Cealaltă latură a lui George Coșbuc. A tradus operele lui Homer și Dante, a scris 160 de poezii până la vârsta de 10 ani, și-a bătut un profesor după ce a venit mahmur la școală

Pe 9 mai 2025 se împlinesc 107 ani de la moartea prematură a lui George Coșbuc, poetul care a redefinit literatura română clasică, dar a rămas, în același timp, o figură complexă, cu laturi puțin cunoscute publicului larg. Departe de a fi doar autorul poeziilor din manualele școlare, Coșbuc a fost un spirit precoce, un rapsod cult și un traducător de geniu al unor opere fundamentale din literatura universală. Iar în spatele chipului său sever și al versurilor cu nuanțe moraliste, se ascunde un destin dramatic, dar și o copilărie plină de surprize.

Scrisese deja 160 de poezii până la vârsta de 10 ani

George Coșbuc s-a remarcat printr-un talent ieșit din comun încă din copilărie. Se spune că până la vârsta de 10 ani scrisese deja în jur de 160 de poezii, un număr impresionant chiar și pentru un adult. Această activitate precoce a fost susținută de o educație solidă, mai ales în domeniul limbilor clasice.

La gimnaziul românesc din Năsăud, a învățat temeinic limbile latină și greacă, o bază care avea să-i fie extrem de utilă mai târziu în cariera de traducător.

Primul său poem notabil a fost publicat în revista Familia, purtând o dedicație simbolică „lui Petöfi”, poetul național maghiar. Ulterior, Ioan Slavici i-a remarcat talentul și l-a adus la cenaclul Junimea, după ce tânărul Coșbuc publicase versuri și basme poetice în revista Tribuna.

Horoscopul zilei de duminică, 18 mai 2025. Influenţa Lunii în Balanță aduce o energie aparte pentru toate zodiile

Cu ce să stropeşti trandafirii după ploaie. Vor rezista mai mult timp înfloriţi

Deși abandonase studiile universitare la Cluj, poetul reușise să se impună în mediul literar al epocii. Caragiale, cu care a fost prieten apropiat, l-a susținut în proiecte editoriale precum revista Vatra, fondată în 1894 împreună cu Slavici.

Coșbuc s-a consacrat definitiv în 1893, odată cu apariția volumului Balade și idile, o colecție de poezii ce îmbină moralismul de inspirație rurală cu portrete vii și narative poetice dramatizate. Piese precum La oglindă, Dușmancele, Cântecul fusului sau Iarna pe uliță au devenit emblematice, fiind studiate și astăzi.

Vezi și: Blestemul lui George Coșbuc. Inima lui s-a stins atunci când și-a îngropat unicul fiu: ”Să nu-mi spuie vreun dușman cumplit că baiatul meu nu mai e!”

Poetul eroic și influențele folclorice ale lui George Coșbuc

După debutul său spectaculos, George Coșbuc a continuat să publice volume notabile. Fire de tort (1896) și Ziarul unui pierde-vară (1902) au marcat o ușoară îndepărtare de universul țărănesc care l-a consacrat.

În schimb, în Cântece de vitejie (1904), inspirat de Războiul de Independență, poetul își dovedește forța expresivă în registrul eroic. Versurile din acest volum îl plasează, în opinia criticilor, deasupra lui Alecsandri în ceea ce privește poezia de inspirație națională.

Capodopera sa rămâne însă Nunta Zamfirei, o feerie cu accente folclorice și o atmosferă de poveste. De asemenea, Moartea lui Fulger completează tabloul unui autor capabil de dramatism liric.

Coșbuc nu s-a limitat la tematica autohtonă, reușind să adapteze în vers românesc balade occidentale, precum Lodrul John, într-un stil propriu, plin de farmec.

În ultimii ani de viață, Coșbuc a fost revalorizat dintr-o nouă perspectivă – estetismul modern. Deși a fost mult timp privit ca un poet didactic, retoric și clasic, unele interpretări recente îl redescoperă ca pe un autor cosmopolit, deschis influențelor culturale din alte spații.

Știa greacă, latină, învățase singur italiana și a tradus operele lui Homer și Dante

O latură adesea ignorată a operei lui George Coșbuc este activitatea sa de traducător. A fost primul care a tradus în limba română, în versuri, Odiseea lui Homer, o realizare monumentală.

Ulterior, a tradus și Eneida lui Vergiliu, rămânând fidel stilului său ritmat și grandios. Prin intermediul limbii germane, a adus în cultura română și lucrări din literatura sanscrită, precum Sakuntala de Kalidasa și o Antologie sanscrită.

Un punct de cotitură în cariera sa de traducător a fost întâlnirea cu italianul Ramiro Ortiz. Acesta i-a trezit interesul pentru Divina Comedie a lui Dante, iar Coșbuc a învățat limba italiană de unul singur, special pentru acest proiect.

După o perioadă petrecută în Italia, a reușit să finalizeze prima traducere românească a capodoperei dantești, o lucrare plină de soluții poetice ingenioase.

Traducerile lui Coșbuc nu au fost simple transpuneri, ci adevărate recreări artistice. Fiecare vers păstrează spiritul original, dar este adaptat sensibilității și limbii române, lucru care i-a adus recunoașterea ca unul dintre cei mai buni traducători literari ai vremii.

Vezi și: Ultima fotografie cu Ion Luca Caragiale în viață. De ce s-a exilat marele dramaturg la Berlin și a refuzat să se întoarcă în România

Moartea fiului său Alexandru l-a traumatizat pentru totdeauna

Dincolo de activitatea sa literară, George Coșbuc a cunoscut atât gloria, cât și suferința. În ultimii ani de viață, a fost onorat cu titlul de membru titular al Academiei Române, în 1916. Totuși, cu un an înainte, trăise o tragedie personală: moartea unicului său fiu, Alexandru, într-un accident de automobil.

Această pierdere l-a afectat profund, iar retragerea sa din viața publică a fost interpretată, greșit, de unii contemporani, drept colaboraționism în contextul Primului Război Mondial.

Puțini știu, însă, că George Coșbuc a fost și un cercetător atent al folclorului românesc. A fost influențat de ideile lui Max Müller și este considerat, pe alocuri, un precursor al lui Mircea Eliade, prin studiile sale despre proverbe, bocete și ghicitori.

Și-ar fi bătut un profesor după ce s-a dus mahmur la școală

Imaginea poetului sobru, cu o activitate literară ordonată, este zdruncinată de un episod controversat din copilăria sa. La vârsta de 12 ani, George Coșbuc ar fi participat la o nuntă în Lucșa, unde a petrecut toată noaptea.

A doua zi, a mers la școală mahmur, iar la prima oră avea istorie cu profesorul Ion Mălaiu. Când i s-a cerut să vorbească despre Războiul de Șapte Ani, Coșbuc a început să povestească despre petrecerea la care fusese.

Iritat, profesorul l-a apostrofat și i-a aplicat o corecție fizică. Într-un gest neașteptat, tânărul Coșbuc a aruncat un scaun spre dascălul său, lovindu-l. Apoi a fugit din clasă, iar incidentul a fost consemnat ulterior în biografiile poetului. Doar intervenția tatălui său l-a salvat de la exmatriculare.

Acest episod, deși mai puțin cunoscut, adaugă o notă umană și rebelă portretului altminteri academic al lui George Coșbuc, demonstrând că dincolo de poetul consacrat se afla un copil cu spirit vulcanic și o personalitate puternică.

Vezi și: ”Năpasta” lui Caragiale: acuzat pe nedrept de plagiat, marele dramaturg a părăsit definitiv România, umilit și dezamăgit

O moștenire literară durabilă: poet, traducător, publicist, folclorist și patriot

George Coșbuc rămâne, la mai bine de un secol de la moartea sa, una dintre cele mai solide figuri ale literaturii române. A fost în egală măsură poet, traducător, publicist, folclorist și patriot.

Îmbinând simplitatea rurală cu erudiția clasică, lirismul cu epopeea, George Coșbuc a construit o operă care continuă să inspire generații întregi.

Într-o epocă în care se caută din nou modele autentice, povestea lui Coșbuc merită redescoperită – nu doar pentru versurile sale, ci și pentru curajul intelectual, sensibilitatea artistică și personalitatea fascinantă care au definit un destin literar cu adevărat excepțional.