vechi de 15.800 de ani, devine acum cel mai vechi martor cunoscut al acestei alianțe care a supraviețuit până în prezent.

ONU lansează un avertisment alarmant: fenomenul El Niño ar putea provoca efecte extreme la nivel mondial anul acesta