14 feb. 2024 | 09:24

Codul Rurtier 2024 vine cu noi reguli pentru românii care dau de permis. Ce s-a schimbat dacă vrei carnet de șofer

ACTUALITATE
Codul Rurtier 2024 vine cu noi reguli pentru românii care dau de permis. Ce s-a schimbat dacă vrei carnet de șofer

Camera Deputaţilor a adoptat, în cursul acestei săptămâni, în unanimitate, un proiect care vine să revoluționeze procesul de obținere a permisului de conducere în România.

Potrivit acestuia, examenul teoretic pentru obținerea permisului de conducere poate fi susținut în orice localitate din țară, nu doar în localitatea de domiciliu a celui ce aplică pentru carnet de conducere.

Ce este nou în 2024

Această modificare, care vine ca o completare la OUG 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, are ca scop reducerea timpilor de așteptare și oferirea unei mai mari flexibilități pentru candidații care doresc să obțină permisul de conducere.

Potrivit expunerii de motive a proiectului, această schimbare legislativă vine în sprijinul candidaților, oferindu-le posibilitatea de a susține examenele teoretice în orice loc din țară, mizând pe flexibilitate.

De asemenea, actul normativ stipulează că persoanele care doresc să obțină permisul de conducere trebuie să fie apte din punct de vedere medical și să aibă dovada pregătirii practice prin cursuri organizate de unități autorizate.

Îți iei permisul auto mult mai ușor

Raportul comisiei de specialitate subliniază că aceasta le va permite candidaților să depună dosarul complet la autoritatea competentă din localitatea lor de domiciliu sau reședință. Astfel, procesul de obținere a permisului de conducere va deveni mai accesibil și mai eficient pentru toți aplicanții.

Vezi și: Câtă școală trebuie să ai ca să dai de permis auto în 2023. Reguli și condiții pentru a obține carnetul de conducere

În plus, proiectul stabilește că pregătirea teoretică și practică pentru obținerea permisului de conducere va fi organizată pe module și va fi recunoscută reciproc de către unitățile autorizate cu atribuții în domeniu.

Vezi și: Noi reguli privind obținerea permisului auto din 2024. Ce trebuie să știe cei care se înscriu la școala de șoferi

Deși examenul practic pentru obținerea permisului de conducere va rămâne să fie susținut în condițiile actuale, raportul menționează că autoritățile competente din domeniu nu au, momentan, capacitățile tehnice necesare pentru a permite susținerea acestuia în orice loc din țară.

Vezi și: În cât timp se eliberează permisul de conducere preschimbat. Câte zile trebuie să aștepți, de fapt

Primul meu contact cu presa s-a întâmplă la vârsta de 11 ani, când ziarul călărășean Pământul mi-a oferit ocazia să public în rubrica destinată copiilor. Peste ani, ajungeam la Galați unde ... vezi toate articolele