18 iul. 2023 | 18:08

Unde să montezi în casă aerul condiționat, ca să răcorești eficient: trucurile care te învață să scapi de caniculă

ACTUALITATE
Unde să montezi în casă aerul condiționat, ca să răcorești eficient: trucurile care te învață să scapi de caniculă

Temperaturile caniculare din ultima perioadă ne determină să folosim aerul condiționat la capacitate maximă. Dar știi unde trebuie să fie poziționat, astfel încât să răcorească eficient o suprafață cât mai mare din locuință?

Astfel, experții recomandă să îl ții departe de guri de aerisire, uși sau geamuri. Toți acești factori pot afecta modul în care funcționează și dă temperatura din casă. De asemenea, specialiștii recomandă să montezi aerul condiționat pe un perete interior, într-o zonă intens folosită a casei tale.

”Mai mult, trebuie să știi că nu trebuie să setezi aerul condiționat la o temperatură mult mai joasă decât cea obișnuită pentru a-ți răci mai repede casa. În realitate, aerul condiționat poate să îți răcească locuința cu aproximativ 10 grade Celsius față de exterior. Ca urmare, nu îți vei răci casa mai mult sau mai repede și vei avea și costuri mari inutile”, conform Useit.

La ce temperatură trebuie să setezi aparatul de aer condiționat, pe caniculă

Așadar, o temperatură mai ridicată în interior în timpul verii va opri și curentul de aerul cald din afară în interiorul casei. Ca urmare, vei reduce costurile de curent necesare pentru aparatul de aer condiționat, spun specialiștii.

În concluzie, vara, trebuie să îți setezi aparatul de aer condiționat cu maximum zece grade mai puțin decât temperatura de afară.

Pe timp de vară, aerul condiționat poate fi considerat un adevărat prieten al omului modern, așadar dacă ai unul în casă, cel mai probabil că te bucuri de achiziție chiar în acest moment.

De asemenea, chiar aici poți citi câteva sfaturi pentru a-ți mai scurta un pic factura la energie electrică.

Cu toate astea, trebuie să ai grijă cum îl folosești. Românii care au aer condiționat pot fi dați în judecată de către ceilalți locatari atunci când utilizează acest aparat. Află în ce circumstanțe ai putea scoate bani din buzunar pe perioada verii din cauza utilizării aerului rece în zilele călduroase.

Spre exemplu, în anul 2019, o femeie din Constanța a fost dată în judecată de către vecinii ei din cauza aparatelor de aer condiționat pe care le avea în casă. Situația a ajuns în instanță deoarece apa rezultată în urma funcționării acestor aparate se scurgea fix deasupra intrării sediului unei firme, situat la parterul blocului.