Ambasada Greciei la București, serie de clarificări despre peştele-iepure. Tot ce trebuie să ştie turiştii: „Situaţia necesită informare corectă”
Informațiile apărute în ultima perioadă despre prezența peștelui-iepure în apele Greciei au stârnit numeroase reacții și întrebări în rândul turiștilor care se pregătesc să își petreacă vacanța pe litoralul elen. În acest context, Ambasada Greciei la București a transmis o serie de precizări oficiale, subliniind că situația trebuie analizată pe baza datelor științifice și nu a informațiilor neverificate apărute în spațiul public sau pe rețelele sociale.
Specialiștii spun că nu există dovezi privind atacuri asupra înotătorilor
Precizările vin după ce în ultimele zile au circulat numeroase informații referitoare la presupuse atacuri ale așa-numitului pește-iepure asupra persoanelor aflate în apă.
Potrivit Centrului Elen pentru Cercetări Marine (ELKETHE), principalul organism public din Grecia specializat în studiul mediului marin, nu există dovezi științifice care să confirme astfel de incidente în cazul înotătorilor.
Instituția a intervenit public după apariția unor materiale distribuite atât în presă, cât și pe platformele sociale, pentru a clarifica situația și pentru a combate informațiile care nu au fost verificate.
Specialiștii au explicat că în Grecia și în alte state mediteraneene nu există un sistem oficial de raportare a unor astfel de incidente, iar informațiile care au circulat recent nu au fost confirmate prin date științifice.
De asemenea, experții au transmis că răspândirea unor informații neverificate poate genera panică și nesiguranță nejustificată în rândul populației și al turiștilor.
Un singur caz confirmat de rănire
Conform datelor prezentate de Centrul Elen pentru Cercetări Marine, există un singur caz confirmat de rănire a unei înotătoare, înregistrat în anul 2022, pe insula Creta.
În afara acestui incident, cazurile despre care s-a discutat recent pe rețelele sociale nu au fost confirmate de specialiști.
Autoritățile subliniază că monitorizează constant situația și că evaluările sunt realizate pe baza informațiilor colectate de cercetători și de instituțiile implicate în gestionarea mediului marin.
Totodată, ELKETHE urmărește în mod sistematic răspândirea lagocefalului și impactul pe care această specie îl poate avea asupra ecosistemului marin și asupra activităților de pescuit.
Plan de acțiune pentru gestionarea speciei
Autoritățile elene au precizat că în cursul anului 2024 a fost elaborat un Plan de Acțiune dedicat gestionării acestei specii.
Documentul include propuneri privind monitorizarea, controlul și posibila valorificare a lagocefalului. Măsurile sunt dezvoltate în colaborare cu ministerele competente și cu instituțiile implicate în administrarea resurselor marine.
În paralel, a fost propus și un program-pilot de pescuit subvenționat destinat pescarilor profesioniști de coastă. Inițiativa urmează modelul aplicat în Cipru și a fost deja transmisă Comisiei Europene pentru analiză și aprobare.
Prin aceste măsuri, autoritățile urmăresc gestionarea prezenței speciei și monitorizarea efectelor sale asupra mediului marin.
Recomandările transmise turiștilor
În comunicatul transmis, autoritățile au inclus și o serie de recomandări adresate persoanelor care merg la plajă sau practică pescuit recreativ.
„- Oamenii de știință îi îndeamnă pe cei care frecventează plajele sau practică pescuitul recreativ să dea dovadă de calm și prudență.
Să nu ne apropiem, să nu atingem și să nu hrănim animale sălbatice, fie marine, fie terestre.
Să manipulăm lagocefalul doar dacă este absolut necesar și întotdeauna folosind mănuși speciale groase de protecție.
Să nu consumăm niciodată lagocefal.
Să nu consumăm niciun pește sau alt organism marin dacă nu suntem absolut siguri că este sigur pentru consum.”Reprezentanții Centrului Elen pentru Cercetări Marine au insistat asupra necesității unei informări corecte și echilibrate.
„Centrul Elen pentru Cercetări Marine (ELKETHE) subliniază că situația necesită informare corectă, prudență și dovezi științifice, nu exagerări și panică”, se arată în comunicatul citat de autorități.
Precizările vin după avertismentul emis de Crucea Roșie
Clarificările transmise de Ambasada Greciei la București apar după ce Crucea Roșie din Grecia a lansat un avertisment referitor la creșterea numărului de întâlniri cu pești-iepure pe plajele din sudul țării.
Instituția le-a recomandat turiștilor și înotătorilor să manifeste prudență pentru a evita eventualele mușcături.
În același timp, autoritățile elene insistă că, în prezent, nu există dovezi științifice care să confirme existența unor atacuri asupra înotătorilor și îi îndeamnă pe turiști să se informeze din surse oficiale și să respecte recomandările specialiștilor.