„Banii puşi la bancă în timpul căsniciei pe numele lui se împart la divorţ?”. Ce spune legea în România
Banii economisiți în timpul căsătoriei pot fi împărțiți la partaj chiar dacă sunt într-un cont deschis doar pe numele soțului. Dacă soții au regimul comunității legale, economiile provenite din salariile scadente în timpul acestuia sunt, în principiu, comune, însă sumele primite prin moștenire, anumite donații sau banii proprii de dinaintea căsătoriei au un regim diferit.
Numele de pe cont nu stabilește singur cui aparțin economiile
Dacă toate economiile familiei sunt păstrate în contul unuia dintre soți, celălalt nu își pierde drepturile doar pentru că nu apare în documentele bancare. Trebuie verificat regimul matrimonial și proveniența sumelor.
În cazul comunității legale, articolul 339 din Codul civil stabilește că bunurile dobândite în timpul acestui regim de oricare dintre soți sunt bunuri comune în devălmășie. Articolul 341 precizează că veniturile din muncă sunt comune dacă dreptul la încasarea lor devine scadent în timpul comunității.
Prin urmare, faptul că salariul intră în contul personal al soțului și este transferat ulterior într-un depozit deschis tot pe numele lui nu transformă automat economiile în bani exclusiv personali. Regula se aplică în egală măsură și unui cont deschis numai pe numele soției.
Dreptul de a utiliza contul în relația cu banca este diferit de drepturile soților asupra economiilor. Articolul 317 permite fiecărui soț să constituie singur depozite și să efectueze operațiuni bancare, iar titularul poate dispune de fonduri inclusiv după divorț, dacă o hotărâre judecătorească executorie nu stabilește altfel.
Ce bani pot rămâne exclusiv ai titularului
Nu orice sumă depusă la bancă în timpul căsătoriei devine comună. Contează de unde provin banii, nu doar ziua în care au ajuns în cont.
Articolul 340 din Codul civil include între bunurile proprii cele dobândite prin moștenire sau donație, cu excepția situației în care persoana care le transmite prevede expres că vor fi comune. Tot proprii sunt, în condițiile legii, sumele care înlocuiesc un bun propriu.
De exemplu, dacă un soț vinde un apartament care îi aparținea exclusiv și depune prețul într-un cont, banii pot păstra caracterul de bun propriu. Proveniența lor trebuie însă să poată fi demonstrată.
La fel, economiile existente înaintea căsătoriei nu devin automat comune prin simpla păstrare în bancă după nuntă. Dacă în același cont intră ulterior salarii și alte sume comune, documentele privind încasările și transferurile ajută la delimitarea lor.
Împărțirea în jumătăți este regula de pornire, nu un rezultat garantat
La lichidarea comunității, fiecare soț își preia bunurile proprii, apoi sunt împărțite bunurile comune și sunt regularizate datoriile. Articolul 357 prevede că partea fiecăruia se stabilește în funcție de contribuția la dobândirea bunurilor comune și la îndeplinirea obligațiilor comune.
Până la proba contrară, contribuția soților este prezumată egală. Unul dintre ei poate susține că i se cuvine o cotă mai mare, dar trebuie să dovedească împrejurările pe care își întemeiază cererea.
Un salariu mai mare nu înseamnă, singur, că toate economiile îi aparțin celui care l-a încasat. Codul civil recunoaște, prin articolul 326, și munca în gospodărie și pentru creșterea copiilor drept contribuție la cheltuielile căsătoriei.
Dacă soții au ales separația de bunuri prin convenție matrimonială, analiza este diferită. Potrivit articolului 360, fiecare este proprietar exclusiv asupra bunurilor dobândite înaintea căsătoriei și asupra celor dobândite ulterior în nume propriu, cu respectarea regulilor aplicabile acestui regim.
Ce documente contează și cum se face partajul
Extrasele de cont, documentele privind salariile, certificatele de moștenitor, actele de donație și contractele de vânzare pot explica proveniența economiilor. Atunci când un cont conține atât bani proprii, cât și comuni, istoricul operațiunilor poate fi esențial.
Divorțul nu determină banca să transfere automat jumătate din sold către celălalt soț. Lichidarea comunității se poate face prin act autentic notarial, dacă există înțelegere, sau prin hotărâre judecătorească.
Contează și momentul încetării regimului matrimonial. Conform articolului 385, în cazul divorțului acesta încetează între soți la data introducerii cererii, însă instanța poate constata, la cerere, încetarea de la data separării în fapt.
De aceea, simpla afirmație că banii au fost depuși „în timpul căsătoriei” nu rezolvă toate situațiile. Pentru stabilirea sumelor care intră la partaj sunt relevante proveniența lor, perioada în care au fost dobândite și regimul matrimonial aplicabil.