Povestea lui Ion Marin Sadoveanu, scritorul din elita intelectuală, iubit și părăsit de una dintre cele mai cunoscute actrițe ale României

La mai puțin de un deceniu și jumătate după nașterea celebrului Mihail Sadoveanu, un alt nume predestinat literaturii venea pe lume, într-o familie cu origini bucureștene. Iancu Leonte Marinescu, născut la 15 iunie 1893 (sau 1894, după unele surse), avea să devină cunoscut sub pseudonimul Ion Marin Sadoveanu, nume pe care și-l va alege în cinstea ilustrului său contemporan.

Rădăcini dobrogene și începuturile unei vocații literare

Viitorul scriitor a crescut într-un mediu în care știința și arta coexistau armonios: tatăl său, dr. Marinescu Sadoveanu, era un medic chirurg apreciat, decorat pentru meritele sale în timpul războiului și implicat în cercetarea beneficiilor terapiei balneare de la Marea Neagră și Techirghiol.

Familia Marinescu s-a stabilit în Constanța spre sfârșitul secolului al XIX-lea, iar orașul-port de la malul mării avea să devină un reper afectiv și inspirațional pentru Ion Marin Sadoveanu.

Tânărul a urmat cursurile Liceului „Mircea cel Bătrân”, după care a fost trimis la București pentru a-și continua studiile la prestigiosul Colegiu „Sfântul Sava”.

Mirela Vaida, scene de film cu soțul, în parcarea de la muncă. Prezentatoarea a rămas fără cuvinte: „Nemachiată, necoafată, cu părul creț in toate direcțiile, cu fața arsă de soare”

Horoscopul zilei de joi, 22 mai 2025. Zodia care se lovește de obstacole majore

Pasiunea pentru literatură încolțise deja în sufletul său, hrănită de atmosfera culturală vibrantă din Constanța, unde Societatea I.L. Caragiale, sub îndrumarea dramaturgului Grigore Sălceanu, cultiva tinerii talentați ai regiunii.

După o perioadă de studii în Drept și Litere, Ion Marin Sadoveanu s-a întors în orașul copilăriei și, în 1921, a înființat cenaclul „Poesis”, la scurt timp după moartea tatălui său.

A locuit într-o vilă construită de acesta pe strada care astăzi poartă numele Revoluției din 22 Decembrie 1989, lângă fostul sediu al Serviciului de Biologie Marină. Marea, cu stările ei schimbătoare, avea să-i marcheze profund viziunea artistică, notează Historia.

O iubire consumată între teatru, geniu și tragedie

Ion Marin Sadoveanu s-a remarcat nu doar prin talentul său literar, ci și prin activitatea în domeniul teatrului. În 1929, a fost numit inspector general al teatrelor în cadrul Direcției Educației Poporului, funcție care i-a consolidat poziția în lumea culturală a vremii.

În această perioadă o cunoaște pe actrița Maria Bârsan, pe care o susține în cariera artistică și căreia îi oferă pseudonimul de scenă Marietta Sadova, nume cu care avea să strălucească în teatrul românesc, inclusiv în calitate de regizoare.

Însă povestea lor de dragoste nu a fost menită să dureze. Marietta avea să se îndrăgostească de un alt om de teatru, carismaticul Haig Acterian, regizor, director al Teatrului Național din București și frate al scriitorilor Arșavir și Jeni Acterian.

Relația dintre Marietta și Haig a fost pasională și intensă, iar cei doi s-au căsătorit, în ciuda trecutului afectiv comun al Mariettei cu Ion Marin Sadoveanu.

Căsnicia dintre Marietta și Haig avea să fie însă umbrită de contextul politic tensionat al vremii. Ambii simpatizanți ai Mișcării Legionare, au fost vizați de represiunea regimului Antonescu.

Haig Acterian, implicat în conducerea Teatrului Național și apropiat de personalități ca Mircea Eliade și Radu Gyr, a fost arestat și trimis pe front ca pedeapsă. A murit pe 8 august 1943, în bătălia de la Kuban, iar Marietta nu s-a mai recăsătorit niciodată.

După cum povestea publicistul Simion Tavitian, actrița și-a mărturisit cu durere eterna iubire pentru soțul său decedat, evocând o dragoste totală, aproape mitologică, asemănătoare cu cea dintre Tristan și Isolda.

Vezi și: Te obligau să-l studiezi la școală și îți spuneau despre el că este unul dintre cei mai mari scriitori români. Controversele din spatele lui Mihail Sadoveanu [VIDEO]

Cariera literară și implicarea în mișcărea „Rugul Aprins”

Ion Marin Sadoveanu nu a fost doar un om al literelor, ci și un om al spiritului. În anii de după război, el s-a apropiat de mișcarea „Rugul Aprins”, o grupare spirituală și intelectuală formată în jurul Mănăstirii Antim.

Inspirată de tradiția misticii ortodoxe și de simbolistica biblică a rugului care arde fără să se mistuie, această mișcare aduna în jurul său atât preoți călugări, cât și intelectuali laici, într-un efort comun de explorare a literaturii și a credinței în vremuri marcate de opresiunea comunistă.

În cadrul întâlnirilor de la Mănăstirea Antim, organizate în fiecare joi seara, se discutau texte literare, eseuri și manuscrise, iar Sadoveanu era printre cei care își prezentau creațiile. Alături de el se aflau nume ilustre precum Vasile Voiculescu, Anton Dumitriu, Sandu Tudor, Alexandru Mironescu, Paul Sterian sau filosoful Mircea Vulcănescu.

Gruparea a fost, în cele din urmă, desființată brutal de autoritățile comuniste între 1954 și 1958, mulți dintre membri fiind condamnați la ani grei de închisoare. Sadoveanu, însă, a scăpat de persecuții, cel mai probabil datorită notorietății sale literare.

Un scriitor al mării și al veacurilor

De-a lungul carierei, Ion Marin Sadoveanu a publicat numeroase opere, începând cu „Metamorfoze” (1927), urmat de „Cutia cu maimuţe”, „Savonarola”, „Anno Domini” (tot în 1927) și „Molima” (1930). Un punct de cotitură în cariera sa a fost romanul „Sfârşit de veac în Bucureşti” (1944), urmat de „Ion Sîntu” (1957) și „Taurul mării” (1962).

În aceste lucrări, Dobrogea, Constanța și Marea Neagră apar frecvent ca spații emblematice, redate cu o forță lirică și simbolică rar întâlnită.

Marea, pentru Sadoveanu, nu era doar un peisaj, ci o parte esențială a ființei sale. Într-o scrisoare adresată lui Tudor Vianu, scriitorul nota:

„Cred că marea e singura țară care, dacă ți-a intrat odată în sânge și te-a infectat, te face să nu roșești de sclavia ta (…) Marea și cartea sunt un amestec dumnezeiesc”.

Această mărturisire relevă nu doar atașamentul său față de elementul marin, ci și convingerea profundă că actul scrierii este o formă de comuniune cu infinitul.

Vezi și: Celălalt Sadoveanu. Paul Mihu, fiul marelui scriitor, eroul de război care a pierit pe front: ”Ardealul merita această jertfă!”

A murit la birou, cu stiloul în mână

Ion Marin Sadoveanu s-a stins din viață pe 2 februarie 1964, în ajunul unei conferințe pe care trebuia să o susțină la Constanța. A fost găsit în biroul său, cu capul plecat pe masă, înconjurat de cărți și cu stiloul în mână, o imagine emblematică pentru un om care a trăit și a murit slujind cultura.

Moartea sa a survenit în tăcere, dar moștenirea lăsată de el răsună și astăzi în paginile literaturii române și în memoria orașului de la malul mării, care i-a fost leagăn și muză.

A fost un destin complex, în care s-au împletit pasiunea, tragedia, credința și arta. Ion Marin Sadoveanu a fost „celălalt” Savodeanu – mai puțin cunoscut decât Mihail, dar la fel de profund, un om al cuvântului și al valurilor, al iubirii pierdute și al spiritualității interzise.