Cel mai nou documentar al lui Sir David Attenborough îți arată cât de mult rău fac oamenii oceanului. Când vezi OCEAN la cinema și de ce ar trebui să o faci
:format(webp)/https://playtech.ro/wp-content/uploads/2025/05/ocean-david-attenborough-documentar-scaled.jpg)
Filmul lui David Attenborough „OCEAN” surprinde pentru prima dată impactul traulerelor asupra vieții marine, chiar din perspectiva animalelor afectate.
Pentru prima dată în istorie, publicul poate vedea devastarea provocată de traulere pe fundul oceanului chiar din punctul de vedere al creaturilor marine.
OCEAN, un documentar cu adevărat tulburător
Filmul documentar OCEAN, narat de Sir David Attenborough, include secvențe tulburătoare în care cefalopode și raze încearcă să fugă din calea unei plase masive de oțel și funii care „mătură” ecosistemul marin, distrugând totul în calea sa.
„De la suprafață, nu ai avea nicio idee că asta se întâmplă”, spune Attenborough. „A rămas ascuns până acum”, a mai spus el, potrivit IFLScience.
Plasele industriale moderne folosesc grinzi metalice sau lanțuri grele pentru a forța vietățile marine în plase, distrugând habitate întregi pentru a captura doar una sau două specii-țintă. Restul capturilor, uneori peste 75%, este aruncat înapoi, de obicei moarte sau grav rănite.
Imaginile din satelit confirmă amploarea fenomenului: fiecare trauler care străbate fundul mării lasă în urmă nori de sedimente vizibili din spațiu, care pot întinde pe zeci de kilometri.
Concluziile documentarului lui Sir David Attenborough sunt confirmate de un studiu amplu
Potrivit unui studiu din 2017 publicat în Proceedings of the National Academy of Sciences, trawling-ul poate afecta până la 41% din suprafața de fund marin, iar biodiversitatea pierdută are nevoie de peste șase ani pentru a se reface.
Cu toate acestea, Sir David Attenborough oferă și un mesaj de speranță: „Puterea de regenerare a oceanului este remarcabilă dacă îi oferim șansa”.
Un studiu publicat recent în ICES Journal of Marine Science arată cum zona protejată Lyme Bay a înregistrat o creștere de 95% a speciilor de recif și o explozie de 400% a populațiilor de pești în decursul a 15 ani.
Beneficiile se extind și dincolo de granițele zonelor protejate, prin fenomenul numit „spillover”, ceea ce înseamnă o creștere a capturilor pentru pescarii care operează în apropierea acestor arii conservate.
Astfel, conservarea oceanului nu este incompatibilă cu pescuitul, ci poate aduce beneficii pe termen lung comunităților care depind de el.
Documentarul OCEAN este lansat înaintea Conferinței ONU pentru Oceane din 2025, un moment-cheie pentru adoptarea obiectivului de a proteja 30% din suprafața oceanelor până în 2030. În prezent, doar aproximativ 8% beneficiază de măsuri de conservare.
„După aproape 100 de ani pe această planetă”, concluzionează Attenborough, „am înțeles că cel mai important loc de pe Pământ nu este pe uscat, ci în mare”.
OCEAN cu David Attenborough a fost lansat ca eveniment cinematografic global pe 8 mai, iar acum îl poți vedea la cinema.