Vasile Bănescu, despre acceptarea cuplurilor de același sex: ”Dumnezeu e singurul judecător” VIDEO EXCLUSIV
Vasile Bănescu, fostul purtător de cuvânt al Bisericii Ortodoxe Române, vorbește pe șleau despre problema holosexualității, despre toleranță și despre ce crede el că ar trebui să facă BOR. În paralel cu Papa Francisc, el explică că orientările sexuale nu trebuie judecate de cineva, explică ce înseamnă păcatul și în ce condiții ar trebui persoanele care formează cupluri de același sex să fie acceptate de Biserică.
- Papa Francisc a fost un modernizator. A fost primul care a spus că binecuvântarea poate fi oferită și cuplurilor de același sex. Cum vede un teolog, și nu este o poziție oficială a BOR, și vă întreb dacă și Biserica Ortodoxă va trebui să meargă în direcția aceasta?
Inițial, când am aflat de lucrul acesta în mod cert am avut o reticență. Pentru că, pe scurt, homosexualitatea este în fața lui Dumnezeu, păcat. Ce înseamnă păcat? Cuvântul păcat, în limba greacă, cuvântul ”Hamartia”, vine de la un verb care înseamnă la arunca la țintă și a rata. Păcatul nu e ceea ce își imaginează permanent omul.
Păcătuiesc că beau un pahar de vin, păcătuiesc că beau cafea în post, sau păcătuiesc în lucruri fără niciun fel de relevanță? A ajuns, evident, o noțiune foarte puțin înșeleasă ideea de păcat, ca și ideea de libertate. Vcel mai des folosit cuvânt și cel mai prost înșeles cuvânt.
Păcatul este ceea ce te face, în perseverență, să își ratezi scopul înalt al vieții. A perservera într-un păcat mare, precum acesta care e împotriva firii, homosexualitatea nu e compatibilă cu firea omului, cu firea omenească, dar în sensul acesta este un păcat. Nu că Dumnezeu va trimite un fulger ca Zeus, și te va distruge pe tine că faci păcatul respectiv…
”Dumnezeu nu e vreun satrap”
Ci, ca orice părinte iubitor și e singura sintagmă care îl poate defini pe Dumnezeu, nu e vreun satrap, nu e un judecător care aruncă spre noi cu sentințe și pedepse, îți pui problema în calitate de copil al Lui dacă ții cont de ce a spus el, de lucruri consemnate de istoria umanității, de tradiție, de Scriptură, ca om credincios. Dacă nu ești credincios, firește, poți să fii animalic, cum vrei tu, și nu e nicio trimitere…
Dar, Papa despre care faceți pomenire, vrednicul de amintire Papa Francisc, într-adevăr a însemnat, pentru istoria recentă catolică, o figură foarte luminoască pentru societate. Pentru că acest om, provenind dintr-o zonă diferită de zona europeană, s-a format și a trăit în America de Sud, în sânul unei societăți sfâșiate de mari probleme, de sărăcie…
A trăit în mijlocul acelor oameni. Și-a dezvoltat o capacitate de empatie care rara se întâlnește, și rar se manifestă la un nivel atât de înalt într-o instituție. Mai ales în Biserică. Ajungând pe această treaptă el a dorit să aplice principiile evanghelice. Inclusiv acesta al iubirii fără chestionări al celui iubit, într-un mod foarte avansat.
De aceea, mențiunea lui, când a spus ”cine sunt eu să judec pe cineva” se referea la faptul că nu că nu știa Scriptura, că nu știa că homosexualitatea e un păcat. Papa Francisc era un om profund inteligent, un om extraordinar de bine pregătit. Era Iezuit. Iezuiții sunt, prin excelență, intelectualii Bisericii Catolice, la nivel de ordin. Sunt consacrați la nivelul acesta.
”Papa Francisc nu putea fi bănuit de ignoranță, sau de trădare a Evangheliei”
Așadar, Papa Francisc nu putea fi bănuit de ignoranță, sau de trădare a Evangheliei. Dar când a spus ”cine sunt eu să judec” a vrut să spună că el nu se substituie lui Dumnezeu. Nu e o întrebare catolică, e o întrebare creștină. Asta însemană că Dumnezeu e singurul judecător și că noi, cum spune Hristos, ”nu judecați ca să nu fiți judecați”. Adică nu îți asuma tu judecata unui om pentru că nu ai acces la inima lui, cum are Dumnezeu. Aceasta a fost…
În legătură cu binecuvântarea respectivă, era vorba de de o binecuvântare extra-liturgică. Nu avea legătură cu spațiul Bisericii. Și, în viziunea mea, fără să fiu eu cel care cunoștea ce a gândit Papa în momentul respectiv, cred că a spus lucrul acesta ca un fel de ”captatio benevolentiae” pentru acești oameni care nu trebuie stigmatizați, nu trebuie excluși din zona pastorației creștine, nu trebuie îmbrânciți afară din Biserică. El a încercat, într-un mod care, sigur, a scandalizat, să pună accentele cum nu le-a pus nimeni până la el.
Asta nu înseamnă că Papa Francisc era de acord cu homosexualitatea, nu înseamnă că o încuraja, sau că încuraja căsătoriile lor. Asta e cheia în care eu am ales să înțeleg această expresie. Binecuvântare în sensul de ocrotire. Nu are un homosexual dreptul să își dorească mila lui Dumnezeu?
”Despre milă e vorba”
Despre milă e vorba. În creștinism, în ortodoxie, rugăciunea fundamentală este ”Doamne, Isuse Hristoase, miluiește-mă pe mine, păcătosul”. Această rugăciune o poate spune un homosexual la fel de bine ca un heterosexual. A implora mila lui Dumnezeu este ca ceva care urcă din adâncul inimii noastre.
Iar un homosexual, conștient, stingherit poate, de această orientare pe care o are, cred că poate fi cineva care se problematizează adânc și își pune problema invocării milei lui Dumnezeu pentru el. Și nu noi trebuie să judecăm dacă Dumnezeu acordă mila Lui fiecăruia dintre noi.
Și totuși, Biserica Ortodoxă ar trebui să facă același lucru? Public?
Nu știu. Biserica Ortodoxă nu înseamnă doar instituția care vorbește prin anumiți reprezentanți ai ei. Biserica este corpul ecleziastic, comunitar, care ne include pe toți și care trăiește, la modul firesc, la nivelul vieții, pofund creștine, hrănindu-se din Cărțile Scripturii, din Mesajul lui Hristos, din operele marilor sfinți din primele opt secole, dar și după. Dacă analizăm tot acest tezaur, vedem că în el capătă contur foarte bun, clar, acest numitor comun, adică mila pentru celălalt.
Dacă lucrurile astea ar trebui exprimate mai clar, da, sunt de acord, trebuie exprimate! Evanghelia trebuie tradusă pentru umul din secolul 21. Pentru omul din București, din 2025, care riscă să confunde Paștele cu Crăciunul. Asta indică un analfabetism religios care, din păcate, face rău Bisericii. Ea are datoria să expliciteze, din ce în ce mai mult, ceea ce, de altfel, o reprezintă.
”Trebuie să ieșim în întâmpinarea, inclusiv a homosexualilor”
A sta, ca exponat, în vitrina societății, invocând doar un trecut în care ai făcut lucruri, absolut clare, benefice pentru societate, nu mai e suficient astăzi. Trebuie să ieșim în întâmpinarea, inclusiv a homosexualilor, inclusiv a oricărui declasat dintr-o societate. A făcut-o Hristos care prețuia mai mult compania unor declasați ai vremii lui decât compania intelectualilor sau preoților.