Așa mirosea Pompeii înainte de dezastru: surpriza descoperită în cenușa rămasă pe altarele caselor romane
Pompeii este una dintre acele așezări antice care par să fi fost înghețate în timp. Erupția Vezuviului din anul 79 a distrus orașul, dar în același timp a conservat detalii uimitoare despre viața de zi cu zi a romanilor, de la clădiri și alimente până la obiecte domestice și urme ale ritualurilor religioase. Acum, o nouă cercetare adaugă o dimensiune neașteptată acestei istorii: mirosul. Mai exact, oamenii de știință au reușit să afle ce substanțe ardeau locuitorii din Pompeii în cățui și arzătoare de tămâie folosite pe altarele casnice.
Studiul, publicat recent în revista Antiquity, a analizat reziduurile de cenușă din două arzătoare de tămâie descoperite la Pompeii și într-o vilă din apropiere, la Boscoreale. Cercetătorii au folosit tehnici moderne de laborator și au identificat nu doar plante locale, ci și urme ale unor rășini exotice provenite, cel mai probabil, din Asia sau din Africa subsahariană. Descoperirea este importantă pentru că oferă prima dovadă arheologică directă despre ce se ardea efectiv în cadrul cultului domestic pompeian.
Ce ardeau romanii în casele lor
Multă vreme, istoricii au știut din texte antice că romanii foloseau tămâie și alte substanțe aromatice în ritualuri religioase. Ce lipsea era confirmarea materială clară din obiecte concrete, păstrate în context. Cenușa sigilată de erupția Vezuviului a făcut posibil exact acest lucru. Analiza a arătat că în cele două recipiente au fost arse plante lemnoase, probabil atât ca ofrandă, cât și ca material de combustie, alături de urme care indică plante din familia laurului sau sâmburoase.
Una dintre cele mai interesante descoperiri este însă prezența rășinilor din familia Burseraceae, asociate cu surse îndepărtate din Asia sau Africa subsahariană. Asta înseamnă că mirosul dintr-o casă din Pompeii nu venea doar din plante mediteraneene ușor de găsit în jurul orașului, ci și din ingrediente aduse de la mii de kilometri distanță. Cu alte cuvinte, parfumul ritualurilor domestice dintr-un oraș roman era legat direct de rețele comerciale internaționale extrem de vaste.
Cercetătorii au identificat și indicii ale unui produs din struguri într-unul dintre arzătoare, posibil vin sau o substanță derivată din el. Acest detaliu se potrivește cu reprezentările și descrierile antice despre folosirea vinului în ritualuri religioase romane. Descoperirea sugerează că aromele dintr-o locuință pompeiană puteau combina fum de lemn, note rășinoase exotice și accente dulci sau acide provenite din struguri ori vin.
:format(webp)/https://playtech.ro/wp-content/uploads/2026/04/pompeii-burner-embed-800x567.jpg)
Arzător de tămâie din Pompeii, cu reziduurile de cenușă analizate. Imagine: Parcul Arheologic din Pompeii / Foto: Johannes Eber
Ce spune această descoperire despre lumea romană
Noutatea nu ține doar de curiozitatea legată de mirosuri, ci și de imaginea mai amplă a lumii romane. Pompeii apare încă o dată nu ca un oraș provincial izolat, ci ca un loc conectat la schimburi comerciale uriașe. Faptul că locuitorii foloseau în viața religioasă domestică rășini aduse din regiuni tropicale arată cât de departe ajungeau bunurile și influențele în Antichitate. Ritualul de acasă, aparent intim și local, era de fapt legat de o economie globală a vremii.
În același timp, studiul arată cât de mult poate schimba știința modernă interpretarea trecutului. Arheologia clasică oferă obiectele și contextul, dar analizele biomoleculare și microscopice pot spune exact ce conțineau acele obiecte și cum erau folosite. Iar în cazul Pompeiiului, asta înseamnă că nu mai vorbim doar despre ce vedeau locuitorii orașului înainte de erupție, ci și despre ce simțeau.
Pe scurt, înainte ca Vezuviul să acopere totul cu cenușă și piatră ponce, Pompeii nu mirosea doar a oraș roman aglomerat. În casele oamenilor se ridica fum parfumat din rășini exotice, plante locale și, posibil, vin folosit ritualic. Este un detaliu mic la prima vedere, dar care apropie surprinzător de mult lumea de atunci de sensibilitatea noastră de azi: și romanii își construiau sacrul nu doar prin imagini și gesturi, ci și prin miros.