Au murit amândoi la 39 de ani, la 50 de zile distanță unul de celălalt. Ultimele versuri scrise de Veronica Micle, înainte ca poeta să-și pună capăt zilelor, răpusă de durerea pierderii lui Mihai Eminescu

Pe 22 aprilie 2025 se împlinesc 175 de ani de la nașterea poetei Veronica Micle, marea iubire a lui Mihai Eminescu. Deși s-a căsătorit la frageda vârstă de 14 ani cu Ștefan Micle, celebra scriitoare și-a găsit sufletul pereche în persoana Luceafărului poeziei românești. După moartea tragică a Eminului, Veronica Micle s-a retras la mânăstire, unde și-a pus capăt zilelor, răpusă de durere și dor.

Mihai Eminescu și Veronica Micle, o poveste de iubire frântă de destin

Povestea de iubire dintre Mihai Eminescu și Veronica Micle este una dintre cele mai tulburătoare din istoria literaturii române. Ea nu doar că a supraviețuit timpului, dar a fost și un subiect permanent de fascinație pentru generații întregi, tocmai prin complexitatea și dramatismul ei.

Cei doi poeți, deopotrivă înzestrați și mistuiți de pasiune, au trăit o dragoste care i-a consumat, i-a ridicat și i-a sfâșiat, lăsând în urmă o moștenire literară unică și o tragedie personală sfâșietoare.

Veronica Micle, născută pe 22 aprilie 1850 la Năsăud, s-a căsătorit la doar 14 ani cu Ștefan Micle, profesor universitar, cu care a avut două fiice. În 1872, în timp ce se afla la Viena, l-a întâlnit pe Mihai Eminescu. La acea vreme, ea era o femeie căsătorită, însă destinul a fost implacabil.

Horoscop zilnic 16 mai 2025. Gemenii se confruntă cu probleme la locul de muncă, iar Vărsătorii primesc o veste din partea unei rude

Ştefan Bănică Jr şi Lavinia Pîrva, imagini rare cu Alexandru. Micuţul a împlinit 6 ani: „Îţi spunem soarele nostru”

Doi ani mai târziu, în 1874, cei doi s-au revăzut la Iași, iar între ei s-a înfiripat o legătură romantică intensă, însă controversată. Relația lor, deși adâncă și pasională, a fost întotdeauna umbrită de obstacole sociale și financiare.

După moartea lui Ștefan Micle în 1879, iubirea lor a putut ieși din umbră, însă nici atunci nu a înflorit pe deplin. Veronica Micle era dependentă de o pensie modestă de urmaș și o eventuală căsătorie cu Eminescu ar fi însemnat pierderea acelei surse de venit, atât de necesare pentru întreținerea celor două fiice.

În ciuda acestui fapt, cei doi s-au logodit de două ori, dovedind că sentimentele care îi legau depășeau convențiile epocii.

Vezi și: Femeile din viaţa lui Caragiale: le-a iubit pe Veronica Micle și pe soţia actorului Nottara. Cine i-a devenit nevastă: „Totul se sfârșea cu glume și râsete”

Și-au trimis scrisori de dor, și-au făcut reproșuri dureroase

Relația dintre Eminescu și Veronica a fost păstrată vie printr-o bogată corespondență. Sute de scrisori s-au schimbat între ei, unele pline de dor, altele tensionate de neînțelegeri și gelozii.

Când iubirea era înflăcărată, Eminescu îi scria alintând-o cu nume tandre precum „Dulcea mea Momoți”, „Poțoțoni”, „Cuțică” sau „Dulce Veronică”.

Însă atunci când relația era marcată de conflict, tonul se răcea drastic: „Stimabilă Doamnă” și „Respectata mea amică” deveneau formulele cu care o trata.

Despărțirile, reapropierile, geloziile și suferințele au modelat o legătură care nu a cunoscut niciodată o liniște reală. Iar finalul tragic al vieții lui Mihai Eminescu a venit într-un moment în care cei doi erau din nou separați.

Mihai Eminescu a murit pe 15 iunie 1889, internat într-un sanatoriu din București. Sora sa, Henrietta, a avut un rol important în îndepărtarea Veronicăi din preajma poetului în acele ultime clipe.

Veronica a fost acuzată de lipsă de compasiune, de faptul că nu și-a însoțit iubitul în ultimele zile de viață. Însă răspunsul său, într-o scrisoare trimisă lui Alexandru C. Cuza în aprilie 1889, relevă dimensiunea profundă a durerii sale:

„Nu pot să-l văd lipsit de minte, eu care am cunoscut pe Eminescu în cea mai splendidă epocă a vieții sale intelectuale. […] să-mi rămâie cel puțin acela al poeziei, care pentru mine s-a fost întrupat în ființa lui Eminescu”.

Poeta Veronica Micle. Foto arhivă

Un rămas bun cu flori de nu-mă-uita

După moartea poetului, Veronica a participat la ceremonia funerară de la Biserica Sfântul Gheorghe din București, unde trupul lui Eminescu a fost dus înainte de înmormântarea la Cimitirul Bellu. Cu un buchet de nu-mă-uita în mână, și-a luat adio de la bărbatul pe care l-a iubit mai presus de orice.

La doar cinci zile de la decesul lui Eminescu, Veronica publică în cotidianul „România” poezia „Raze de lună”, despre care se spune că a fost scrisă în doar 20 de minute. Poemul este un strigăt al durerii și al neputinței, o mărturisire poetică a unei iubiri distruse de soartă.

Lovită în adâncul sufletului, poeta se retrage la mănăstirea Văratec, un loc al liniștii, dar și al disperării. Aici, în tăcerea chiliilor monahale, începe să-și planifice moartea.

La 1 august 1889, îi scrie prietenei sale, Smaranda Gârbea, cerându-i arsenic sub pretextul tratării anemiei fiicei sale cele mici. În aceeași zi, Micle compune versurile tulburătoare ale unei poezii neterminate, în care anunță cu claritate că se pregătește pentru plecarea definitivă:

„O! Moarte vin de treci
Pe inima-mi pustie şi curmă a mele gânduri
S-aud cum uraganul mugind în grele cânturi,
Se plimbă în pustie mânat de aspre vânturi,
Mi-e dor de-un lung repaos… Să dorm,
Să dorm pe veci”.

Vezi și: Cealaltă femeie din viața lui Mihai Eminescu. Marele poet național ar fi iubit-o mai mult decât pe Veronica Micle

Un pact cu eternitatea: au plecat amândoi, la 39 de ani

Pe 3 august 1889, după o ultimă vizită din partea unor prieteni, Veronica s-a retras în camera sa și a băut sticluța cu otravă. A urmat o agonie de peste 20 de ore.

A doua zi, pe 4 august, la doar 50 de zile de la moartea lui Mihai Eminescu, Veronica Micle s-a stins din viață, la aceeași vârstă cu el: 39 de ani.

Unii văd în acest act tragic o sinucidere romantică, o unire dincolo de moarte. Alții, o prăbușire psihică inevitabilă, o tragedie marcată de imposibilitatea unei iubiri împlinite.

Indiferent de interpretare, ceea ce rămâne este imaginea unei iubiri imposibile, dar copleșitor de intense, care a lăsat urme adânci în literatura și conștiința românească.

Cuvintele lui Eminescu, scrise cu ani înainte, par să fi prevestit acest epilog comun:

„Așa te iubesc și eu – mai mult decât viața, mai mult decât orice în lume și pururea cu frica-n sân, aș vrea să mor ori să murim împreună, ca să nu mai am frica de-a te pierde.”

Epilogul unei povești nemuritoare de iubire

Veronica și Mihai nu au putut fi împreună în viață, dar destinul a făcut ca plecarea lor să fie aproape simultană, ca și cum ar fi respectat o promisiune nerostită.

Au murit amândoi la 39 de ani, la 50 de zile distanță, dar sufletele lor au rămas legate printr-o iubire care a sfidat timpul și convențiile, și care încă emoționează prin autenticitatea și dramatismul său.

Ultimele versuri ale Veronicăi, asemenea unei rugăciuni către moarte, sunt ecoul final al unei vieți dedicate iubirii și poeziei. Astăzi, ea și Eminescu rămân simboluri eterne ale pasiunii și suferinței, ale unei iubiri nemuritoare înfrânte doar de condițiile crude ale realității.

Vezi și: Poezia scrisă de Mihai Eminescu cu o oră înainte să moară. Care a fost ultima dorință a poetului