Sebastian Stan aduce Hollywood-ul în România cu filmul „A river’s gaze”: o întoarcere acasă cu miză emoțională

Sebastian Stan, actorul nominalizat la Oscar și cunoscut pentru rolurile sale în producții Marvel și filme independente, face în sfârșit pasul pe care l-a visat de ani de zile: o colaborare cinematografică semnificativă în România. Nu ca actor, ci ca producător. Filmul A river’s gaze, regizat de Andreea Bortun, marchează acest moment important – o poveste sensibilă și intimă despre o mamă singură și lupta ei cu un sistem care pare blocat în timp. Dar dincolo de povestea în sine, acest film este despre reconectare: cu originile, cu trecutul și cu o lume românească deseori ignorată de cinema-ul internațional.

Deși pare greu de crezut că Sebastian Stan, star de calibru internațional, a trebuit vreodată să lupte pentru un loc în industria cinematografică, realitatea este că visul său de a juca într-un film românesc s-a tot amânat. De mai bine de 15 ani, Stan a căutat scenariul potrivit care să-i permită să se reîntoarcă artistic în România. Cu A river’s gaze, actorul născut la Constanța reușește, în sfârșit, să se implice într-un proiect care vorbește direct despre rădăcinile sale.

Colaborarea cu regizoarea Andreea Bortun a venit natural. Impresionat de scurtmetrajele ei, unele ajunse și la Cannes, Stan a simțit că a găsit o voce autentică, cu o perspectivă feminină proaspătă, capabilă să aducă în prim-plan povești românești neconvenționale. A ales să sprijine filmul din postura de producător, declarând că scenariul l-a atins profund, în special prin dinamica mamă-fiu, o temă care l-a făcut să reflecteze la propria copilărie și la sacrificiile mamei sale, Georgeta, conform Variety.

Lavinia, o eroină tragică în peisajul rural românesc

La baza filmului A river’s gaze stă povestea Laviniei, o mamă singură care își crește fiul de 14 ani într-un sat din România. Filmul este împărțit în patru capitole, fiecare reprezentând un anotimp, și surprinde lupta Laviniei de a construi o viață mai bună pentru fiul ei, chiar dacă asta înseamnă să neglijeze nevoile lui emoționale din prezent.

Cum o aşteaptă Adrian Alexandrov pe Elena Udrea acasă? Fostul ministru ar da orice să fie alături de iubit şi de fetiţa lor, Eva. Foto

Prima reacție a lui Adrian Brîncoveanu după ce s-a despărțit de Andreea Marin. Cu ce se ocupă acum fostul partener al vedetei

Lavinia este o femeie impulsivă, complexă, cu vise mari, dar puține resurse. Vrea să transforme o casă dărăpănată într-un loc care să dureze – o metaforă pentru încercarea ei de a oferi stabilitate și sens. Dar în acest proces, legătura cu fiul ei se fisurează. Filmul explorează cât de mult poate duce o femeie în lipsa sprijinului comunității sau al unei rețele de sprijin emoțional.

Andreea Bortun, regizoarea și scenarista filmului, a declarat că Lavinia este „eroina noastră, în cel mai tragic sens al cuvântului.” Această mamă nu știe exact cum să iubească, pentru că ea însăși n-a învățat ce înseamnă asta. Este o poveste despre femei care, deși aparțin unui spațiu rural, visează „cerul albastru” al Occidentului – o idee recurentă pentru multe familii din Europa de Est care au emigrat sau aspiră la mai mult.

România văzută printr-un ochi cinematografic contemporan

Un alt aspect important al filmului este felul în care reflectă România de azi – o țară aflată între trecut și prezent, între migrație și tradiție, între stagnare și renaștere culturală. Estetica filmului păcălește ochiul: de multe ori ai impresia că acțiunea se petrece cu decenii în urmă, dar apoi apare un telefon mobil care te readuce brusc în prezent. Este o imagine fidelă a realității din multe zone rurale, unde modernitatea și lipsurile coabitează.

Această observație a fost făcută și de Stan, care a remarcat cum „prezentul pare blocat în timp”, dar tocmai această disonanță dă autenticitate poveștii. Pentru Bortun, filmul a fost și un proces de împăcare cu propriile rădăcini. Născută în sudul rural al României, regizoarea a fugit din acea lume spre educație și artă, dar s-a întors să o înțeleagă. A petrecut săptămâni în sate pentru a documenta realitatea, fără a o idealiza.

Filmul este și o formă de catharsis: atât pentru regizoare, cât și pentru spectatorii care regăsesc în Lavinia o figură recognoscibilă – mama care face tot ce poate, dar care nu a fost învățată să se pună și pe sine în ecuație.

Prin A river’s gaze, Sebastian Stan nu doar că reușește să-și îndeplinească un vis personal, dar contribuie activ la promovarea unei cinematografii românești care are nevoie de voci noi și de sprijin internațional. Este un pas important pentru un actor care, deși a ajuns departe, nu a uitat niciodată de unde a plecat.