20 iul. 2023 | 11:36

Țara din Europa care a sărăcit într-un an cât alții în zece: este la granița cu România, dar nu e Ucraina

ACTUALITATE
Țara din Europa care a sărăcit într-un an cât alții în zece: este la granița cu România, dar nu e Ucraina

Majoritatea românilor se plânge de creșterea prețurilor, de inflație și impredictibilitatea condițiilor creditare, dar realitatea este mult mai dură cu vecinii noștri. În timp ce România a ocupat locul 5 în UE în clasamentul inflației, o altă țară este detașat pe primul loc.

Eurostat a publicat cel mai recent studiu referitor la inflația în Uniunea Europeană. Cu această ocazie, aflăm că media pe bătrânul continent a fost de 6,4% în iunie 2023, în scădere de la 7,1% în mai. Acum un an, în aceeași perioadă, vorbeam de 9,6%. În mod previzibil, există numeroase țări sub media respectivă, dar și peste medie. Niciuna nu transmite însă semne mai îngrijorătoare decât Ungaria, unde unul dintre oameni a ajuns să trăiască în sărăcie, iar în localitățile de lângă graniță au devenit uzuale drumurile în România pentru cumpărături banale datorită prețurilor semnificativ mai mici din țara noastră la aproape orice.inflatie-UE-iunie-2023

Cât este inflația în Europa, dar în România sau Ungaria

Cea mai scăzută rata a inflației din Europa în iunie 2023 a fost în statul Luxemburg – 1%, urmat de Belgia și Spania cu 1,6%. La polul opus, vârful îl deține detașat Ungaria, cu aproximativ 20%. Ca referință, în cel mai prost moment al României, țara noastră gravita în jurul valorii de 16,5%, iar acum se află la 9,3%, sub țări precum Slovacia (11,3%), Cehia (11,2%) și Polonia (11%). Partea importantă a întregii ecuații este însă că tendința este una descendentă, în 25 de țări membre a scăzut din mai în iunie, inclusiv în România, de la 9,6% la 9,3%.

În ceea ce privește zona euro, inflația în iunie a fost de 5,5% în scădere de la 6,1%. Acum un an, în aceeași perioadă, vorbeam de 8,6%.

Banca Centrală Europeană (BCE) a anunţat că se aşteaptă ca rata inflaţiei în zona euro să se situeze la 5,4% în 2023 şi la 3% în 2024, după ce în martie estima un nivel de 5,3% anul acesta şi de 2,9% anul viitor. În 2025 inflaţia ar urma să se situeze la 2,2% (faţă de un nivel de 2,1% prognozat în martie), conform Economedia.ro. 

La 11 ani am instalat primul meu Windows 95, iar la 14 ani mi-am cumpărat o rachetă de Pentium la 133 MHz cu 128 MB RAM si hard disk de 160 MB. După bacalaureat m-am angajat, timp de mai bine de trei ... vezi toate articolele