Elevul marelui Mihail Jora a devenit unul dintre cei mai apreciați compozitori și dirijori români din toate timpurile. Povestea lui Petre Mihăescu, părintele șlagărelor românești 

Petre Mihăescu este un nume care strălucește pe firmamentul muzicii românești ca simbol al talentului autentic, al perseverenței și al respectului față de artă. Compozitor, dirijor, instrumentist și mentor, Mihăescu a marcat definitiv muzica ușoară și de revistă din România, fiind supranumit, pe bună dreptate, „părintele șlagărelor românești”.

De la un copil talentat, la maestru al scenei muzicale românești

Plecat dintre noi pe 17 august, în urma unei boli necruțătoare, artistul lasă în urmă un patrimoniu muzical valoros și o amprentă de neșters asupra generațiilor de muzicieni care i-au urmat.

Formarea lui profesională a fost desăvârșită într-unul dintre cele mai importante centre de învățământ muzical ale vremii, Academia Regală de Muzică.

Aici, Petre Mihăescu a avut privilegiul de a studia sub îndrumarea unor maeștri desăvârșiți, dintre care se remarcă în mod special Mihail Jora, considerat părintele muzicii clasice românești moderne.

Plantele de apartament care nu au nevoie de niciun strop de pământ. Cresc doar în apă

Cum să scapi de țânțari dacă stai la curte. Ai nevoie doar de câteva cuburi de bicarbonat de sodiu

Alături de Ion Ungureanu și alți profesori eminenți, Mihăescu a acumulat nu doar tehnică muzicală, ci și o viziune artistică profundă, care l-a însoțit întreaga carieră.

Încă din tinerețe, a impresionat prin versatilitatea sa. A excelat nu doar în compoziție și dirijat, ci și ca instrumentist, fiind un virtuoz al clarinetului și saxofonului, două instrumente pe care le stăpânea cu o naturalețe uimitoare.

Cei care l-au cunoscut în acea perioadă își amintesc de el ca de o minune în plină formare, un tânăr cu o energie creatoare ieșită din comun, care se hrănea din muzică și căruia i se întrezărea o carieră remarcabilă.

Vezi și: A făcut istorie la „Cărăbuș” ca unul dintre cei mai mari compozitori ai României. Povestea artistului Elly Roman, ”patriarhul muzicii românești”

Peste 100 de șlagăre și o carieră legendară pe scena Teatrului Constantin Tănase

Contribuția lui Petre Mihăescu la muzica românească se măsoară nu doar în decenii de activitate, ci mai ales în zeci de piese rămase în memoria colectivă. A compus peste 100 de piese muzicale, multe dintre ele devenind veritabile șlagăre care au încântat generații întregi.

Dintre acestea, cea mai dragă inimii sale a fost „M-am născut în România!”, o piesă interpretată în mod memorabil de Aurelian Andreescu.

Această melodie a devenit, în timp, un simbol al apartenenței naționale și un imn sentimental al românilor, datorită încărcăturii emoționale și a liniei melodice pline de patriotism și căldură.

Teatrul de Revistă „Constantin Tănase” din București a fost locul în care Petre Mihăescu și-a desfășurat cea mai mare parte a carierei.

Aici, în sala 174, devenită celebră datorită spectacolelor pe care le coordona, maestrul a condus cu har colectivul artistic, aducând pe scenă spectacole pline de culoare, umor și muzică de calitate.

Era nu doar dirijorul, ci și sufletul întregului ansamblu. Însă contribuția sa nu s-a oprit la partiturile orchestrale, ci s-a extins la întreaga structură artistică a teatrului.

În ochii colaboratorilor săi, Mihăescu era un om de echipă excepțional. Alexandru Arșinel, actorul și fostul director al Teatrului „Constantin Tănase”, spunea despre el că a fost nu doar unul dintre cei mai mari dirijori și compozitori, ci și un camarad extraordinar.

De altfel, Arșinel și-a început cariera în teatrul de revistă sub îndrumarea maestrului Mihăescu, lucru care a contribuit decisiv la dezvoltarea sa artistică.

Compozitorul și dirijorul Petre Mihăescu. Foto arhivă Teatrul de Revistă Constantin Tănase

„Capul electronic”, unul dintre cei mai mari compozitori români din toate timpurile

Talentul lui Petre Mihăescu nu a rămas doar în granițele României. A fost remarcat și la nivel internațional, inclusiv de directorul celebrului „Friederichstadt Palast” din Germania, care l-a supranumit „Kopf electronic” (Capul electronic), un epitet menit să evidențieze capacitatea sa de a coordona artistic un ansamblu cu precizie și eficiență incredibile.

Această recunoaștere venită din afara țării dovedește universalitatea artei sale și profesionalismul său de neegalat. Mihăescu avea o metodă de lucru riguroasă, dar plină de empatie și înțelegere.

Era exigent cu sine și cu ceilalți, dar în același timp, inspira încredere și motivație. Colectivul artistic de la „Constantin Tănase” îl privea cu un respect amestecat cu afecțiune, considerându-l nu doar lider, ci și mentor, prieten și model de urmat.

Fostul secretar literar al teatrului, Aurel Sorin, rememora felul în care colegii îl priveau ca pe o minune vie, o forță creatoare care nu se oprea niciodată.

Chiar și în momentele dificile, când boala îl împiedica să urce pe scenă, spiritul său muzical rămânea viu, iar lucrările sale continuau să fie interpretate și aplaudate de public.

Vezi și: Cea mai bună voice masculină a muzicii ușoare românești nu a făcut nicio oră de canto. Pe Aurelian Andreescu l-au descoperit la „Pescăruș” când se ”amuza cu niște prieteni”

Petre Mihăescu, o viață dedicată muzicii și familiei

Dincolo de activitatea profesională, Petre Mihăescu a fost și un om de familie. A fost căsătorit pentru o scurtă perioadă cu cântăreața Lucky Marinescu, însă marea sa dragoste a fost Ioana Mihăescu, alături de care a trăit mai bine de 50 de ani. Această legătură stabilă și profundă a fost un sprijin esențial pentru artist în toate momentele vieții.

Împreună cu Ioana, maestrul a avut o fiică, Milena Mihăescu, și un nepot, Matei Bucur Mihăescu. Acesta din urmă pare hotărât să ducă mai departe moștenirea artistică a bunicului său.

Deși are doar 16 ani, Matei este deja un pianist de excepție, talentul său fiind recunoscut și aplaudat. Petre Mihăescu era mândru de nepotul său și își găsea alinare în ideea că pasiunea pentru muzică nu se va stinge odată cu el.

Ultimii ani de viață i-au fost marcați de suferință fizică, dar și de o înțelepciune calmă, specifică celor care știu că și-au împlinit menirea. A continuat să compună, să inspire și să-și susțină colegii și familia până în ultimele clipe, conștient de impactul pe care l-a avut asupra culturii muzicale din România.

Muzica ce nu moare niciodată

Petre Mihăescu nu este doar un nume dintr-un manual de istorie a muzicii, ci o prezență vie în memoria culturală a românilor.

Lucrările sale, fie că sunt piese orchestrale, melodii de revistă sau compoziții dedicate unor mari interpreți, continuă să răsune pe scenele românești și în inimile celor care l-au cunoscut și i-au admirat munca.

Fiecare notă pe care a scris-o poartă semnătura unui om care a iubit muzica cu toată ființa sa. A fost un deschizător de drumuri, un om care a reușit să aducă rafinamentul în muzica de divertisment, fără a-i știrbi farmecul popular. A fost un punte între generații, între clasic și modern, între tradiție și inovație.

Moștenirea lăsată de Petre Mihăescu este una de neprețuit. Prin muzica sa, prin elevii pe care i-a format, prin artiștii pe care i-a sprijinit și prin familia care îi continuă visul, el rămâne o figură emblematică a muzicii românești.

Și dacă există o formă de nemurire, ea se regăsește în șlagărele care au însoțit bucuriile, amintirile și emoțiile unei țări întregi.

Vezi și: Gică Petrescu, bărbatul unei singure iubiri. Cezarina Moldoveanu, jumătatea lui mai bună, pe care părinții artistului ”nu au vrut-o pentru că era divorțată”