Monstrulețul blindat din adâncuri: melcul-vulcan care nu mănâncă, are inimă uriașă și carapace de fier

Pe fundul Oceanului Indian, acolo unde lumina soarelui nu pătrunde niciodată și temperaturile pot ajunge la 400 de grade Celsius în apropierea gurilor hidrotermale, trăiește o creatură care pare mai degrabă ieșită dintr-un roman SF decât din realitate. Este vorba despre Chrysomallon squamiferum, cunoscut și ca melcul cu solzi metalici sau, mai poetic, melcul-vulcan. Această specie unică de moluscă redefinește ideea de supraviețuire extremă, cu o biologie care sfidează regulile naturii.

Armura de fier care face față iadului submarin

Melcul-vulcan este singurul animal cunoscut care își întărește corpul cu fier. Mai exact, piciorul său — organul muscular cu care se deplasează — este acoperit de solzi suprapuși, îmbogățiți cu particule de sulfură de fier. Acești solzi se formează datorită mineralelor absorbite din lichidele fierbinți și toxice care țâșnesc din „coșurile negre” (black smokers) de pe fundul oceanului. Nu e de mirare că acest melc este comparat deseori cu pangolinul marin, datorită aspectului său solzos și blindat.

Carapacea sa exterioară are și ea un strat de protecție făcut tot din sulfură de fier — o adaptare unică în regnul animal. Atât de serios e acest blindaj, încât specialiștii de la Muzeul Național al Țării Galilor au fost avertizați să nu folosească apă în soluțiile de conservare, deoarece exemplarele de melc ar putea… să ruginească.

Dar armura sa nu are doar rol estetic. Acest scut biologic îl apără de prădători și de condițiile de mediu extreme, transformându-l într-un adevărat „tank” al adâncurilor.

Horoscop zilnic pentru duminică, 13 iulie. Gemenii sunt în centrul atenției

De ce să nu tai gazonul în iulie? Specialiştii spun că trebuie lăsat măcar o lună să crească, avantajele se vor vedea imediat

O inimă imensă și un stomac… gol

O altă trăsătură spectaculoasă a melcului cu solzi metalici este inima sa disproporționat de mare, care reprezintă aproape 4% din volumul corpului. În lumea animalelor, asta înseamnă record absolut. De ce are nevoie un melc de o inimă atât de puternică? Pentru că trăiește într-un mediu extrem de sărac în oxigen. Inima sa uriașă pompează eficient sângele, asigurând oxigenul necesar nu doar pentru el, ci și pentru coloniile de bacterii simbiotice care trăiesc în glanda sa esofagiană.

Și aici vine detaliul cel mai bizar: melcul adult nu mănâncă deloc. Toată energia sa este furnizată de aceste bacterii care „trăiesc în chirie” în corpul său și transformă compușii chimici din mediul înconjurător în hrană. Un veritabil ecosistem în miniatură.

Pe lângă inima uriașă, melcul este și hermafrodit, având atât organe masculine, cât și feminine. Această adaptare este comună în mediile izolate, unde întâlnirile între indivizi sunt rare.

Pericolul vine de la suprafață: mineritul marin amenință specia

Deși pare invincibil, melcul-vulcan se confruntă cu o amenințare pe care nici armura de fier și nici inima supradimensionată nu o pot învinge: activitatea umană. Habitatul său este incredibil de restrâns — doar trei câmpuri hidrotermale în apropiere de insula Mauritius, din Oceanul Indian. Dintre acestea, două sunt deja amenințate de proiecte de minerit submarin, care vizează extragerea mineralelor rare de pe fundul oceanului.

Din acest motiv, în 2019, Uniunea Internațională pentru Conservarea Naturii (IUCN) a adăugat melcul cu solzi metalici pe lista roșie a speciilor pe cale de dispariție. Este prima specie listată ca „periclitată” din cauza mineritului adânc.

Cu un habitat real care măsoară mai puțin de 0,02 kilometri pătrați, acest melc fascinant riscă să dispară înainte ca oamenii de știință să înțeleagă pe deplin toate secretele sale biologice.

Melcul-vulcan este o creatură care îmbină extremul biologic cu fragilitatea ecologică. Deși pare indestructibil, supraviețuind în medii de coșmar cu o armură metalică și un sistem intern de „fermentație” bacteriană, este în același timp o victimă a lăcomiei umane. Exemplul său ne obligă să ne întrebăm cât de mult suntem dispuși să distrugem pentru a extrage ultimele resurse ale planetei — și ce pierdem atunci când o facem.