Craniul uman care a însoțit dineurile de la Oxford: O poveste de colonizare și devalorizare a vieții

Într-un nou capitol al confruntării cu trecutul colonial al Marii Britanii, o revelație șocantă iese la iveală din interiorul uneia dintre cele mai prestigioase instituții academice din lume. La Worcester College, parte a faimosului Universității Oxford, academicienii au băut timp de decenii dintr-un pocal realizat dintr-un craniu uman, ornamentat cu o margine și un suport de argint. Această practică bizară și macabră a fost detaliată în cartea arheologului și curatorului Dan Hicks, Every Monument Will Fall, care explorează istoria obiectelor provenite din jafurile coloniale.

Pocalul, odinioară utilizat la dineurile formale ale colegiului și chiar pentru servirea ciocolatei după ce a început să curgă vinul, a fost considerat de Hicks drept „un soi bolnav de veselă de masă”. Folosirea lui a fost oprită abia în 2015, după ce mai mulți membri ai personalului academic și invitați și-au exprimat dezaprobarea. În 2019, Worcester College i-a cerut lui Hicks să investigheze originea acestui obiect, care avea să devină un simbol al unei istorii violente și adesea ignorate.

Cine a fost persoana transformată în obiect de lux?

Deși identitatea persoanei ale cărei rămășițe au fost transformate în pocal rămâne necunoscută, datarea cu carbon indică faptul că osul are aproximativ 225 de ani. Pe baza dimensiunii craniului și a contextului istoric, Hicks presupune că acesta ar fi aparținut unei femei înrobite din Caraibe. Dacă această ipoteză este corectă, pocalul este nu doar un obiect colonial, ci o relicvă a unui sistem întreg de opresiune și devalorizare a vieții umane.

Contrastul este cu atât mai frapant cu cât, în timp ce identitatea victimei a fost complet ștearsă, cea a donatorului este bine documentată. Pocalul a fost donat colegiului în 1946 de către George Pitt-Rivers, un fost student cunoscut pentru opiniile sale eugeniste și pentru sprijinul față de liderul fascist britanic Oswald Mosley, fapt pentru care a fost internat de guvernul britanic în timpul celui de-al Doilea Război Mondial.

Trebuie sau nu să speli pastele înainte de a le pune la fiert? Cum procedează italienii

Ce să presari peste dalele din curte pentru a scăpa de buruieni. Nu vor mai ieşi printre bucăţile de ciment

Obiectul provine din a doua colecție privată, mai puțin cunoscută, a bunicului său, Augustus Henry Lane Fox Pitt Rivers – militar, arheolog și fondator al Muzeului Pitt Rivers din Oxford. Acesta a cumpărat craniul de la o licitație Sotheby’s în 1884, anul în care a fost fondat muzeul care îi poartă numele.

Între memorie, morală și istorie: ce facem cu rămășițele trecutului?

Cazul acestui pocal ridică întrebări esențiale despre modul în care alegem să ne raportăm la trecut, mai ales atunci când el implică violență, rasism și profanarea demnității umane. Dan Hicks argumentează că, în timp ce dezbaterile privind colonialismul s-au concentrat adesea pe statuile și monumentele dedicate unor figuri precum Cecil Rhodes sau Edward Colston, victimele acelor epoci sunt adesea uitate. Nu doar uitate, ci literalmente reduse la obiecte, în virtutea unei ideologii de supremație albă care nu le considera vrednice de nume sau identitate.

Reacțiile nu au întârziat să apară. Deputata laburistă Bell Ribeiro-Addy, președinta grupului parlamentar pentru reparații africane, a condamnat în termeni duri această descoperire, afirmând că este „dezgustător să ne imaginăm cum, în bastionul privilegiului, academicieni beau dintr-un craniu uman care ar fi putut aparține unei persoane înrobite”.

Worcester College a răspuns printr-un comunicat oficial, declarând că, deși în secolul XX obiectul a fost expus împreună cu alte piese din colecția de argint, utilizarea lui ca obiect de masă a fost restrânsă treptat până la eliminarea completă în 2015. În prezent, craniul este păstrat în arhivele colegiului într-un mod „respectuos”, iar accesul la el a fost interzis definitiv.

Dincolo de Oxford: o moștenire care cere confruntare

Cartea lui Hicks nu se oprește la pocalul din Oxford. El documentează și alte cazuri în care cranii ale unor persoane ucise în bătălii coloniale au fost recuperate de soldați britanici și aduse acasă ca trofee. Printre exemplele oferite se numără și feldmareșalul Lord Grenfell, care a dezgropat craniul unui comandant zulu la doi ani după ce acesta fusese ucis în bătălia de la Ulundi din 1879. Aceste practici, deși prezentate la vremea respectivă ca acte de „curaj” sau „colecționism”, sunt astăzi recunoscute ca expresii ale unui dispreț profund față de viața și cultura altor popoare.

Confruntarea cu aceste obiecte nu este doar o chestiune de istorie, ci una de etică și responsabilitate. Ele ne forțează să reflectăm asupra modului în care instituțiile – fie ele universitare, culturale sau politice – au beneficiat de pe urma unor crime istorice. Iar dacă aceste vestigii nu mai pot fi întoarse victimelor, poate că măcar memoria lor poate fi reabilitată, iar lecțiile istoriei asumate, nu ascunse într-un colț de arhivă.