02 mai 2023 | 21:23

Probleme ascunse și „de groază” pentru cele mai noi iPhone-uri: cine lucrează în sistem nu-și cumpără noile modele

ACTUALITATE
Probleme ascunse și

Cele mai noi modele scoase sub sigla prestigiosului Appe ar putea fi de o calitate mai îndoielnică decât cele vechi. Desigur că nu este o certitudine, însă în rândurile de mai jos vom expune motivele care îi îndreptățesc pe clienți să își ridice unele semne de întrebare.

Știm cu toții că din cauza situației politice dintre cele două mari puteri ale lumii, respectiv Statele Unite și China, gigantul Apple a fost nevoit să-și mute producția pentru anumite piese de care are nevoie în state precum India sau Vietnam.

Din nefericire, din cauza lipsei de expertiză a acestora pe zona tech înaltă, ar putea exista unele imperfecțiuni la piesele ce ies pe ușile fabricilor respective.

Trebuie să știi asta, dacă te pregătești să dai o „căruță” de bani pe un iPhone nou

Cei ce lucrează în domeniul tehnologic știu faptul că nici India nici Vietnam nu sunt niște state foarte dezvoltate pe zona aceasta, iar Apple, un producător de top, are nevoie de cea mai bună calitate a produsului, de forță de muncă experimentată, capabilă, cu ani de carte în spate, dar și cu mâna formată, precum și de fabrici cu aparatură pe măsură, ca totul să fie perfect, iar celebrele iPhone-uri ce au cucerit miliarde de oameni să fie așa cum producătorul promite – cu adevărat spectaculoase și din ce în ce mai performante și ingenioase.

Interesant este că această problemă nu este doar la nivel de zvon sau de posibile răutăți lansate de concurență. Unele companii de specialitate au realizat și analize cu privire la subiect, iar rezultatele sunt grăitoare.

Potrivit unui raport publicat de Financial Times, componentele de iPhone produse de conglomeratul indian Tata la o fabrică din orașul Hosur ar avea o rată de respingere de 50%.

Din fericire, nu ar fi mult de muncă pentru ca India să facă față exigențelor impuse de standardele înalte ale celor de la Apple. Se estimează că în aproximativ trei ani de zile India ar reuși să se dezvolte la nivelul care i se cere de către gigantul tech.