23 feb. 2023 | 14:06

Șeful ONU, despre invazia Rusiei în Ucraina, la un an: „O piatră de hotar sumbră. Un afront la conștiința noastră colectivă”

ULTIMA ORĂ
Șeful ONU, despre invazia Rusiei în Ucraina, la un an: „O piatră de hotar sumbră. Un afront la conștiința noastră colectivă”

Șeful ONU, Antonio Guterres, a calificat invazia Rusiei în Ucraina drept „un afront adus conștiinței noastre colective” și „o încălcare a dreptului internațional”.

Un an de când a izbucnit războiul în Ucraina. Șeful ONU a făcut declarații

Cuvintele secretarului general au marcat începutul unei dezbateri în cadrul unei sesiuni extraordinare de urgență a Adunării Generale a ONU, menită să obțină un sprijin larg pentru o rezoluție privind „o pace justă și durabilă”.

„Împlinirea unui an de la invazia Rusiei în Ucraina reprezintă o piatră de hotar sumbră – pentru poporul ucrainean și pentru comunitatea internațională. Această invazie este un afront adus conștiinței noastre colective… Iar impactul este resimțit mult dincolo de Ucraina”, a declarat Guterres în fața adunării.

Ministrul ucrainean de externe a îndemnat națiunile lumii, în timp ce se apropie aniversarea invaziei rusești, să dovedească faptul că susțin Carta Națiunilor Unite și să voteze în favoarea rezoluției ONU, propusă de Ucraina și aliații săi.

Aceasta solicită o pace care să asigure „suveranitatea, independența, unitatea și integritatea teritorială” a țării devastate de război.

Dmitro Kuleba a declarat că, în ciuda „apelurilor goale” ale Moscovei la negocieri, „Rusia vrea în continuare să distrugă Ucraina ca națiune”.

El a declarat că rezoluția, care va fi supusă joi la vot în cadrul organismului mondial format din 193 de membri, „va contribui la eforturile noastre comune de a pune capăt războiului, precum și de a proteja principiile fundamentale ale dreptului internațional și ale Cartei ONU”.

„Nu există nicio altă țară din lume care să își dorească pacea la fel de mult ca Ucraina. Noi nu am vrut niciodată război. Nu am plănuit niciodată să atacăm pe cineva. Trupele noastre nu se află pe teritoriul altcuiva”, a declarat Kuleba.

ONU luptă pentru pacea în Ucraina

Guterres a declarat că poziția ONU a fost „fără echivoc” în susținerea principiilor Cartei.

„Ne-am angajat față de suveranitatea, independența, unitatea și integritatea teritorială a Ucrainei, în cadrul granițelor sale recunoscute la nivel internațional”.

Adunarea Generală a devenit cel mai important organism al ONU care se ocupă de Ucraina, deoarece Consiliul de Securitate, care este însărcinat cu menținerea păcii și securității internaționale, este paralizat ca urmare a dreptului de veto al Rusiei.

Deși cele cinci rezoluții anterioare ale Adunării privind Ucraina nu sunt obligatorii din punct de vedere juridic – așa cum sunt rezoluțiile Consiliului – ele sunt importante ca reflectare a opiniei mondiale.

În cadrul adunării nu există dreptul de veto, astfel încât rezoluția va fi cu siguranță aprobată, însă marea întrebare este câte voturi „pentru” va obține.

O rezoluție din 12 octombrie care condamna „tentativa de anexare ilegală” a patru regiuni ucrainene de către Rusia și cerea anularea imediată a acesteia a obținut cel mai mare număr de voturi dintre cele cinci rezoluții – 143-5 cu 35 de abțineri.