Sfântul Petru, primul Papă din istoria religiei, ar fi fost ales chiar de Iisus Hristos. Povestea papalității, de la Apostolul Mântuitorului la Leon al XIV-lea

Pe 8 mai 2025, cardinalul american Robert Prevost a fost ales în fruntea Bisericii Catolice, devenind primul papă originar din Statele Unite. Sub numele de Papa Leon al XIV-lea, el marchează o nouă etapă în istoria papalității, o instituție care, deși ancorată în tradiție, continuă să se transforme odată cu lumea modernă.

Simon Petru: de la un pescar galileean la primul papă din istorie

Papalitatea, considerată de mulți ca fiind cea mai veche instituție continuu funcțională din lume, își are rădăcinile adânc înfipte în începuturile creștinismului.

Potrivit tradiției și învățăturii Bisericii Catolice, Simon Petru, fiul lui Iona, un simplu pescar din Galileea, ar fi fost chemat de însuși Iisus Hristos pentru a fi „piatra” pe care să se clădească noua comunitate a credincioșilor.

Cuvintele Mântuitorului, consemnate în Evanghelia după Matei: „Tu ești Petru și pe această piatră voi zidi Biserica Mea”, stau la baza autorității papale de peste două milenii.

Horoscopul zilei de duminică, 18 mai 2025. Influenţa Lunii în Balanță aduce o energie aparte pentru toate zodiile

Cu ce să stropeşti trandafirii după ploaie. Vor rezista mai mult timp înfloriţi

Tradiția spune că Petru ar fi ajuns la Roma, unde a condus comunitatea creștină în vremuri de persecuție și a suferit martiriul, alături de Pavel, în timpul domniei împăratului Nero, între anii 64 și 67 d.Hr.

Descoperirile arheologice din necropola de sub Bazilica Sfântul Petru, realizate în anii 1940, au adus argumente suplimentare în sprijinul acestei tradiții.

Acolo a fost identificată o structură funerară din secolul I d.Hr., iar oasele găsite în apropiere au fost analizate și s-au dovedit a fi ale unui bărbat vârstnic, robust, care a trăit în epoca respectivă.

Inscripția grecească „Petros eni” („Petru este aici”) a fost interpretată ca o mărturie a mormântului sfântului Apostol, notează cei de la Descoperă.

În 2013, Papa Francisc a prezentat public relicvele atribuite Sfântului Petru, într-un gest fără precedent. Analizele ADN au confirmat că oasele provin de la un bărbat care a trăit în secolul I, între 60 și 70 de ani, corespunzând astfel profilului apostolului.

Deși Vaticanul evită o confirmare absolută, dovezile istorice, arheologice și literare întăresc credința că Sfântul Petru a fost primul episcop al Romei și, implicit, primul papă.

Vezi și: Filme și seriale cu și despre Papa pe care trebuie să le vezi măcar o dată. Rolul pe care Suveranul Pontif l-a avut de-a lungul istoriei

Papalitatea timpurie: persecuție, martiriu și supraviețuire

După moartea lui Petru, succesorii săi au continuat să conducă Biserica în condiții extrem de dificile. Papii din primele secole erau deseori persecutați, arestați și uciși. Sfântul Clement I, papă între 88 și 99 d.Hr., și Sixtus al II-lea (257-258) au murit ca martiri. Funcția de pontif roman era, în acea epocă, un act de curaj și sacrificiu, nu de putere.

Abia în 313 d.Hr., odată cu Edictul de la Milano emis de Constantin cel Mare, creștinismul a fost legalizat. Papa Silvestru I a condus Biserica în această perioadă de tranziție.

Ulterior, în 380, sub împăratul Teodosie I, creștinismul a devenit religia oficială a Imperiului Roman. Într-un context în care imperiul se destrăma, papalitatea a început să joace un rol stabilizator, devenind un reper moral și politic în Europa.

Papa Leon I, supranumit „cel Mare”, a rămas celebru pentru întâlnirea sa cu Attila Hunul, pe care l-a convins să cruțe Roma. Grigore cel Mare (590-604) a reformat liturghia și a trimis misionari în Anglia, contribuind decisiv la răspândirea creștinismului occidental.

Crize, corupție și reforme: fața întunecată a papalității

Perioada medievală a papalității nu a fost lipsită de controverse. În anul 897 a avut loc așa-numitul „Sinod Cadaveric”, în care Papa Ștefan al VI-lea l-a judecat postum pe predecesorul său, Formosus.

Trupul neînsuflețit al acestuia a fost dezgropat, îmbrăcat în haine papale și condamnat, într-un act grotesc care a reflectat luptele de putere din interiorul Bisericii.

Schisma din 1054 a adus o ruptură majoră în lumea creștină, împărțind-o în două ramuri: romano-catolică și ortodoxă. Papa Leon al IX-lea și patriarhul Mihail I Cerularie s-au excomunicat reciproc, act ce a marcat despărțirea ireversibilă a celor două Biserici.

În Renaștere, papalitatea a cunoscut atât un avânt artistic și intelectual, cât și o decădere morală. Papa Alexandru al VI-lea, din familia Borgia, a fost acuzat de corupție, nepotism și imoralitate.

Totuși, el a susținut mari artiști ai vremii, contribuind indirect la gloria Renașterii. Iulius al II-lea, cunoscut drept „Papa Războinicul”, a condus personal armate și l-a angajat pe Michelangelo să picteze Capela Sixtină.

Leon al X-lea (1513–1521) a dus la extrem vânzarea indulgențelor, documente care promiteau reducerea pedepsei în Purgatoriu. Această practică a devenit o afacere înfloritoare și, în același timp, un motiv de scandal.

Martin Luther a denunțat această corupție în cele 95 de teze din 1517, declanșând Reforma Protestantă. Biserica Catolică a reacționat prin Contra-Reformă și Conciliul de la Trento (1545–1563), care a eliminat unele abuzuri și a reafirmat dogmele catolice.

Vezi și: Destinul Papilor care au murit de Paște sau în Săptămâna Luminată, de-a lungul secolelor. Semnificația profundă a tristului eveniment în tradiția catolică

De la „prizonier în Vatican” la lider global al religiei catolice

În secolul al XIX-lea, papalitatea a pierdut teritoriile Statelor Papale în urma unificării Italiei. Din 1870 până în 1929, papii s-au considerat „prizonieri în Vatican”, refuzând să părăsească Palatul Apostolic. Situația s-a rezolvat prin Tratatul de la Lateran, care a recunoscut independența Vaticanului ca stat suveran.

Papa Pius al XII-lea a condus Biserica în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, fiind criticat ulterior pentru lipsa de reacție publică față de Holocaust. Succesorul său, Ioan al XXIII-lea, a inițiat Conciliul Vatican II, modernizând liturghia și deschizând Biserica către dialogul cu alte confesiuni.

Papa Ioan Paul al II-lea a fost primul pontif ne-italian după 455 de ani și una dintre cele mai influente figuri ale secolului XX. Originar din Polonia comunistă, el a jucat un rol crucial în căderea regimurilor totalitare din Europa de Est.

Mesajul său de curaj – „Nu aveți teamă!” – a inspirat mișcări ca Solidarność și a contribuit la prăbușirea zidului Berlinului. Colaborarea sa cu liderii occidentali a accelerat sfârșitul Războiului Rece.

Legenda Papesei Ioana, femeia deghizată în bărbat care ar fi urcat pe Scaunul Apostolic

Benedict al XVI-lea, succesorul lui Ioan Paul al II-lea, a rămas în istorie drept primul papă care a demisionat din Evul Mediu încoace.

Papa Francisc, ales în 2013, s-a remarcat printr-un stil simplu și accentul pus pe echitate socială, protejarea mediului și reforma instituțională. Tot el a luptat cu determinare împotriva abuzurilor sexuale comise de membri ai clerului.

O curiozitate aparte o constituie legenda Papei Ioana, o femeie care ar fi reușit să devină papă deghizată în bărbat în secolul al IX-lea. Istoricii serioși resping această poveste, dar ea reflectă fascinația și misterul ce învăluie instituția papală.

În secolul al X-lea, familii romane puternice controlau papalitatea, iar unele figuri papale, precum Ioan al XII-lea, au fost acuzate de comportamente indecente.

Numărul exact al papilor este încă dezbătut din cauza existenței „antipapilor” – persoane care au revendicat tronul pontifical în mod ilegitim.

În cei peste 2000 de ani de existență, papalitatea a trecut prin persecuții, glorie, decădere și renaștere. De la pescarii Galileii la coridoarele puterii globale, de la catacombe la marile catedrale ale lumii, succesorii lui Petru au modelat destinul a miliarde de oameni. Povestea continuă.

Vezi și: Noul Papă Léon XIV, ancorat în lumea modernă. Este activ pe rețelele de socializare și îi plac jocurile pe mobil