25 oct. 2023 | 13:55

Românii își portează numerele de telefon „într-o veselie”. Ce rețea de telefonie preferă utilizatorii în 2023

ACTUALITATE
Românii își portează numerele de telefon „într-o veselie”. Ce rețea de telefonie preferă utilizatorii în 2023

În ultimii 15 ani, cam de când a fost introdus serviciul de portabilitate în România, mai bine de 11 milioane de numere de telefon au fost transferate în alte rețele, decât cele inițiale.

Informația a fost furnizată de Autoritatea Națională pentru Administrare și Reglementare în Comunicații (ANCOM).

Vezi și: Digi RCS RDS, o forță de neoprit în România. Cifrele la care Vodafone și Orange doar visează

Câți români au ales să-și porteze numărul de telefon, de fapt

Acest serviciu oferă utilizatorilor posibilitatea de a-și păstra numărul de telefon atunci când își schimbă furnizorul de servicii.

De la lansarea serviciului de portabilitate pe 21 octombrie 2008 și până în prezent, au fost portate în total 10.927.165 de numere de telefon. Dintre acestea, 9.837.487 sunt numere de telefonie mobilă, iar 1.089.678 sunt numere de telefonie fixă, informează economedia.ro.

În ceea ce privește acest an, până la 15 octombrie, au fost portate 1.200.975 de numere de telefon, cu 1.158.896 dintre acestea fiind numere de telefonie mobilă și 42.079 numere de telefonie fixă.

Prin intermediul procesului de portare, utilizatorii pot schimba furnizorul de servicii fără a-și schimba numărul de telefon.

Vezi și: Cum a salvat Digi RCS RDS viața a mii de români. Decizia luată de companie

Cine este câștigătorul de pe piață

În această perioadă, RCS&RDS a primit în rețea cel mai mare număr de numere de telefon mobil portate, urmat de Vodafone, Orange, Telekom Romania Mobile Communications și Orange Romania Communications.

În ceea ce privește numerele de telefonie fixă, RCS&RDS a primit cel mai mare număr de astfel de numere portate, urmat de Orange și Vodafone.

Modificările aduse recent prin codul european al comunicațiilor electronice au avut ca scop îmbunătățirea serviciului de portabilitate și sporirea beneficiilor pentru utilizatori.

În cadrul acestor modificări se numără returnarea creditului neutilizat în urma portării și posibilitatea de a depune cererea de portare prin mijloace de comunicare la distanță.

Mai mult decât atât, au fost introduse reglementări privind modificarea condițiilor de asignare a unui număr temporar și acordarea de despăgubiri în anumite situații. Aceste măsuri au fost luate pentru a proteja drepturile consumatorilor în procesul de portare a numerelor de telefon.

Vezi și: Digi RCS-RDS, modificare importantă. Toți românii care stau la casă trebuie să știe

Primul meu contact cu presa s-a întâmplă la vârsta de 11 ani, când ziarul călărășean Pământul mi-a oferit ocazia să public în rubrica destinată copiilor. Peste ani, ajungeam la Galați unde ... vezi toate articolele