03 feb. 2025 | 16:06

Ioana Băsescu, audiată în dosarul NORDIS. Reacţia fiicei fostului preşedinte, după ce a fost adusă de jandarmi la DIICOT

News
Ioana Băsescu, audiată în dosarul NORDIS. Reacţia fiicei fostului preşedinte, după ce a fost adusă de jandarmi la DIICOT
Ioana Basescu, adusa cu jandarmii la audierile DIICOT

Descinderi ale procurorilor DIICOT, luni dimineața, la mai multe adrese din România și Monaco, în celebrul dosar Nordis! Nume celebre au ajuns la sediul DIICOT, printre care se numără și Ioana Băsescu, fiica cea mare a fostului președinte Traian Băsescu.

Ioana Băsescu, audiată în dosarul Nordis

Au fost 65 de descinderi, luni dimineața, la mai mai multe adrese din România și Monaco, în dosarul Nordis, dosar unde se preconizează un prejudiciu de peste 70 de milioane de euro.

Laura Vicol, fost președinte al Comisiei Juridice din Camera Deputaților, dar și soțul ei, Vladimir Ciorbă, asociat majoritar Nordis, au fost duși la audieri în dosarul în care procurorii au adus acuzații foarte serioase. Anchetatorii au deschis un dosar penal pentru „săvârşirea infracţiunilor de constituirea unui grup infracţional organizat, delapidare cu consecinţe deosebit de grave, spălare a banilor, evaziune fiscală”, potrivit DIICOT.

Fiica cea mare a lui Traian Băsescu, notarul Nordis

A ajuns la DIICOT pentru audieri și notarul Ioana Băsescu, fiica cea mare a fostului președinte Traian Băsescu. Aceasta s-a grăbit să intre în clădire, nu a răspuns la întrebările jurnaliștilor și părea chiar debusolată și speriată.

Procurorii susțin că liderii presupusului grup infracțional organizat au încasat de la clienți suma de peste 957.000.000 lei (peste 195 milioane euro) ca avans în cadrul unor promisiuni bilaterale de vânzare-cumpărare, respectiv contracte de vânzare-cumpărare (apartamente/parcări și mobilier). Fondurile astfel constituite au fost delapidate, de regulă într-un interval scurt de timp, prin transferuri către persoane fizice, membri ai presupusului grup infracțional organizat, transferuri către persoane juridice, societăți afiliate structurii criminale, plata de salarii, dar și diverse cheltuieli voluptorii, în suma de aproximativ 346.000.000 lei (69 milioane de eur0) și 2.400.000 euro.

Numărul creditorilor persoane fizice și juridice înregistrați în procesul de insolvență al firmei-fanion a Grupului Nordis ajunsese în noiembrie 2024 la 1.200. Decizia de intrare în insolvență a Nordis Management SRL a fost dispusă de un judecător sindic pe data de 7 octombrie 2024.

Printre cei mai recenți creditori care apar pe lista părților se numără Vodafone, Țiriac Auto, foștii fotbaliști Adrian Ropotan și Florin Gardoș, fostul europarlamentar USR Vlad Botoș, jurnalistul Robert Turcescu și firma de panotaj outdoor Euromedia Group.

Jurnalist cu o experiență de peste 20 de ani în mass media centrală, absolvent al Facultății de Drept, specializat pe reportaj, știri economice, dar și sociale. Îmi place să îmi verific informațiile ... vezi toate articolele